Gaz metan Medias vs CSU Asesoft Ploiesti preview

Ocupanta locului secund în campionat, Gaz Metan Mediaş, va întâlni,in Sala Sporturilor din Medias sambata,18.12.2010 ora 18,liderul CSU Asesoft Ploieşti, în ultima etapă a turului şi a anului 2010.
Surpriză plăcută în sezonul trecut şi care a confirmat pe deplin în actualul campionat, Gaz Metan Mediaş poate deveni, în premieră, campioana de toamnă a Diviziei A de baschet masculin. Pentru asta, „găzarii" trebuie să învingă, sambata, CSU Asesoft Ploieşti, în etapa a 15-a a Diviziei A, ultima a turului şi, totodată, a acestui an. Chiar dacă au avut un parcurs şovăielnic în prima jumătate a acestui sezon, când au acumulat şi cele trei înfrângeri de până acum, elevii pregătiţi de Bruno Soce şi-au revenit pe final şi au câştigat derby-urile cu „U" Mobitelco BT Cluj şi BC Mureş Tirgu-Mureş, ultimul chiar etapa trecută. Pentru a avea un tur cu adevărat perfect, gazistii, trebuie să depăşească şi cel mai greu examen de până acum. Gaz Metan va întâlni campioana ultimilor şapte ani, liderul la zi al clasamentului şi singura echipă ce a pierdut doar două meciuri până acum, CSU Asesoft Ploieşti.(www.bcgazmetanmedias.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages