
Mediaşul a ajuns la patru puncte de un loc neretrogradabil. „Sunt un antrenor fericit“, a declarat Cristi Pustai după egalul cu Timişoara.
Formaţia lui Pustai este probabil printre puţinele echipe din Liga I care se vor putea lăuda la finalul sezonului că au adunat patru puncte din duelurile cu Poli Timişoara. Punctul obţinut sâmbătă pe Bega a destins atmosfera la formaţia ardeleană. „Sunt un antrenor fericit, am câştigat un punct în deplasare, dar îmi pare rău că l-am obţinut aici, pentru că Poli Timişoara este o echipă din zona noastră şi mi-aş dori să câştige campionatul. Aş fi preferat să batem acasă pe Farul în tur şi să fi pierdut meciurile cu Dinamo şi cu Poli“, a spus după meci Cristi Pustai.
Şefii echipei sunt decişi să le dea jucătorilor o primă mai mare de 350 de euro, cu cât ar fi trebuit să fie răsplătit un punct. „A fost un meci deschis oricărui rezultat. Şi noi puteam învinge, dar şi Poli a avut ocazii de gol. Puteam să şi marcăm, dacă era puţin mai multă atenţie la finalizare, dar până la urmă am scos un punct la Timişoara, şi asta ne mulţumeşte. Ne gândim să plătim acest egal cu un bonus în plus“, a declarat preşedintele Corin Cindrea.
Şi jucătorii se gândesc deja la salvarea de la retrogradare. „Am avut un meci foarte greu, ne aşteptam la asta, dar am încercat tot posibilul să scoatem cât mai mult. Încercăm să ne salvăm, fiecare punct contează. Acum sunt la Gaz Metan, voi da totul pentru Mediaş până la vară, când voi vedea dacă voi mai rămâne sau nu“, a opinat Vâtcă, portar împrumutat de la Steaua.
Pârvulescu: „Nu sunt noul Curtean“
Revelaţia medieşenilor, puştiul Paul Pârvulescu, a spus că Mediaşul a meritat un punct pe Bega. „Cred că l-am meritat cu prisosință. Dacă vom continua la fel, cu ambiţia şi dăruirea pe care le-am avut cu Timişoara şi cu Dinamo, cu siguranţă ne salvăm. Eu sunt Paul Pârvulescu, nu sunt noul Curtean“, a spus mijlocaşul.
2 puncte a adunat Mediaşul în deplasările din acest sezon de Liga I
-
Echipa a doua de fotbal a clubului medieşean, echipa a doua de baschet, dar şi echipa feminină de popice şi secţia de aeromodelism vor fi ...
-
''Avem în intenție de a da curs unei inițiative, pe data de 20 iunie, de a avea un meci cu jucători din Anglia, liberi de contract, și Span...
-
Antrenorul echipei Gaz Metan, Cristi Pustai, a ajuns la un numitor comun cu oficialii clubului din Mediaș și va rămâne pe banca tehnică ș...
-
Fundaşul central Zarko Markovici nu duce lipsă de oferte în perioada de pauză competiţională. Aflat în vacanţă în Serbia, fundaşul Zarko M...
-
Sambata si Duminica a avut loc la baza sportiva Marius Baciu din Medias , cea de-a III-a editie a Cupei Bloggerilor.La aceasta competitie au...
-
După ce a negat tratativele cu Rapid, spunînd că nu a fost contactat de nimeni de la club, Marius Şumudică ar putea antrena în Liga 1 în se...
-
Tehnicianul e tentat să continue la Mediaş, în ciuda zvonurilor care îl dau ca şi plecat. Sezonul 2011/2012 nu era încă încheiat şi exist...
-
Fundașul Gazului Metan, Sergiu Muth, se află pe lista jucătorilor convocați de antrenorul echipei de tineret a României, Emil Săndoi, pe...
-
Dupa 5 etape consecutive fara victorie , jucatorii echipei secunde a Gazului , antrenati de Costel Hanc, au invins pe teren propriu formatia...






