Widget powered by WhatstheScore.com

Au venit banii !

Fotbaliştii de la Gaz Metan au primit miercuri banii pentru luna iunie, dar nu vor încasa niciun şfanţ pentru salvarea de la retrogradare.

Conducerea echipei medieşene, în frunte cu preşedintele Corin Emil Cindrea şi directorul general Ioan Horoba, alături de care s-a aşezat şi directorul Transgaz, Ioan Rusu şi el membru în CA al echipei, au purtat marţi seară o discuţie de câteva ore cu toţi jucătorii din lotul Gazului. După ce şi-au expprimat nemulţumirea că s-a întârziat aproape 3 săptămâni cu achitarea banilor aferenţi lunii iunie, pentru contracte, medieşenii au fost lămuriţi în legătură cu această problemă. „Nu a fost nicio grevă. Cineva a aruncat aşa o vorbă ca să facă scandal. Le-am explicat că îşi vor primi banii. Am discutat şi de primele de joc şi probabil că ele vor rămâne aşa cum am mai spus, la fel ca sezonul trecut” a explicat Ioan Rusu. Directorul general, Ioan Horoba a confirmat ieri că jucătorii au primit banii restanţi şi totul este în regulă. „În ultima vreme se tot încearcă să se facă scandaluri aiurea cu informaţii aruncate eronat prin ziare. Nu a făcut şi nu face nimeni grevă la Mediaş. Noi pusesem banii jucătorilor într-un depozit la termen şi a trebuit să aşteptăm până miercuri ca să putem umbla la ei. Acum banii sunt în conturile lor. Nu văd ce se tot face scandal gratuit pe tema asta” a explicat şi Horoba.

Dilemă pentru alţi bani

Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre pretenţiile fotbaliştilor lui Pustai în privinţa încasării au unei prime pentru că Gazul a rămas în liga 1. Jucătorii sunt nemulţumiţi că nu au primit bani pentru că echipa a rămas în liga 1. „Am decis să mergem la antrenament dar o să mai discutpm cu conducere în legat de subiectul prime pentru evitarea retrogradării. Considerăm că am avut şi noi aportul nostru pentru că dacă echipa nu termina pe locul 15, atunci nu mai beneficia de avantajul de a juca în locul Argeşului în liga 1” a explicat căpitanul Cristi Todea. Conducerea clubului este însă decisă să nu se lase în faţa presiunilor echipei. „Da ce s-a salvat echipa de la retrogradare şi nu ştim noi? Mediaşul a retrogradat la finele campionatului” a spus Ioan Rusu. Şi Horoba a confirmat că medieşenii nu primesc nicio astfel de primă.

S-a întors Grilo

Aşa cum promisese, fotbalistul brazilian Edson Grilo a revenit ieri seară la Mediaş şi s-a alăturat deja coechipierilor săi. „A venit cu o cursă Alitalia şi a fost preluat de un angajat al clubului de pe aeroportul Otopeni. Acum putem spune că suntem în formaţie completă” a explicat Horoba. Altfel pentru că nu joacă duminică cu Vasluiul, în prima etapă, meciul fiind amânat, Gazul va disputa vineri un meci de verificare la Deva, cu Mureşul din localitate.

Gazistul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentează

1 comentarii:

  1. ALARMAAAAAA!!!!!!!!!!!!! ISI ARATA "COLTII" UNII DINTRE EI, SI SE PARE CA 80% DIN ECHIPA VA JUCA CONDITIONAT, ADICA VOR LASA GARDA JOS IN MULTE MECIURI, TOTUL PENTRU BANI!!!!!!! CONDUCEREA AR TREBUI SA-SI IA MASURI DE SIGURANTA ,FIINDCA UNII JUCATORI SUNT DOAR MERCENARI DE MANA A II-A, CARE NU TIN LA CLUBUL NOSTRU. CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AR TREBUI SA-L AVERTIZEZE PE ANTRENORUL PUSTAI FIINDCA SE PARE CA INCA DE LA INCEPUT JUCATORII NU SE GANDESC DECAT LA BANI(NU LA JOCUL CARE EI TREBUIE SA-L PRESTEZE),SI SUNT GATA ,IN ORICE MOMENT, SA O PUNA DE O "RAZMERITA" DACA NU L-I SE DAU BANII. SA NU UITAM, TOTUSI, CA CU ACESTI JUCATORI AM PICAT DIN LIGA I, IAR RAMANEREA IN PRIMA LIGA NU SE DATOREAZA LOR DECAT IN FOARTE MICA MASURA, PENTRU CARE AU SI FOST PLATITI(INCA PREA BINE!!!!). IN PLUS, AR FI BINE SA VERIFICATI(CEI DIN CONDUCERE) DECLARATIILE JUCATORILOR "TITULARI", DATE INAINTE DE A SE STI DACA RAMANEM IN PRIMA LIGA, SAU NU, SI VA VE-TI DA SEAMA CE CARACTER AU MAJORITATEA DINTRE EI SI O SA VA DATI SEAMA "CE TINETI LA PIEPT".
    FORZZA GAZU'!

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.