Pârvulescu s-a înţeles cu Hoffenheim



Ciprian Marica se va duela din vară în 1.Bundesliga cu un alt fotbalist român. Paul Pârvulescu urmează să semneze cu Hoffenheim un contract valabil pe cinci sezoane, iar Gaz Metan Mediaş să primească 1,5 milioane de euro în urma transferului.
După ce în pauza de iarnă mutarea sa la Dinamo, Steaua sau CFR a constituit o telenovelă de lungmetraj, Paul Pârvulescu s-a transferat în Germania. Nu la Schalke sau Köln, care au fost şi ele interesate de aducerea mijlocaşului stânga, ci la revelaţia sezonului trecut din Bundesliga, Hoffenheim. Ocupanta locului 11 în prima ligă germană l-a urmărit pe mijlocaş timp de o lună, iar managerul echipei, Ralf Rangnick, a fost cel care l-a dorit neapărat în comuna cu 3.300 de suflete pe fotbalistul în vârstă de 21 de ani. "Nu pot să vorbesc despre acest subiect. Deocamdată, sunt la Gaz Metan, am patru ani de contract şi vreau să fac un retur bun. Îmi doresc să joc în Germania, dar până atunci mai am cel puţin nouă etape în Liga I", a declarat Pârvulescu pentru ProSport. "Ştim că e monitorizat"Conducerea medieşeană a negat orice transfer al jucătorului de naţională, dar a recunoscut interesul mai multor echipe pentru Pârvulescu. "Deocamdată el mai are contract cu noi şi nu se pune problema să semneze cu cineva. Ştim că este monitorizat de mai multe echipe, dar deocamdată nu a semnat cu nimeni", a spus Ioan Horoba, preşedintele lui Gaz Metan. Surse din cadrul clubului au dezvăluit însă că toate datele contractuale sunt stabilite, oficialii clubului german urmând să vină zilele următoare pentru parafarea actelor. "Nemţii sunt încântaţi de el şi cluburile s-au înţeles. Urmează să mai vină la un meci ca să semneze actele cu Cindrea şi Horoba", a încheiat sursa.
Gaz Metan, vicecampioana transferurilorEste criză în Liga I, dar nu pentru toate formaţiile! Deşi un club mic, Gaz Metan a reuşit să facă două transferuri importante. Cedarea lui Bud la CFR cu 800.000 de euro şi a lui Pârvulescu pentru 1,5 milioane de euro îi urcă pe medieșeni pe podiumul transferurilor în ultimul an. Dacă Dinamo şi Steaua şomează la capitolul vânzări, Rapid a realizat cel mai scump transfer în străinătate din ultimul an: Ioniţă la Koln (2,5 milioane de euro). Mediaş este pe locul 2, primind 2,3 milioane de euro pentru cei doi fotbalişti, podiumul fiind completat de Cluj şi Timişoara, care au primit câte 1,5 milioane pentru cedarea lui Dubarbier, respectiv a lui Gigel Bucur.

Un comentariu:

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages