
Cosmin Vîtcă spune că meritul victoriei cu Urziceni aparţine în egală măsură tuturor jucătorilor.
- Cosmin, eşti eroul meciului cu Urziceni, ţi-au mulţumit colegii?
- Această victorie nu mi se datorează în totalitate mie, nu am jucat eu singur împotriva celor de la Urziceni, deci nu pot fi considerat un erou. A contat foarte mult faptul că am avut în faţa mea o apărare foarte bună, care m-a ajutat.
- Ce şanse are Gaz Metan să se salveze de la retrogradare?
- Noi jucăm toate partidele la victorie, nu ne permitem rezultate
- Regreţi că ai plecat de la Steaua?
- Deloc! Dacă în Ghencea nu am putut să joc, am venit la Mediaş. Era foarte important pentru mine să găsesc o echipă unde să apăr şi mă bucur că am ajuns aici. Deocamdată, sînt la Mediaş şi nu ştiu ce va fi în viitor.
- Ce zici de gafa lui Zapata de la Piteşti?
- Îmi pare foarte rău pentru el! E prietenul meu şi un goalkeeper foarte bun. Ca portar, ai parte şi de astfel de greşeli, dar acum e important să fie încurajat. Din experienţă ştiu că nu e uşor să treci peste astfel de situaţii.
"Diferenţa au făcut-o portarii! Arlauskis a luat gol la singura fază pe care a avut-o de apărat, iar Vîtcă a făcut minuni. Merită să joace la o echipă puternică"
Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni
7,25 e media notelor GSP ale lui Cosmin Vîtcă în acest retur de campionat, cînd Gaz Metan a jucat cu Oţelul (1-3), cu Dinamo (1-1), cu Timişoara (0-0) şi cu Urziceni (1-0) sursa: www.gsp.ro







