Widget powered by WhatstheScore.com

Grillo asteptat la Medias !


Fundaşul brazilian a discutat telefonic cu conducerea lui Gaz Metan şi vrea să se întoarcă la echipă.

Plecat în vară cu promisiunea că revine la Mediaş, Edson Grilo, a fost suspendat între timp de Gaz Metan, pentru că nu a mai dat niciun semn de viaţă şi a refuzat să revină din Brazilia la echipa lui Pustai. Presat de problemele personale, fiica sa fiind bolnavă, Grilo a preferat să stea acasă, asta până acum. Directorul general Ioan Horoba, a mărturisit că fotbalistul se va întoarce la echipă mai repede şi de cât sperau chiar medieşenii. „Am discutat cu el şi în maxim două săptămâni se întoarce la Mediaş. Noi am vrea să vină până la meciul cu Pandurii. E bine şi pentru noi şi pentru el că se întoarce, pentru că este un jucător valoros. Numai antrenorul Pustai va decide însă când va putea fi din nou folosit la echipă” a punctat Horoba. Altfel oficialul medieşean speră ca duminica viitoare, Gazul să aibă 16 puncte după meciul cu Pandurii. „Pentru noi vine o serie de meciuri pe care trebuie să le câştigăm. Partidele cu echipele mai puţin valoroase sunt cele care îmi dau emoţii, dar cred că jucătorii au conştientizat că trebuie să se concentreze şi să luăm punctele puse în joc cu grupările mai de teapa noastră” a mărturisit Horoba.

Gazistul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentază

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.