Infrangere dureroasa !

Gaz Metan nu a mai repetat jocul spectaculos făcut în prima etapă cu Craiova, când a învins cu 2-1, şi a ratat şansa de a trece pentru cel puţin o zi pe primul loc în clasament.

Oaspeţii nu au avut nici măcar o ocazie la poarta lui Vâtcă în primele 30 de minute, iar gazdele au încercat prin Silvăşan, Kubala şi Pârvulescu să bage mingea în poarta lui Roheţki .

Hoban a avut golul în vârful bocancului (31), dar nemţenii au răsuflat uşuraţi, după ce balonul trimis de medieşean din 9 metri, a trecut milimetric pe lângă bară. Nici Eric nu a nimerit poarta, trei minute mai târziu, bolta acestuia din 5 metri trecând mult peste buturile Ceahlăului. Tribuna a amuţit în minutul 39, când Doicaru, scăpat pe dreapta, l-a driblat şi pe Vâtcă, dar şutul său a fost scos de pe linia porţii de către fostul jucător al moldovenilor, Nohai.

Mediaşul a încasat-o din nou la fel ca şi cu Craiova, pe final de primă repriză, când Vinicius s-a înălţat nestingherit de lângă visătorii fundaşi centrali ai Gazului şi a trimis balonul cu capul, în plasă, în dreapta lui Vâtcă. Mai mult Ceahlăul a trimis mingea în bara transversală, Doicaru ratând ţinta din numai 6 metri, în prelungirile primei părţi.

Florin Marin a sunat retragerea în apărare în mitanul secund, moldovenii blocând eficient mai toate acţiunele de atac ale Mediaşului, care nu a mai ameninţat deloc periculos poarta adversă. Doar Dudiţă în două rânduri, a fost singurul gazist care a reuşit să pună în pericol real buturile lui Roheţki, dar mingile trimise de el nu au găsit spaţiul porţii Ceahlăului.

Gafiţa a stabilit scorul final, în ultimul minut de joc, acesta înscriind simplu, cu latul, pe lângă Vâtcă, prost ieşit în întâmpinare la 16 metri.

Moldovenii sparg astfel gheaţa cu un succes pe terenul unei echipe cu care se va lupta probabil pentru evitarea unui loc retrogradabil până la finele campionatului.

5 comentarii:

  1. Sa le fie rusine jucatorilor ! Dudita a jucat in ultimul hal.

    RăspundețiȘtergere
  2. salut.felicitari pt site.sunt din medias dar momentai in cluj.iti dai seama ca urmaresc fiecare meci al gazului.daca eram ieri la meci sigur eram catalogat ca huligan ca ii dadeam cu ceva in cap la horoba.nu stiu ce putere de convingere aveti voi galeria(eu am fost in galerie cand eram mic si vad acum ca inca sunt din persoanele care erau atunci care primeau bani de la conducere,cumparau o toba si restu la birt cu ei) dar ar trebui protestat si schimbat acel cancer de horoba. cred ca stiti cat rau face.vorbiti cu pustai,sigur nu-i convine sa fie sclavul la libidinosul ala.mai bine in B decat o echipa de blatisti ca bistrita. PS: mai stiti ceva de cei din galeria comando mediensis din 2000? "sora" si ai lui? aia sigur ar face ceva? dar am cam plecat toti din medias. o zi buna sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  3. normal ca dudita a jucat in ultimul hal.asa a fost pus de conducere.sa faca pinalty puncte ca le-a dat dinamovistilor 3 pct. eric si legat la un picior juca mai bine daca ar fi vrut.bud parca a fost drogat,inainte se zbatea ca un taur acum parca era o pitzipoanca beata intr-un club.dle pustai,jucatori de perspectiva...daca o sa luati parte la asa ceva nu o sa faceti performanta dorita in momentul in care v-ati apucat de fotbal

    RăspundețiȘtergere
  4. de galeria comando mediensis 2000 nu mai stim nimic ! acum doar tineret e in galerie !

    RăspundețiȘtergere
  5. Trebuie sa recunoastem ca atat au putut, si Eric si Bud! Cred ca cineva incearca sa-i disculpe pe jucatori de jocul slab prestat, dar s-a vazut clar ca suntem neputinciosi.....Sa fim seriosi, nici Horoba ,nici Biro, nici nimeni altcineva nu le-a spus baietilor ca sa nu joace!Problema este ca unii "au fumuri"de vedeta in cap, si asta ii baga in ceata. Pacat ca ne-am facut sperante desarte. Mercenarii's tot mercenari! Ii intereseaza numai banii, si atat!Rusine nu au fiindca nu au crescut cu acel respect fata de clubul nostru iubit.Pustai,ai grija de ei si pune-i sa "roada" gazonul la antrenamente, daca nu, OUT!!! Ai destui "bastinasi" care s-ar lupta pentru prestigiul echipei,implicit ,al clubului(ex.Al.Muntean, venit din liga a IV-a).FORZZA GAZUL!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages