Widget powered by WhatstheScore.com

Pleaca Curtean ?


Mijlocaşul Alex Curtean este dorit de echipe din România şi din străinătate Vizat de mai multe grupări din Liga 1, dar şi din străinătate, mijlocaşul Alex Curtean ar putea pleca de la Mediaş la finalul acestui tur de campionat. Ieri, preşedintele Gazului, Corin Cindrea, a admis că există un interes crescut faţă de jucător, însă aşteaptă ultima etapă şi, în special, propuneri clare, înainte de a discuta despre transfer. "Multe echipe şi-l doresc pe Curtean. A avut evoluţii bune şi e ceva firesc să se intereseze lumea de el. Există interes atît din ţară, cît şi din străinătate, însă vorbim doar cînd vin ofertele clare, formulate în scris", a precizat şeful clubului medieşean. Gazul a refuzat o primă ofertă de 1,3 milioane de euro pentru jucător, sosită de la Herta Berlin. De asemenea, medieşenii au discutat şi cu Steaua despre fotbalist, însă fără un rezultat concret. Despre Curtean s-a mai vorbit şi la CFR Cluj sau Poli Timişoara, ultima echipă încasînd un uluitor 1-5 pe terenul Mediaşului, meci în care fotbalistul a marcat de trei ori! 6 goluri a marcat Alex Curtean în acest sezon, fiind pe locul doi în topul golgeterilor 1,5 milioane de euro costă fotbalistul, însă Mediaşul vrea şi coproprietate "Acum sînt concentrat doar pe jocul de la Bistriţa, pe care dorim să-l cîştigăm" Alex Curtean, mijlocaş Gaz Metan
"Curtean e un jucător care trebuie ţinut în priză, să i se spună de ce are nevoie pentru a progresa. Are calităţile pentru a deveni un mare jucător şi eu sînt convins că aşa va fi" Ioan Ovidiu Sabău, ex-antrenor al lui Curtean Sabău: "E decisiv" Antrenorul Gloriei Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, se aşteaptă la o partidă grea contra Gazului. "Va fi un meci decisiv, mai ales pentru noi, care jucăm acasă. Cîştig de cauză îl va avea echipa care va fi mai motivată şi mai bine pregătită pentru acest joc. Păcat că am ajuns şi noi, şi Mediaşul, în zona retrogradării", a spus "Moţul", care, cu patru sezoane în urmă, a antrenat pe Gaz Metan Mediaş. Sabău i-a lăudat, de la medieşeni, pe Curtean şi pe Radu Zaharia, ultimul "un jucător serios şi harnic". (Cosmin Prişcă) "Punct sau puncte" Antrenorul Cristi Pustai mizează pe cel puţin un egal la Bistriţa, în meciul de luni. "Va trebui să aducem punct sau puncte. E adevărat că i-am învins în perioada competiţională, dar nu se compară acele jocuri cu cele din campionat. Este însă o partidă în care îmi pun mari speranţe", a spus tehnicianul. Revine Falemi Fundaşul Nana Falemi, menajat în partida cu Iaşiul, scor 1-0, va fi în teren luni cu Gloria. "Vreau să joc cu Bistriţa, un meci foarte important. Nu am vrut nici eu să risc, după accidentarea de la Vaslui. Am un hematom pe muşchi şi e bine să fiu refăcut pe luni, cînd jucăm la Bistriţa", a spus Falemi. Markovici e apt Sîrbul Zoran Markovici şi-a rezolvat problema cu viza, dar are şanse infime să joace la Bistriţa. "Nu îl pot folosi. A absentat cam mult. Şi el, ca şi Ciukici, s-a antrenat în această perioadă. Au avut un program stabilit de mine. Dar una e să te pregăteşti cu echipa, alta e să o faci la 300 de kilometri distanţă", a spus Pustai. Markovici a lipsit în ultimele 4 etape, în vreme ce Ciukici a prins rar lotul la Mediaş.

Gazistul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentază

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.