Medieşenii au pierdut duelul "sateliţilor"


Jucătorii lui Costel Hanc au cedat la limită duelul "sateliţilor", în faţa echipei a doua a Bistriţei.

Mare ghinion au avut gaziştii mici, în etapa de debut a noului sezon. Jucătorii lui Costel Hanc au controlat în totalitate meciul cu "satelitul" Gloriei Bistriţa, dar au primit gol la singura situaţie mai periculoasă a oaspeţilor. Cu Liţu şi Cigan în primul "unsprezece", gaziştii au început tare meciul şi Lup a irosit prima situaţie de gol, reluare peste poartă din doar 8 metri ('10). Apoi şi-a intrat în rol Cigan, cu 3 ratări mari în numai 13 minute. Mai întâi a tras de puţin pe lângă bară, din lovitură liberă ('17), apoi mingea şutată de el din interiorul careului mare a şters bara ('20), pentru ca, 10 minute mai târziu, să trimită din nou imprecis, din marginea careului mare. Liţu ('32 şi '45) a îngroşat numărul ratărilor, până la pauză. La reluare, la fel. Cigan ('50) şi Alin Liţu ('60) au ratat alte două situaţii de gol. Lovitura de graţie a dato Keita, cu 20 de minute înainte de final, acesta fructificând cu capul, din 6 metri, de lângă Savin, o centrare din banda dreaptă. "Dacă, despre prima repriză, poţi spune că a fost cât de cât echilibrată, după pauză am fost clar peste ei. În primele 15 minute am ratat vreo 5 ocazii, dintre care 3 în situaţie de singur cu portarul. Se mai întâmplă astfel de "accidente", dar sperăm să nu mai avem noi parte de ele. Ne aşteaptă un joc greu la Cîmpia Turzii, cu o echipă care vrea promovarea. Sper să ne recuperăm punctele pierdute acum", a afirmat antrenorul echipei a doua a Gazului metan, Costel Hanc.
Gaz metan II: Fenny - Csiki, Muth, Savin, Marovic - Şorlea (Gombar '58), Bîlc (Husar '90), Hlinca (Gaşpar '84), Lup (Fleşer '80) - Liţu, Cigan.
Gloria II Bistriţa: Greab - Peteleu, Vagner, Iodi, Fizeşan - Mandea (Macarie '73), Achim, Enescu, Keita - Rogozan (Dobrea '70), Buta (Varga '46).
Etapa viitoare , echipa antrenata de Costel Hanc , se va deplasa la Campia Turzii , acolo unde va juca cu echipa din localitate , SESO .

2 comentarii:

  1. LITZU SI CIGHI AU PIERDUT MECIUL! JUCATORI CU SALAR DE PRIMA LIGA RATEAZA 3-4 MARI OCAZII DE GOL(SINGUR CU PORTARUL)?! ASTA AR TREBUI SA VADA PUSTAI, NU NUMAI SA-I TRIMITA LA ECHIPA A II-A. BISTRITZENII AU AVUT O SINGURA OCAZIE PE FINAL DE MECI, SI KEITA O DAT GOL; NOI NI'C! ASTEA'S PILE SI PILUTZE DE-A LUI PUSTAI SI HOROBA, SI CA EI MAI SUNT. TARE MI TEAMA CE SE VA ALEGE DE ECHIPA ASTA DACA V-A CONTINUA CU LOTUL ASTA(UNII DIN LOT NU AU CE CAUTA NICI LA ECHIPA LUI COSTE!)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate...Litu nu a jucat nimic , nici la echipa mare ! Nu are ce cauta ala la clubul nostru , el si Silvasan !

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages