Mijlocaş de naţională, în probe la Mediaş





Cristi Pustai a testat, în jocul cu gruparea din Alba Iulia, un internaţional estonian, Ats Purje. O decizie în privinţa acestuia va fi luată în câteva zile. Antrenorul Gazului metan, Cristi Pustai, a testat alţi doi jucători în amicalul cu Unirea Alba Iulia, şi anume fundaşul cipriot Hardin Sam şi mijlocaşul estonian Ats Purje. Acesta din urmă a debutat în naţionala Estoniei acum doi ani, într-un meci cu Rusia, din preliminariile EURO 2008. O decizie în privinţa celor doi va fi luată în aceste zile de către oficialii Gazului metan. "Cei doi şi-au cumpărat bilete dus întors, pentru a veni în probe la Gaz metan. Luni (n.a. astăzi) vor face cale-ntoarsă. Urmează ca noi să discutăm cu impresarii lor, să vedem ce pretenţii au. Ambii au dat probe de joc, iar în câteva zile vom vedea ce decizie luăm, dacă îi transferăm, sau nu", a afirmat antrenorul echipei medieşene, Cristi Pustai. În vârstă de 24 de ani, Purje a evoluat ultima dată la echipa FC Inter Turku, în prima ligă estoniană. Internaţional de seniori, Purje a debutat la 17 ani, la Levadia Mardu, transferându-se la Inter acum 2 ani. El poate evolua atât pe postul de mijlocaş dreapta, cât şi în spatele vârfurilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages