Widget powered by WhatstheScore.com

Samba pe Tîrnava Mare: Mediaşul rămâne în Liga I!



FC Timişoara – Gaz metan 0–2 (0–1)

Gazul metan rămâne în primul eşalon după victoria de ieri, de la Timişoara. Aşa cum a promis, Eric a marcat, dar nu unul, ci ambele goluri ale grupării medieşene.Medieşenii sărbătoresc cu două etape mai devreme de finalul sezonului. Jucătorii lui Cristi Pustai au câştigat, aseară, la Timişoara, în urma acestui rezultat asigurându-şi şi matematic rămânerea pe prima scenă fotbalistică.Gaziştii au început curajos meciul, dar Timişoara a echilibrat întâlnirea şi Buchta a respins în bară la şutul lui Bonfim ('19), iar golul lui Contra a fost anulat eronat ('22). Alex Munteanu i-a furat o minge lui Cisovsky şi i-a pasat lui Eric, care a deschis scorul ('33). După pauză, Buchta a avut alte câteva intervenţii salvatoare, iar când a fost bătut, l-a salvat din nou transversala, la şutul lui Bonfim ('71). Timişoara a rămas în 10 după corecţia aplicată de nervosul Contra lui Silvăşan ('66). Şi Trtovac a dat-o în bară ('79), dar Eric a adus liniştea, 4 minute mai târziu, când a realizat "dubla", cu un şut plasat, la colţul scurt.FC Timişoara - Gaz metan, minut cu minut'1 - Pantilimon reţine fără probleme mingea şutată slab, de la distanţă, de Hoban;'5 - Pantilimon reţine mingea reluată cu capul de Akaki, din marginea careului mic, în urma unei lovituri libere de pe stânga executate de Eric;'7 - mingea expediată de Magera, de la 22 de metri, la colţul lung, trece de puţin pe lângă bară;'14 - Magera reia dezamăgitor, din voleu, din centrul careului mare;'19 - mingea şutată cu pământul, de Bonfim, de la 30 de metri, a fost deviat de Buchta în bară;'22 - Contra înscrie cu un şut de la 18 metri, mingea căzând dincolo de linia porţii, după ce a lovit transversala, dar asistentul Bogdan Velicu nu a semnalizat nimic;'25 .- Magera şutează imprecis, din afara careului mare;'28 - Pantilimon reţine mingea trimisă puternic de Todea, de la 25 de metri, lateral stânga;'30 - Al. Munteanu şutează imprecis, din afara suprafeţei de pedeapsă;'32 - Magera trimite peste transversală, cu capul, din marginea careului mic, un balon centrat de Bonfim;'33, 0-1 - Al. Munteanu recuperează în faţa lui Cisovsky, îi pasează lui Eric care, din poziţie de singur cu Pantilimon, înscrie cu un şut de la 14 metri;'35 - Pantilimon respinge în faţă mingea şutată de Eric şi Cisovsky degajează din faţa lui Galanis, în careul mic;'37 - cartonaş galben Todea (Gaz metan);'38 - Buchta reţine mingea şutată de Magera dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral dreapta;'44 - cartonaş galben Al. Curtean (FC Timişoara);'45 - cartonaş galben Trtovac (Gaz metan);'45+2 - Cociş trimite cu capul, din marginea careului mic, în braţele lui Buchta, după o lovitură de colţ de pe stânga, executată de Contra;'46 - schimbare D. Goga - Bourceanu (FC Timişoara);'47 - mingea reluată cu capul de Cisovsky, din careul mic, în urma unui corner, este deviată de un medieşean în afara terenului;'56 - Buchta reţine în 2 timpi mingea şutată de Bonfim, de la 20 de metri;'58 - Eric încearcă să-l surprindă de Pantilimon cu un şut plasat, la vinclu, de la 25 de metri, dar goal-keeper-ul reţine fără probleme;'59 - schimbare D. Bozeşan - Galanis (Gaz metan);'60 - schimbare Parks - Al. Curtean (FC Timişoara);'62 - cartonaş galben Magera (FC Timişoara);'66 - cartonaş roşu Contra (FC Timişoara);'69 - Pantilimon reţine mingea şutată de Eric, din marginea careului mare;'71 - transversala îl mai salvează încă o dată pe Buchta, la şutul lui Bonfim de la 10-11 metri;'71 - cartonaş galben Akaki Khubutia (Gaz metan);'74 - schimbare Cl. Ionescu - Magera (FC Timişoara);'77 - Cl. Ionescu trimite mult peste transversală, dintr-o lovitură liberă de la 26-27 de metri;''79 - Trtovac trimite în bară, de pe 16 metri, mingea sare la Eric, care trage imprecis, din interiorul careului mare;'80 - Sepsi pătrunde pe stânga şi şutează, din unghi, peste transversală;'81 - Buchta reţine din faţa lui Parks, în suprafaţa de pedeapsă;'83, 0-2 - Eric îl învinge din nou pe Pantilimon cu un şut la colţul scurt, de pe 16 metri,, după o pasă a lui Silvăşan;'89 - schimbare Nohai - Eric de Oliveira (Gaz metan);'90 - cartonaş galben D. Alexa (FC Timişoara).'90+1 - cartonaş galben D. Goga (FC Timişoara);'90+1 - schimbare Cigan - Silvăşan (Gaz metan).


GAZ METAN : Milos Buchta , R. Zaharia ,Trtovac , Akaki Khubutia, Parvulescu, Eric , Gallanis , Silvasan , Todea , Hoban, A.Munteanu.

Gazistul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentează

2 comentarii:

  1. Bravo baieti. Ne-ati facut pe toti fericiti. Sper ca la anul sa nu mai avem emotii si sa facem o figura si mai frumoasa.
    Fortza Gazu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Korect,Flo, dar cu echipa schimbata; sa vina jucatori care chiar iubesc culorile clubului si isi dau sufletul pe teren, atunci, cu sigurantza ca nu vom mai remura ca "varga" pana la finalul campionatului. Sper sa nu mai avem emotii la sfarshitul campionatului viitor.........

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.