Muşcă din Steaua

"Dulăul" Cristi Todea e convins că Mediaşul va sărbători după meciul cu Steaua.
În sezonul trecut, Steaua nu i-a dat nici o şansă Mediaşului: 4-0 la Bucureşti şi 1-0 în Ardeal. De data aceasta, va fi diferit, susţin jucătorii lui Cristi Pustai. Căpitanul echipei medieşene, Cristi Todea, a explicat ieri că, după două înfrîngeri consecutive, 0-2 acasă cu Ceahlăul şi 0-2 la CFR Cluj, pentru Gaz Metan a venit momentul să cîştige cele trei puncte.

"Putem învinge Steaua şi e de datoria noastră să ne gîndim doar la succes. Trebuie să fim uniţi şi să nu ne aruncăm în atac, pentru că Steaua ne poate surprinde. Bergodi are o echipă de construcţie, cu atacanţi foarte buni, dar rămîn la convingerea că duminică seara noi vom fi cei care vor sărbători", a spus "Dulăul". "E vremea să ne luăm revanşa. Ăsta e momentul nostru", a adăugat Eric. "Cam trebuie să cîştigăm, altfel va fi greu pentru noi. Clasamentul nu iartă", a avertzat, la rîndul său, internaţionalul de tineret Pîrvulescu.

1.800 de euro
este prima de victorie a Mediașului cu Steaua.
1.500 de bilete vîndute
Tichetele pentru jocul de duminică au fost epuizate în numai cîteva ore, însă numărul acestora a fost extrem de mic. Doar 1.500 de bilete au fost puse în vînzare, la preţuri între 30 de lei, la peluze, şi 50 de lei, la tribunele A şi B. Stadionul din Mediaş poate găzdui aproape 6000 de spectatori. Un număr de 2.700 de locuri vor fi ocupate de persoanele care şi-au achiziţionat abonamente, 10 la sută rămîn libere, conform regulamentului, restul fiind pentru invitaţi ai celor două cluburi. Suporterii Stelei au rezervate 204 locuri.
“Sîntem obligați să cîștigăm, chiar dacă jucăm împotriva Stelei. Venim după două înfrîngeri, a venit momentul să învingem. Va fi un meci «care pe care», unul spectaculos”
Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan


Cigan la echipa secundă
Atacantul Cristi Cigan, care a semnat un contract pe 4 ani cu Mediaşul, va juca într-o primă fază la echipa secundă. "Cigan e un jucător tînăr, în care am mare încredere, iar despre integrarea la echipă, a lui şi a fundaşului Akaky, vom putea vorbi abia la următoarea pauză, după etapa a 9-a", a declarat antrenorul Cristi Pustai.

Revine Markovici!
Jucătorul care i-a lipsit cel mai mult lui Pustai în jocul de la Cluj, cu CFR (0-2), Zoran Markovici, este refăcut după accidentarea la glezna dreaptă. Veştile sînt bune şi pentru Kubala, cu mari şanse să joace titular. "Markovici nu mai resimte dureri, iar Kubala a efectuat un RMN la genunchi. Totul e OK pentru amîndoi", a dezvăluit antrenorul Pustai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages