Widget powered by WhatstheScore.com

"Românul caută tot timpul nod în papură"


Antrenorul Gazului metan, Cristi Pustai, care a însoţit echipa naţională la Varşovia, pentru meciul amical cu reprezentativa Poloniei, a rămas impresionat de cele văzute în ţara stelistului Golanski. Pustai îi laudă pe suporterii polonezi şi s-a arătat supărat pentru faptul că, după acest meci, câştigat cu 1-0, au apărut tot felul de interpretări. "Pentru mine, această deplasare în Polonia, cu echipa naţională, a fost o experienţă inedită. M-am simţit foarte bine în compania unor oameni deosebiţi din anturajul lotului lui Răzvan Lucescu. Lucrurile au decurs normal cu ocazia acestei acţiuni a echipei naţionale, dar la distanţă de numai o zi, la revenirea în ţară, constat că se fac tot felul de interpretări. Sunt puţin mâhnit din această cauză. În loc să vorbim despre această victorie, care este una muncită, unii caută peste tot nod în papură. Aşa suntem noi, românii, în loc să luăm ce a fost frumos dintr-un eveniment, dintr-o acţiune, căutăm numai scandal. Mai avem multe de învăţat până şi de la polonezi. Spre exemplu, pe stadion, în momentul în care s-a intonat imnul Poloniei, toţi suporterii au cântat. La imnul nostru, au aplaudat. Nu au huiduit, cum se întâmplă pe la noi. E o dovadă extraordinară de fair-play. Apoi, chiar dacă ai lor erau conduşi, după ce a marcat Daniel Niculae, fiecare schimbare a fost însoţită de aplauze. Da, mai avem multe de învăţat. Comportamentul polonezilor a fost unul exemplar", a afirmat, ieri, la întoarcerea din Polonia, antrenorul Gazului metan, Cristi Pustai. Sezon încheiat pentru Markovic Fundaşul central Zarko Markovic s-a accidentat la una din şedinţele de pregătire desfăşurate zilele trecute şi va lipsi în ultimele etape din acest tur de campionat. "M-am ales cu o fisură la metatarsienele piciorului la care am mai avut probleme. Îmi pare foarte rău. Am piciorul imobilizat în ghips şi voi rata astfel ultimele etape din tur. Mi-aş fi dorit foarte mult să joc în aceste meciuri, dar din păcate nu se poate. Acesta este "norocul" meu. Cu siguranţă voi reveni abia după vacanţă", a afirmat fundaşul de origine sârbă. Fără Silvăşan în Giuleşti Vârful de atac Cristian Silvăşan nu va juca împotriva Rapidului, fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. "Mă simţeam în formă după ce am dat două goluri în tot atâtea meciuri. Pică prost această suspendare, îmi pare rău că nu pot juca. Am luat, cu Poli Iaşi, al patrulea cartonaş. Îmi doresc să revin cu gol la următorul meci, cel de acasă, cu Timişoara", a afirmat Silvăşan. Antrenamente şi duminica Dat fiind faptul că meciul cu Rapid, din etapa a XIV-a a Ligii I, a fost programat pentru vineri seara, pe 20 noiembrie, antrenorul Gazului metan, Cristi Pustai, le-a programat jucătorilor săi şi ieri un antrenament. "Joi şi vineri au făcut câte două antrenamente, sâmbătă au avut liber, iar astăzi (n.a. ieri) i-am adus din nou la antrenamente. Asta pentru că jucăm vineri seara în Giuleşti. Trebuie să ne pregătim cât mai bine, pentru a continua seria meciurilor fără înfrângere", a afirmat Pustai.

Gazistul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentază

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.