Schimbare de atitudine la Gaz Metan


Veteranul Claudiu Boaru spune că Mediaşul a scăpat de naivitatea care a caracterizat jocul echipei în turul campionatului şi anunţă că Gazul vrea victoria cu Urziceniul lui Dan Petrescu.

Vremurile în care gruparea din cel de al doilea oraş ca mărime al judeţului Sibiu, era victimă sigură pe terenurile adverse sau în faţa echipelor cu pretenţii din liga 1, par să apună încetul cu încetul. Evoluţiile din ultimele două runde, cu Dinamo şi la Timişoara le întăreşte medieşenilor moralul şi încrederea în şansa de a scăpa de retrogradare. Atacantul Boaru ştie ce s-a schimbat la echipă faţă de turul campionatului. „Suntem mai puternici, mai aşezaţi şi mai maturi în joc. În prima parte a campionatului eram naivi şi prea entuziasmaţi. Mizam totul pe atac ca să dăm goluri, dar acum ne mai gândim şi la apărare. Era vorba şi de orgoliu. Important este să nu pierdem puncte acasă sau să pierdem foarte puţine şi să aducem de afară, mai ales în meciurile cu echipele cu care ne luptăm să rămânem în prima divizie” a explicat Boaru. Acesta crede că el şi coechipierii pot emite pretenţii la victorie în faţa unui alt adversar din primele patru locuri ale ligii 1. „Clau-GOL” crede că Mediaşul are forţa să învingă sâmbătă pe Unirea Urziceni. „Ne-am propus să câştigăm meciul cu Urziceniul. Chiar dacă au un joc pragmatic şi au rămas fără câşiva jucători buni cum e Mara, Urziceniul are un lot solid şi omogen şi la ei grupul este forţa principală. Noi am jucat bine cu Dinamo şi Timişoara şi asta ne îndreptăţeşte să sperăm la un rezultat bun” crede fotbalistul originar din Mediaş.

Mulţumiţi de „cadourile” conducerii

Fotbaliştii Gazului recunosc că metoda prin care cei din conducere i-au „ispitit” cu prime de joc mai mult decât „frumuşele” a funcţionat din plin. Boaru spune că orice motivare este benfică pentru echipă. „Faptul că cei din conducere ne-au premiat suplimentar pentru punctul câştigat cu Dinamo şi intenţionează să facă acelaşi lucru pentru punctul cu Timişoara normal că ne ambiţionează şi mai mult” a spus acesta. Cât despre faptul că Mediaşul a fost dezavantajat în câteva jocuri de prestaţiile arbitrilor, Boaru spune că Mediaşul merge mai departe. „Nu avem timp să plângem după punctele pierdute pe mâna arbitrilor. Sper să nu mai fim aşa de de dezavantajaţi pe viitor” a mărturisit acesta.

sursa:www.oradesibiu.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages