Aşii lui Pustai


Mediaşul a bătut Urziceniul cu doi jucători aduşi din "B", Todea şi Bud, şi cu un portar ce revine în circuit după un sezon şi jumătate, Vîtcă. Gaz Metan se bate convingător pentru salvare. Sîmbătă, victima s-a numit Unirea Urziceni, scor 1-0, după ce, anterior, Mediaşul blocase alţi doi granzi, Dinamo (1-1) şi Poli Timişoara (0-0). Toate aceste meciuri au avut în rol principal trei pioni noi, aduşi în iarnă, care s-au pliat perfect pe stilul de joc gîndit de "Profesorul" Pustai: portarul Vîtcă (26 de ani), închizătorul Todea (30 de ani) şi vîrful Bud (23 de ani). Primul a venit împrumutat de la Steaua, unde a fost ţinut pe banca de rezerve un an şi jumătate. Cristi Todea a fost adus de la UTA Arad, din liga secundă, ca şi Cristi Bud, de la Liberty, ultimul fiind singurul jucător pentru care Mediaşul a plătit în această iarnă, suma fiind de 270.000 de euro.
"Am venit la Mediaş să joc. Mă gîndesc doar să-mi fac treaba, nu la revenirea la Steaua", a spus turdeanul Cosmin Vîtcă. Sîmbătă, acesta a închis poarta Mediaşului prin 4 intervenţii decisive pe final de meci, păstrînd avantajul luat după golul lui Bud (60), venit în urma şutului formidabil al lui Cristi Todea. Vezi două intervenţii excelente ale lui Vîtcă
"Mingea a venit bine, dar numai la reluări am văzut că am lovit-o destul de sus.

Am tras printre doi fundaşi, care au sărit să blocheze, iar portarul n-a văzut mingea, de aceea a respins în faţă. Cristi Bud a fost pe fază şi a băgat-o în poartă"
, a relatat Todea faza golului din minutul 60. Unul care a adus Gazul la numai două puncte de un loc salvator.
CAP ÎN GURĂ
Atacantul Cristian Bud a marcat primul său gol în Liga 1, la întîiul meci jucat ca titular în faţa suporterilor medieşeni. "Cristi Todea a şutat perfect. Însă dacă urmăream mingea din picioare, n-o mai prindeam! Mi-am dat drumul prin alunecare, portarul mi-a dat un cap în gură, dar a meritat efortul. Vezi golul lui Bud Mă bucur pentru gol, însă nu pot zice că sînt împăcat. Mă voi simţi împlinit abia după ce vom scăpa de la retrogradare", a spus atacantul, care i-a dedicat golul primului său antrenor, Tibi Pop de la Baia Mare, şi fostului jucător maramureşan Radu Pamfil, decedat în preziua meciului cu Urziceniul. Prime duble Jucătorii vor încasa cîte 1.800 de euro pentru cele trei puncte luate Urziceniului. "A fost o victorie muncită, pentru care-i felicit pe băieţi şi pe oamenii din staff. Sincer, mă aşteptam la un succes după ultimele două rezultate. Am dominat, mi-a plăcut cum a jucat tactic echipa. În iarnă, am reuşit să ne acoperim posturile deficitare prin transferurile de care aveam nevoie. Vîtcă dă încredere, iar Bud e surpriza. Arbitrajul nu mi-a plăcut, pentru că a fost favorabil oaspeţilor. Au fost greşeli de apreciere, altele intenţionate", a spus preşedintele Corin Cindrea. "Vin finalele" Fundaşul Florin Lazăr a închis drumul spre poarta lui Vîtcă. "Am avut un adversar de Cupa UEFA, dar i-am făcut faţă, iar victoria e un pas mare către salvarea de la retrogradare. Totul depinde de noi, fiecare meci care urmează va fi ca o finală", a declarat Lazăr. Altfel, biletele pentru meciul cu Unirea au fost cele mai scumpe din această ediţie de campionat, 20 de lei la peluze şi 30 de lei la tribunele A şi B. Cu toate acestea, 4.000 de spectatori au urmărit meciul. "Indiferent cu cine jucăm, vom încerca să batem. După ultimele rezultate sîntem îndreptăţiţi să spunem asta" Cosmin Vîtcă, portar Gaz Metan Mediaş
"Rapid şi CFR vor pierde la Mediaş. Vîtcă e un portar de valoare. La cum a apărat cu noi, oricine l-ar vrea"
Dan Petrescu, antrenor Urziceni

5 puncte a obţinut Gaz Metan din duelurile cu Dinamo, Poli şi Unirea Urziceni 4 jucători aduşi în acestă iarnă a avut Gaz Metan în primul 11: Vîtcă, Todea, Kubala, Bud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages