Widget powered by WhatstheScore.com

Cristian Pustai: "Mergem cu respect la Cluj, dar ne vom bate pentru fiecare punct"


Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat joi că respectă valoarea campioanei României, însă va face tot posibilul ca formaţia sa să plece cu puncte din deplasarea de la Cluj. "Din păcate mergem cu -9 la adevăr, dar oricum era situaţia, noi tratăm foarte serios meciul cu campioana. Jucătorii ar trebui să fie mândri că joacă pe terenul echipei care a evoluat în Liga Campionilor. Mergem cu respect la Cluj, dar ne vom bate pentru fiecare punct", a declarat Cristian Pustai, joi, într-o conferinţă de presă. Tehnicianul a fost de părere că formaţia sa are şanse reale dacă nu va comite greşeli mari în meciul de luni. "Nu ne trebuie o minune pentru a obţine un rezultat bun, ci să fim mai atenţi la situaţiile pe care le vom avea, să jucăm mai agresiv în sensul bun al cuvîntului, să avem personalitate şi dorinţă de victorie. Trebuie să greşim mai puţin, să fim mai atenţi, pentru că în Liga I orice greşeală este taxată. Va trebui să avem un dublaj bun la Dubarbier şi Culio, jucători cu o viteză foarte bună. În plus, mai sunt şi Trică, şi Yssouf Kone", a spus Pustai. El a anunţat că este posibil să îl folosească din nou pe Ciprian Prodan în meciul de la Cluj, cu toate că atacantul a ratat foarte multe ocazii în meciul pierdut cu Farul. "Eu am mare încredere în Prodan, pentru că prefer un atacant care să iasă la joc şi să îşi creeze ocazii decât unul care să se ascundă după prima ratare în spatele fundaşilor. E adevărat că a ratat mult cu Farul, dar a şi fost prezent în joc, a avut situaţii. Păcat că nu a şi finalizat", a explicat tehnicianul. Antrenorul echipei din Mediaş a mai spus că va schimba sistemul de joc pentru meciul cu CFR Cluj, forţat fiind şi de jucătorii indisponibili. "Falemi, Crăciun, Bojan şi Curtean sînt accidentaţi şi nu ştiu care va putea fi recuperat până luni, dar indiferent de cine va intra pe teren, va trebui să fim hotărâţi, pentru că altfel nu putem obţine puncte. Probabil vom juca cu un singur atacant, 4-2-3-1, în funcţie şi de starea jucătorilor până la ora jocului", a dezvăluit Pustai. Meciul CFR Cluj-Gaz Metan Mediaş, din etapa a 17-a a Ligii I, se va juca luni, de la ora 18:30.

Gazistul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentază

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.