Spre Liga a IV-a ?

Fotbaliştii medieşeni au încheiat turul cu o înfrângere pe terenul ultimei clasate.

Gaziştii mici au pierdut şi în ultima etapă a turului, ajungând într-o situaţie îngrijorătoare. Medieşenii au cedat cu 2-1 pe terenul "lanternei roşii", AFC Od. Secuiesc.
Gazdele au deschis scorul încă din debutul întâlnirii, fostul gazist Ovidiu Lazăr învingându-l pe Portnojs după ce s-a distrat cu un cuplu inedit de fundaşi centrali, format din Husar şi grecul Gallanis ('6). Cigan a replicat, 3 minute mai târziu, dar a greşit ţinta, la un şut din marginea careului mare. Acelaşi Cigan l-a servit ideal pe Claudiu Boaru, care a scăpat singur cu portarul Odorheiului, dar a tras în acesta ('12). Boaru a mai irosit o bună oportunitate de a egala, reluând alături, cu capul, din centrul careului ('15).
Gallanis a mai comis-o o dată, dar de data aceasta medieşenii au scăpat cu faţa curată, mingea şutată de Ianko, din interiorul careului mare, ştergând bara.
O nouă situaţie de 1-1 a fost irosită de Gaşpar, acesta nereuşind să fructifice din poziţie de singur cu portarul Sebestyen ('32). Cigan, Gallanis şi Boaru au ratat pe rând, în finalul primei reprize, după 45 de minute gazdele având 1-0.
Portnojs a parat mingea şutată de Ov. Lazăr, în debutul mitanului secund ('47). Patru minute mai târziu, Marovic a centrat ideal pentru Cristi Cigan, care a egalat cu o lovitură de cap bine plasată. Vătămăniuc ('56) şi Verdeş ('60) au prefaţat golul de 2-1 al lui Csiki ('65). Gazul metan ar fi putut egala încă o dată, însă Gaşpar a tras în bară ('78).
Clasament
1. SESO Cîmpia Turzii 14 9 3 2 25-6 30 (+9)
2. FC Maramureş 14 8 3 3 20-11 27 (+3)
3. SCM Braşov 14 6 6 2 13-8 24 (+6)
4. Unirea Ungheni 14 7 3 4 19-15 24 (+3)
5. Gloria II Bistriţa 14 7 1 6 27-23 22 (+4)
6. FC Cisnădie 14 6 3 5 15-11 21 (0)
7. FCM Avîntul Reghin 14 5 6 3 12-10 21 (0)
8. FC Zalău 14 5 5 4 16-14 20 (-1)
9. CS Zlatna 14 5 4 5 18-22 19 (-5)
10. Unirea Floreşti 14 4 5 5 10-12 17 (-7)
11. Gaz metan II Mediaş 14 4 3 7 10-12 15 (-6)
12. Unirea Tărlungeni 14 4 3 7 13-17 15 (-6)
13. Sănătatea Cluj 14 3 4 7 10-23 13 (-5)
14. AFC Od. Secuiesc 14 3 2 9 10-25 11 (-10)
15. Unirea Dej 14 2 3 9 11-20 9 (-12).
CSU Voinţa II nu s-a mai înscris în campionat.

4 comentarii:

  1. slabi, defapt acolos buni, langa sparta!!!:=))))

    RăspundețiȘtergere
  2. COSTE CE FACI OMULE? CE FUNDASI CENTRAI AI PUS IN MECIU ASTA? GALLANIS FUNDAS CENTRAL? O INEBUNIT LUPUL!!!!! CE I CU MUTH? DE CE NU L-AI BAGAT PE EL CARE II SI CAPITANUL? SANTEM DE RASUL CURCILOR CU CE FUNDASI CENTRALI AI JUCAT COSTE...........

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages