Widget powered by WhatstheScore.com

Mediesenii raman lideri in Divizia A

Gaz Metan Mediaş a câştigat derby-ul cu "U" Mobitelco din etapa a V-a a Diviziei A printr-un coş înscris în ultima secundă chiar de un clujean, Tudor Dumitrescu. Meciul a început cu un duel direct între Silvăşan şi Mitchell, cei doi punând primele puncte pe tabelă (9-9 min. 4). Echilibrul s-a menţinut până la finalul primului sfert (22-20), după care "U" a reuşit să se desprindă, conducând fără emoţii la pauza mare, 49-37. Diferenţa a crescut la reluare (min. 8 65-51) şi zarurile păreau aruncate, dar Deheleanu şi-a readus echipa în joc cu trei reuşite consecutive din spatele semicercului şi înainte de ultimul sfert scorul era pe muchie de cuţit, 65-62. Finalul a fost de infarct. Clujeanii s-au întrecut în greşeli, Chetreanu, Cuic, Medvedj şi Krstanovic ratând pe rând de la linia de libere şi Gazul nu a aşteptat alte invitaţii pentru a conduce 81-83 cu câteva secunde înainte de final. Lawrence a restabilit însă egalitatea şi toată lumea se pregătea de prelungiri, dar Dumitrescu a scuturat plasa coşului de la mijlocul terenului şi a adus victoria formaţiei oaspete, care rămâne astfel neînvinsă în campionat şi se menţine pe primul loc în clasament. Medieşenii au fugit la vestiar imediat după coşul izbăvitor, dar au revenit repede pe teren şi au dat mâna în semn de fair-play cu jucătorii Clujului, pentru a nu inflama spectatorii, care aveau nervii întinşi la maxim.

"Am demonstrat că suntem competitivi la cel mai înalt nivel, dar sunt dezamăgit că nu ne-am concentrat până la final. Meciul nu are 37 sau 38 de minute, ci 40, nu e permis să greşim atât de la libere în momentele cheie", a declarat Marcel Ţenter.
"Nu au fost mai buni decât noi, dar au marcat în ultima fracţiune de secundă, cu noroc sau pe valoare, fiecare o ia cum o vrea. Nu e nici un motiv de îngrijorare pentru noi, îi felicit pe băieţi pentru efortul depus", a adăugat Mircea Cristescu.
"Este o victorie norocoasă, a fost un meci tare între două dintre cele mai bune echipe din campionat. Am avut probleme cu eliminările americanilor Mitchell şi Howel şi a trebuit să improvizăm, dar ne-au salvat coşurile de trei. Cine spune că nu sunt români buni în Divizia A, se înşală. Cred că Silvăşan ar putea juca cu mare succes în Germania", a spus antrenorul Gazului, Bruno Soce.
Marcatori:
"U" Mobitelco - Silvăşan 30, Krstanovic 17, Medvedj 15, Lawrence 12, Cuic 4, Jocovic 4, Chetreanu 1.

Gaz Metan Mediaş - Howell 19, Mitchell 14, Dumitrescu 14, Nicoară 11, Deheleanu 9, Phelps 7, Zigeranovic 6, Jucan 6.

Gazistul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentază

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.