Widget powered by WhatstheScore.com

„Şeicul” Pustai


Petrodolarii îi fac cu ochiul şi lui Cristi Pustai. Antrenorul ar fi fost propus de Mircea Rădulescu la echipe din Orientul Mijlociu, dar Pustai spune că nu ştie nimic.După trei ani la Mediaş, profesorul Pustai se pare că va părăsi la vară banca echipei pe care a promovat-o şi a menţinut-o în Liga I. Şefii nu s-au grăbit să-i propună prelungirea contractului, iar antrenorul pare şi el tentat să caute o nouă provocare. "Nu ştiu ce voi face peste două luni. Nimeni nu cred că ştie. Vom vedea ce va fi", s-a limitat să spună Pustai. ProSport a aflat însă planurile tehnicianului. Propus de directorul Şcolii de Antrenori, Mircea Rădulescu, unor grupări din ţările arabe, Pustai, de care s-a interesat şi Rapidul, nu ar zice nu. "Nu pot să spun că aş pleca sau nu până nu văd ofertele. N-are rost să vorbim pe cazuri ipotetice. E prea devreme să ştiu ce fac pe 24 mai", a spus Pustai. "Impresarul" său este de altă părere. "Eu nu-l pot sfătui, el trebuie să aleagă dacă va avea o ofertă de acolo. Opţiunea ţine de filosofia fiecărui antrenor. Însă, aşa cum Olăroiu şi alţii au decis să plece acolo, la fel ar putea şi Pustai să ia în considerare un nou pariu şi să vadă ce face şi fără Mediaş", a declarat Mircea Rădulescu.

Gazistul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentează

2 comentarii:

  1. pustai e un antrenor bun ... este foarte atent si este bine cotat si laudat de catre multi oameni din fotbalul romanesc.... pacat ca echiipa a ajuns unde a ajuns , cert e ca vina nu poti zice ca e a antrenorului
    vina se imparte intre jucatori - antrenor si conducere dar cea maimare parte din vina o au jucatori pentru ca ei sunt pe teren cu mingea
    in ceea ce priveste pe Bud, nu are rost sa il plangem atata ca si daca mai era Bud la echipa tot aici eram pentru ca ontreg jocul nu se leaga degeaba dam vina pe ataca daca nu se costruieste nimic pe teren

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.