-
Gaz Metan Mediaş a început cu dreptul stagiul din Antalya , reuşind să cîştige fără emoţii cu Dinamo Briansk, scor 3-1. Golurile echipei me...
-
Tehnicianul Cristi Pustai a testat în amicalul de ieri un fundaş dreapta de origine maghiară, care a evoluat în prima parte a confruntării ...
-
Atacantul Cristi Bud face parte din lotul pe care Gaz Metan îl deplasează în Antalya, unde medieșenii vor susține o serie de partide amica...
-
Salut,cred ca merit si eu un vot din partea voastra dupa munca ce o depun pe site in fiecare zi. M-am inscris si eu pe mysport la concursu...
-
Mijlocasul echipei Gaz Metan Medias , Nicandro Breeveld a declarat pentru Siteul de Sport Nr.1 in Medias , ca antrenamentele sunt bune si to...
-
Mijlocasul Gazului , Razvan Avram , a declarat pentru www.Gazistul.ro ca in aceste zile jucatorii echipei Gaz Metan fac multe antrenamente c...
-
Gaz Metan Medias si Dila Gori(Georgia)au terminat astazi la egalitate scor 0-0,in cel de-al doilea amical al echipei noastre din cantonament...
-
Gaz Metan va susţine, astăzi, de la ora 15.30, un nou meci de verificare, al treilea din stagiu l de pregătire din Antalya. Fotbaliştii a...
-
Gaz Metan Medias a obtinut o noua victorie in Campionatul National de Baschet Masculin,invingand in aceasta seara in deplasare la Miercurea ...
-
Trupa pregătită de tehnicianul Cristi Pustai a susţinut în această după-amiază al treilea test de verificare din cadrul stagiului de pregă...
Archive for februarie 2010

Severinul nu a purtat noroc Universitatii lui Mititelu! In fata unui stadion arhiplin, Gaz Metan Medias castiga in fata Craiovei, scor 2-1, intr-un meci contand pentru etapa a 19-a Ligii I.
Atmosfera de sarbatoare la Severin, unde Universitatea Craiova a primit vizita lui Gaz Metan Medias, desi initial regulamentul prevedea ca o echipa nu poate evolua “acasa” la mai mult de 50 de kilometri fata de sediul clubului.
Pentru ca neintelegerile dintre Adrian Mititelu si primarul Antonie Solomon au continuat chiar si dupa anuntarea deciziei FRF si LPF, Comitetul de Urgenta al FRF a modificat, joi, Regulamentul de Organizare a Activitatii Fotbalistice, pentru ca Universitatea sa poata disputa partidele de pe teren propriu din retur pe stadionul din Turnu Severin.
La partida au asistat peste 16.000 de spectatori, biletele fiind puse in vanzare atat in Craiova, cat si in Severin. De mentionat ca tot de la ora 14.00 cand la Severin incepea meciul, Asociatia Suporterilor Olteni pregatea un miting de protest pe Ion Oblemenco, impotriva deciziei lui Adrian Mititelu de a “muta”echipa la Severin.
Inaintea acestei partide, Universitatea Craiova avea cu 5 puncte mai putin ca Gaz Metan Medias si venea dupa 4 infrangeri consecutive, avand -7 la adevar . De partea cealalta, elevii lui Cristi Pustai nu mai castigasera un meci din etapa a 13-a (2-1 cu Poli Iasi), aceea fiind de altfel singura lor victorie in ultimele 10 meciuri.
Partida a avut ritm inca din debutul ei, Florin Costea fiind foarte aproape de deschiderea scorului in primul minut. A urmat apoi o perioada foarte plina in evenimente de ambele parti: Gaz Metan deschide scorul in minutul 8, prin Alin Litu, iar 2 minute mai tarziu portarul oaspetilor il faulteaza pe Gangioveanu, arbitrul dictand penalty. Florin Costea executa slab, Buchta apara fara probleme. Oltenii au mari probleme sa revina in joc, Mediasul se apara avansat. Pauza gaseste ambele echipe atacand succesiv poarta adversa. Parvulescu rateaza singur cu poarta goala, dupa ce Kubala il luase la tinta pe Silviu Lung Jr., iar Mihai Costea trimite in bara, de la peste 20 de metri de poarta aparata de Buchta.
Dupa reluarea meciului, ritmul nu a mai fost acelasi, oaspetii fragmentand mult jocul. Cei care inscriu sunt tot elevii lui Pustai, in minutul 70: oaspetii executa un corner, iar Lazar trimite pentru 2-0, la prima faza pe spatiul portii lui Silviu Lung, din aceasta repriza secunda. Partida se incheie cu victoria Gazului, 2-1, golul oltenilor fiind marcat de Trica, in prelungiri. Oltenii au ajuns la –10 in clasamentul adevarului si au intrat serios in hora retrogradarii, in timp ce Gaz Metan urca pe locul 10, cu –5 la adevar.
Filmul meciului:
Min.2 Craiova este mai ofensiva chiar din debutul partidei, Florin Costea fiind foarte aproape sa deschida scorul chiar din primul minut
Min.6 Lazar este la un pas de autogol, respingand prost o centrare trimisa de Mihai Costea in careul Gazului.
Min.8 GOL Gaz Metan! Alin Litu deschide scorul la Severin.
Min.10 Lovitura de la 11 metri obtinuta de Gangioveanu dupa intrarea portarului Buchta (avertizat cu cartonas galben). Florin Costea executa slab penaltyul, Buchta retine fara probleme
Min.12 Mare ocazie pentru Gaz Metan! Silvasan a scapat singur cu Lung Jr., insa a sutat direct in portar.
Min.28 Gazul are o noua ocazie de gol. Interventie gresita a lui Badoi, insa Litu era in offside
Min.33 Mare ocazie pentru Craiova! Gangioveanu scoate la Mihai Costea, blocat in momentul sutului de defensiva Gazului
Min.43 Mare ocazie pentru Medias! Parvulescu rateaza singur cu poarta goala, dupa ce Kubala il luase la tinta pe Silviu Lung Jr.!
Min.44 Mare ocazie pentru Craiova la faza imediat urmatoare! Mihai Costea trimite in bara, de la peste 20 de metri de poarta!
Min. 65 Corner pentru Craiova. Centrarea din corner este reluata de Dina cu capul, exact in bratele lui Buchta.
Min.70 GOL Gaz Metan Medias! Oaspetii executa cornerul primit la faza precedenta, iar Lazar trimite de langa Balace pentru 2-0, la prima faza pe spatiul portii lui Silviu Lung, din aceasta repriza secunda.
Min.80 Mare ocazie pentru Craiova! Gangioveanu centreaza, Buchta retine cu greutate, in 2 timpi, insa nici un jucator oltean nu se afla in pozitie buna pentru a profita
Min.90+2 GOL Craiova! Trica reduce din diferenta, insa prea tarziu pentru a reinvia sperantele oltenilor
Universitatea Craiova – Gaz Metan Medias 1-2 (0-1)
Marcatori: Trica ‘90+2 / Litu ‘8, Lazar ’70
Cartonase galbene: Gangioveanu ’80 / Buchta ‘10, Litu ’39, Lazar ’70, Silvasan ‘93
*** Craiova primeste un penalty in minutul 10, Gangioveanu fiind faultat de portarul Buchta, insa Florin Costea executa slab si rateaza egalarea
Universitatea Craiova: Lung – Bădoi (Trica ’69), Găman, Iliev, Bălace, Firţulescu (Dina ’57), Bărboianu, Prepeliţă, Gângioveanu, M. Costea (Al.Piturca ’81), Fl. Costea. Antrenor: Mark Wotte.
Rezerve: Merlier, Paunovici , Busu, Barbu
Gaz Metan: Buchta - Kratochvil, Lazăr, Akaki, Buzean, Dudiţă (Nohai ’54), Zaharia, Kubala, Pârvulescu (Marovic ‘87), Liţu (Cigan ’78), Silvăşan. Antrenor: Cristi Pustai
Rezerve: Vatca, Munteanu, Oliveira, Galanis
Arbitri: Victor Berbecaru (Rm. Vâlcea) - Vasile Marinescu (Bucureşti), Eduard Crângaşu (Ploieşti).
Rezervă: Adrian Stănescu (Bucureşti).
Observator: George Ionescu (Bucureşti)
Stadion: Municipal (Severin)
Spectatori: 16.000

Căpitanul Gazului metan, Cristi Todea, e de părere că echipa medieşeană a fost peste cea a Vasluiului, în meciul de ieri. Todea speră ca, peste o săptămână, "lupii" să scoată un nou rezultat pozitiv, la Craiova. - Cristi, cum a fost - în ochii căpitanului - meciul cu o echipă care trage la titlu? - Vreau să îţi spun că, din teren, eu unul am simţit că suntem peste adversar. Am vorbit cu băieţii, la un moment dat, le-am spus că trebuie să fim atenţi la mingile înalte, care vor veni din corner, pentru că vasluienii au o echipă organizată în mod special pentru astfel de situaţii, însă prima lor lovitură de la colţul terenului cred că a fost abia prin minutul 60. Am fost superiori Vasluiului, superiori unei echipe care, în partea a doua a turului, a avut o serie de 8 meciuri fără înfrângere. Vasluiul este una din forţele Ligii I şi de aceea această remiză o considerăm drept un rezultat pozitiv, unul care ne dă un moral bun pentru întâlnirile care vor urma. Vasluiul are un lot valoros, dar eu unul rămân la părerea că am fost peste ei. - Terenul v-a pus serioase probleme. A influenţat starea acestuia jocul vostru mai mult decât pe cel al adversarului? - Şi noi, şi ei am jucat pe acelaşi teren. Suprafaţa de joc a fost una foarte grea. Nu pot spune că pe noi ne-a dezavantajat mai mult, sau mai puţin. Dar, cert este că ne-am descurcat mai bine decât Vasluiul pe un asemenea teren. Din punct de vedere fizic, din punctul de vedere al angajamentului şi al determinării, am fost peste adversar. Ambele echipe au jucători tehnici. Ne-ar fi fost mult mai uşor pe un teren bun. - Urmează "Ştiinţa". Un pronostic? - Ne aşteaptă un meci foarte greu. Este, de fapt, un joc de 6 puncte, având în vedere faptul că oltenii sunt în partea inferioară a clasamentului. Sper să jucăm inteligent, mai ales că avem avantajul rezultatului din tur, şi să obţinem măcar o remiză. Am încredere că vom rămâne neînvinşi în retur şi după această partidă.

Aflat la primul meci oficial în tricoul Gazului metan, vârful de atac Alin Liţu promite să–l facă uitat pe Cristi Bud cât mai repede. Liţu a fost jucătorul meciului cu FC Vaslui. Transferat în această iarnă, pentru a suplini golul lăsat prin plecarea lui Cristi Bud la CFR Cluj, vârful de atac Alin Liţu a lăsat o primă impresie bună, la debutul său într-un meci oficial în tricoul Gazului metan. Folosit din primul minut, Liţu a rămas în teren aproape tot meciul şi a fost cel mai periculos jucător al Gazului metan, alături de slovacul Michal Kubala. Fostul jucător al Stelei, care s-a mai pregătit cu echipa medieşeană şi în vară, dar care a petrecut turul la o echipă din eşalonul secund cipriot, a fost cât pe ce să marcheze la jumătatea celei de-a doua reprize, când a trimis în transversală, din centrul careului. Alin Liţu a afirmat, la finalul jocului cu FC Vaslui, că îi pare rău că nu a înscris, dar a promis, totodată, că o va face în următorul meci de la Mediaş. "Mă bucur că am ales să vin la Gaz metan. Am ales cu inima, pot spune. Mă simt foarte bine aici, la Mediaş. Îmi pare rău că nu am înscris la debut. Le promit însă suporterilor că o să le fac o bucurie la următorul meci pe care îl vom avea acasă, peste două săptămâni", a spus Liţu. La rândul său, preşedintele Consiliului de Administraţie al Gazului metan, Corin Cindrea, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Liţu. "Dintre jucătorii nou-veniţi, pot să spun că Liţu a fost o surpriză plăcută pentru mine. De fapt, aş putea să remarc majoritatea jucătorilor noştri. Am jucat foarte bine", a declarat Cindrea, completat de antrenorul Cristi Pustai: "Liţu s-a zbătut mult, a câştigat multe mingi, pe un teren foarte greu".

Pe un teren îmbibat cu apă în urma precipitaţiilor căzute în ultimele 24 de ore, gaziştii şi vasluienii şi–au împărţit punctele. Atât Pustai, cât şi "Fiara" Lăcătuş consideră drept echitabil rezultatul. Gazul metan nu a depăşit "complexul Vaslui" nici de data aceasta. Cel de-al cincilea meci oficial din ultimii doi ani, dintre cele două echipe, s-a terminat nedecis. Rezultatul de egalitate înregistrat ieri de tabela arenei de pe malul Tîrnavei Mari este însă considerat unul just atât de antrenorul Gazului metan, Cristi Pustai, cât şi de Marius Lăcătuş. Ieri a fost, de fapt, o luptă în 3, Gazul metan cu echipa lui Porumboiu şi ambele tabere cu terenul, unul extrem de greu, îmbibat cu apă, în urma ploilor şi ninsorilor căzute din abundenţă la Mediaş. Medieşenii au început în forţă meciul, cu 3 situaţii de gol în tot atâtea minute. Mai întâi Pîrvulescu a trimis alături, din poziţie favorabilă ('2). Apoi Kuciak a avut două intervenţii bune, la şuturile lui Liţu ('3) şi Kubala ('4). A urmat o perioadă de luptă surdă între cele două suprafeţe de 16 metri. Gazonul moale le-a pus serioase probleme jucătorilor ambelor echipe, aceştia nereuşind să mai ameninţe poarta adversă. Gheaţa a fost spartă de Milanov, care a încercat o centrare, din banda dreaptă, dar mingea - care l-a sărit pe Buchta - a lovit bara, la colţul lung, după care pericolul a fost îndepărtat ('26). În rest, până la pauză, doar o singură situaţie de gol. Vasluienii au combinat în viteză pe stânga şi Gerlem a centrat ideal, la firul ierbii, pentru bulgarul Ghencev, dar acesta din urmă a tras peste, din 8 metri ('43). Repriza secundă… … a fost ceva mai animată. Kubala i-a încercat încă o dată reflexele lui Kuciak, cu un şut din lovitură liberă, dar goal-keeper-ul a boxat în faţă ('50). Peste alte 3 minute, la o acţiune consistentă a medieşenilor, Liţu a reluat pe spate, pe direcţia în care se afla şi Hoban, dar nr. 15 medieşean n-a mai ajuns la minge şi Kuciak a reţinut. Replica a fost palidă, fostul sibian Raul Costin trimiţând peste transversală, din lovitură liberă ('53). Câteva zeci de secunde mai târziu, Dudiţă i-a furat mingea lui Hugo Luz, în marginea careului mare, a mai făcut câţiva paşi şi a şutat, dar Kuciak a prins în 2 timpi. Gaziştii au egalat situaţia barelor, vârful de atac Alin Liţu reluând acrobatic în transversală ('58). Mingea a ricoşat la Pîrvulescu, dar mijlocaşul, oarecum surprins, n-a putut relua din prima şi a fost blocat de Kuciak. Terenul s-a înclinat şi mai mult spre poarta vasluienilor şi, timp de 3 minute, gaziştii au avut tot atâta cornere, rămase încă fără rezultat. Kubala l-a întins serios pe Kuciak, la un şut cu pământul, din lovitură liberă, goal-keeper-ul formaţiei vizitatoare respingând cu greu, de la rădăcina barei ('65), iar balonul reluat cu capul de Akaki, din 6 metri, a fost deviat în afara terenului ('66). Ultimele 20 de minute au fost mai puţin încinse, fiecare dintre echipe fiind parcă mai preocupată de a nu primi gol. Mai activi în preajma careului vasluian, gaziştii nu au reuşit să înscrie golul care să le aducă prima victorie contra Vasluiului. GAZ METAN 30. Buchta 6,5 - 44. Kratochvil 6,5, 19. Fl. Lazăr 7, 13. Akaki 7, 8. Buzean 6,5 - 15. Hoban 6,5, 7. Kubala 7 (5. Al. Munteanu '70) 6,5, 21. Todea (cpt.) 7, 22. P. Pîrvulescu 6,5 - 17. Dudiţă 6,5 (27. Eric '77), 9. A. Liţu 7 (11. Cigan '79). Antrenori: Cristian Pustai, Dan Matei, Flavius Şomfălean, Dorin Roşca. Rezerve neutilizate: 82. Vîtcă, 20. Nohai, 23. Marovic, 29. Galanis. Absenţi: Silvăşan, Z. Markovic (accidentaţi), Casal (nu i-a sosit "cartea verde"). FC VASLUI 1. Kuciak 6,5 - 20. Milanov 6, 16. Zubar 6, 3. Papp 6, 23. Pavlovic 6,5, 27. Hugo Luz 6,5 - 9. Burdujan 6, 18. L. Sînmărtean 5 (30. R. Costin '46) 6, 4. Ghencev 6,5, 10. Gerlem 6,5 (25. Delgado '88) - 19. Temwanjera 5,5 (13. Costly '86). Antrenori: Marius Lăcătuş, Ioan Naghi, Dorin Zotincă. Rezerve neutilizate: 81. Hăisan, 8. D. Zmeu, 11. Milisavlejevic, 17. D. Sînmărtean. Absenţi: Wesley, Buhuş, Cînu, Akakpo (accidentaţi), Farkas (suspendat). Mediaş Stadion: "Gaz metan". Spectatori: circa 3.000. Gazon: îmbibat cu apă. Timp: lapoviţă şi ninsoare. Arbitru: Alexandru Tudor (Bucureşti) 6. Asistenţi: Aurel Oniţa (Constanţa) 7 şi Ioan Onicaş (Zalău) 7. Rezervă: Gabriel Baboia (Bucureşti). Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara), Sosin Satmari (Bucureşti). Cartonaşe galbene: Todea '48, Hoban '50 / Pavlovic '28. Cartonaşe roşii: - / -. Raportul şuturilor: 12-3 (pe poartă 8-0). Cornere: 8-2. Ofsaiduri: 2-0. Raportul faulturilor: 23-20. Omul meciului: Alin Liţu (Gaz metan). Gaz metan - FC Vaslui, minut cu minut '2 - P. Pîrvulescu reia imprecis, din centrul suprafeţei de pedeapsă; '3 - Kuciak reţine mingea şutată de A. Liţu de la 11-12 metri, lateral dreapta; '4 - portarul echipei vasluiene prinde în doi timpi balonul expediat de Kubala, de la 25 de metri; '26 - mingea centrată de Milanov, din banda dreaptă, loveşte bara, la colţul lung; '28 - cartonaş galben Pavlovic (FC Vaslui); '43 - Ghencev reia peste transversală, din 8 metri, un balon centrat la firul ierbii de Ghencev; '46 - schimbare R. Costin - L. Sînmărtean (FC Vaslui); '47 - Kuciak boxează mingea şutată de Kubala direct dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, lateral stânga; '48 - cartonaş galben Todea (Gaz metan); '50 - Kuciak reţine mingea reluată acrobatic de A. Liţu, din centrul careului mare; '50 - cartonaş galben Hoban (Gaz metan); '53 - R. Costin a trimis peste transversală dintr-o lovitură liberă, de la 25 de metri; '54 - Kuciak reţine în doi timpi un balon şutat din interiorul careului de Dudiţă; '58 - A. Liţu trimite în transversală, de la 8-9 metri; '60 - Kubala şutează imprecis, din colţul careului mare; '65 - Kuciak parează, la rădăcina barei, mingea şutată de Kubala, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri; '66 - mingea reluată de Akaki, din marginea careului mic, este deviată de un vasluian în corner; '70 - schimbare Al. Munteanu - Kubala (Gaz metan); '73 - Papp trimite alături, cu capul, în urma unei lovituri de la colţul terenului; '73 - Al. Munteanu reia dezamăgitor, din marginea careului mare; '77 - schimbare Eric - Dudiţă (Gaz metan); '79 - schimbare Cigan - A. Liţu (Gaz metan); '86 - schimbare Costly - Temwanjera (FC Vaslui); '88 - schimbare Delgado - Gerlem (FC Vaslui). Costică "Vîlcea", oaspete surpriză Medieşenii au avut un oaspete surpriză la jocul de ieri, cu FC Vaslui. Fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a asistat la partidă din tribuna oficială a arenei medieşene. Acesta a fost primul meci oficial urmărit de Costică "Vîlcea" după eliberarea din arest. Fostul şef al CCA-ului este anchetat în "Cazul Penescu". Cindrea: "Am pierdut două puncte" Preşedintele Corin Cindrea a urmărit întâlnirea de ieri de la tribuna oficială, iar la finalul meciului a mers în vestiar pentru a-şi felicita jucătorii pentru efortul depus şi pentru acest punct câştigat în faţa Vasluiului. "Vreau să îi felicit pe toţi băieţii pentru modul în care s-au dăruit în teren. Am făcut un meci bun, pe care am fi putut şi să îl câştigăm. Sunt de părere că, la modul cum au decurs ostilităţile pe teren, am pierdut două puncte, chiar dacă am întâlnit o echipă bună, masivă şi puternică. Păcat că nu am reuşit să începem returul cu un succes care să ne fi consolidat poziţia în clasament. Am încredere că o să avem un început de retur foarte bun, care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul, să ne îndepărtăm cât mai mult de zona retrogradării. Jucăm, peste o săptămână, cu Universitatea, iar dacă partida se va disputa pe teren neutru, la Tr. Severin, cine ştie? Ar fi un avantaj pentru noi. Sunt convins că nu vom pierde", a declarat Cindrea. Încep lucrările la tribună Arena de pe malul Tîrnavei Mari intră, din nou, în şantier. Astăzi vor fi demarate lucrările de montare a unei tribune suplimentare, capacitatea stadionului urmând să crească la 7.200 de locuri, aşa cum cere Comisia de Licenţiere a FRF-ului. "Vom începe lucrările de montare a acestei tribune. Este vorba despre un schelet metalic, pe care vor fi montate scaune. Astfel vom ajunge la 7.200 de locuri", a afirmat Corin Cindrea. Casal, fără "carte verde", Galanis doar rezervă Fundaşul împrumutat pentru retur de la CFR Cluj, Kasaly Casal (23 ani) nu a fost inclus de tehnicianul Cristi Pustai în lotul pentru meciul de ieri deoarece încă nu i-a sosit "cartea verde" de la fosta sa echipă. Oficialii gaziştilor au convingerea că documentele le vor parveni în zilele următoare pentru ca Pustai să îl poată avea în lot, în etapa următoare. În schimb, vârful de atac grec Vasiliev Galanis a fost mai norocos pentru că Panatinaikos II i-a livrat "cartea verde" cu o zi înainte de partida cu Vasluiul, astfel încât a fost oprit în lot pentru joc. Galanis nu a evoluat însă, fiind preferat Cigan ca înlocuitor a lui Liţu, în ofensivă, în finalul confruntării.
Se fac fulare la comanda ! Desi acum suporterii echipei GAZ METAN MEDIAS se pot mandrii doar cu esarfe...GAZISTUL a venit cu o propunere pentru fanii echipei : DAU COMANDA LA 20 de fulare ! Cei care sunt interesati , si doresc sa poarte si ei la gat un fular adevarat , ma pot contacta la adresa de messenger : forza_gaz_metan , sau la adresa de e-mail : forza_gaz_metan@yahoo.com , pentru a va da modelul si pretul !
Echipa de baschet a Mediasului GAZ METAN , a invins in aceasta seara campioana Romaniei, Asesoft Ploiesti cu scorul de 77 - 69 !
Oficialii grupării medieşene sînt foarte aproape de a perfecta un transfer de marcă.
După ce a fost aproape de un transfer la formaţia elveţiană FC Lucerna, ocupanta poziţiei a treia, la care românul Cristi Ianu este golgeter cu zece reuşite, mijlocaşul Tommaso Vailatti de la Torino se află în discuţii cu oficialii Gazului.
"Vom discuta cu reprezentanţii lui Gaz Metan Mediaş şi sper să ajungem la un rezultat în cîteva ore", a declarat agentul jucătorului pentru italsportpres. Vailatti are o experienţă de cinci sezoane în Serie B şi alte două în Serie A.
"Ne-am înţeles cu CFR! Casal va juca la Mediaş până în vară"
Fundaşul stânga nigerian Kasaly Casal (23 de ani), achiziţionat în această iarnă de CFR va juca în retur pentru Gaz Metan Mediaş. "L-am împrumutat pe Casal până la vară. Ne-am înţeles cu ei să ne împrumute jucătorii de care nu au nevoie pe linia de fund şi s-a ivit această posibilitate. Mâine va veni la antrenamente", a confirmat directorul general al lui Gaz Metan, care aşteaptă până mâine şi un răspuns de la mijlocaşul italian al lui Torino, Tommaso Vailatti. "Nu sunt probleme de bani, dar rămâne de văzut dacă el vrea sau nu să joace în România. Momentan nu ne-a dat niciun răspuns", a spus Ioan Horoba.
Cristi Pustai a testat, în jocul cu gruparea din Alba Iulia, un internaţional estonian, Ats Purje. O decizie în privinţa acestuia va fi luată în câteva zile. Antrenorul Gazului metan, Cristi Pustai, a testat alţi doi jucători în amicalul cu Unirea Alba Iulia, şi anume fundaşul cipriot Hardin Sam şi mijlocaşul estonian Ats Purje. Acesta din urmă a debutat în naţionala Estoniei acum doi ani, într-un meci cu Rusia, din preliminariile EURO 2008. O decizie în privinţa celor doi va fi luată în aceste zile de către oficialii Gazului metan. "Cei doi şi-au cumpărat bilete dus întors, pentru a veni în probe la Gaz metan. Luni (n.a. astăzi) vor face cale-ntoarsă. Urmează ca noi să discutăm cu impresarii lor, să vedem ce pretenţii au. Ambii au dat probe de joc, iar în câteva zile vom vedea ce decizie luăm, dacă îi transferăm, sau nu", a afirmat antrenorul echipei medieşene, Cristi Pustai. În vârstă de 24 de ani, Purje a evoluat ultima dată la echipa FC Inter Turku, în prima ligă estoniană. Internaţional de seniori, Purje a debutat la 17 ani, la Levadia Mardu, transferându-se la Inter acum 2 ani. El poate evolua atât pe postul de mijlocaş dreapta, cât şi în spatele vârfurilor.
Transferat în această iarnă, grecul Vasilios Galanis a marcat primul gol al Gazului metan şi a avut o evoluţie apreciată. Horoba, directorul general al Gazului metan, spune că Galanis se poate compara cu stelistul Kapetanos.
Introdus în minutul 35 al amicalului de sâmbătă, cu Unirea Alba Iulia, vârful de atac Vasilios Galanis a lăsat o impresie bună, grecul reuşind să restabilească egalitatea în minutul 90, atunci când a fructificat din faţa porţii o minge centrată de pe partea stângă de Eric. "Eu unul zic că se va adapta rapid la echipă. Este un jucător care, cu timpul, va semăna cu Kapetanos, pentru că este un atacant de careu, are forţă și un fizic bun, în plus este şi înalt, are 1,91 metri. Am vorbit zilele trecute cu antrenorul echipei greceşti Xanthi, Ioannis Masourakis, cu care Galanis a debutat la 18 ani în prima ligă elenă. Mi-a vorbit foarte frumos despre el, a avut numai cuvinte de laudă. Sper să se adapteze cât mai repede, pentru că este un atacant de careu", a afirmat Ioan Horoba, directorul general al grupării medieşene. Galanis a semnat un contract pe 5 ani cu Gaz metan.
Introdus în minutul 35 al amicalului de sâmbătă, cu Unirea Alba Iulia, vârful de atac Vasilios Galanis a lăsat o impresie bună, grecul reuşind să restabilească egalitatea în minutul 90, atunci când a fructificat din faţa porţii o minge centrată de pe partea stângă de Eric. "Eu unul zic că se va adapta rapid la echipă. Este un jucător care, cu timpul, va semăna cu Kapetanos, pentru că este un atacant de careu, are forţă și un fizic bun, în plus este şi înalt, are 1,91 metri. Am vorbit zilele trecute cu antrenorul echipei greceşti Xanthi, Ioannis Masourakis, cu care Galanis a debutat la 18 ani în prima ligă elenă. Mi-a vorbit foarte frumos despre el, a avut numai cuvinte de laudă. Sper să se adapteze cât mai repede, pentru că este un atacant de careu", a afirmat Ioan Horoba, directorul general al grupării medieşene. Galanis a semnat un contract pe 5 ani cu Gaz metan.

Antrenorul Cristi Pustai a aliniat, sâmbătă, pe terenul din Copşa Mică, "unsprezecele" cu care va aborda, cel mai probabil, meciul cu FC Vaslui, din prima etapă a returului. Gazul metan a câştigat cu 2–1 amicalul cu o altă echipă din Liga I, Unirea Alba Iulia, unul din goluri fiind marcat de grecul Vasilios Galanis. Gazul metan a terminat neînvinsă campania de meciuri de verificare din această iarnă. După cele 3 victorii şi tot atâtea egaluri din Antalya, sâmbătă la prânz, pe terenul din Copşa Mică, jucătorii lui Cristi Pustai s-au impus la limită, scor 2-1, în faţa Unirii Alba Iulia. Meciul a fost unul anost, cu puţine situaţii de gol, starea terenului punându-şi într-o mare măsură amprenta asupra jocului celor două echipe. Desfăşurată pe durata a 105 minute, cu o primă repriză de 60, partida a însemnat un ultim test pentru cei doi antrenori înaintea startului returului. Scorul a fost deschis de oaspeţi, în minutul 55, Jovanovic împingând în plasă un balon respins de Buchta. În minutul 90 medieşenii au egalat prin grecul Vasilios Galanis, care a fructificat din 6 metri un balon centrat din banda stângă de Eric. Doru Dudiţă a adus victoria cu 4 minute înainte de final, bine servit de Buzean. “Am jucat acest meci pe un teren impracticabil. Până la urmă, tot ce rămâne este rezultatul final. Chiar dacă valenţele tehnico-tactice au fost aproape nule pe un asemenea teren, sunt mulţumit de atitudinea şi dorinţa jucătorilor de a demonstra că îşi merită locul în echipă. Am văzut multă disponibilitate la efort”, a afirmat Ioan Horoba, directorul general al Gazului metan, completat de tehnicianul Cristi Pustai: “A fost un joc disputat pe un teren foarte greu, acoperit în mare parte de apă. Cel mai important e că nu s-au accidentat jucătorii. Realizările tehnice au contat mai puţin. Sunt mulţumit de angajamentul fotbaliştilor noştri”. Gaz metan: Buchta - Kratochvil, Fl. Lazăr, Akaky, Marovic - Hoban, Todea, Kubala, P. Pîrvulescu - Silvăşan, Cigan. Au mai jucat Vîtcă, Purje, Vasilios, Nohai, Sam, Olteanu, Buzean, R. Zaharia, Eric, Dudiţă, Liţu, Bozeşan, Fl. Sabou. Unirea Alba Iulia: Cernea - S. Rădoi, Vujadinovic, Galiasi, Bucurică - I. Bălan, Sălăgean, Dîlbea, Fl. Dan - Veljiovic, Jovanovic. Au mai jucat Kusmici, Ilie, Poverlovic, Vithinia, Stanciu, Himcinschi, Mureşan, Schuler, Predoiu, Olah, Enzo Bruno.

Echipa antrenata de tehnicianul Cristian Pustai a castiga astazi la limita scor 2 - 1 meciul sustinut impotriva echipei tot din prima liga Unirea Alba Iulia , meci ce s-a disputat in orasul Copsa Mica ! Pentru medieseni au marcat : Eric de Oliveira si Doru Dudita , dupa ce la pauza echipa din Alba Iulia conducea cu 1 - 0 ! Acesta a fost ultimul amical dinaintea inceperii returului de campionat ! Gazistii vor intalnii duminica viitoare pe teren propriu echipa antrenata de Marius Lacatus , Fc Vaslui , meci ce va avea loc de la ora 14 :00 !
Atacantul grec Vasiliev Galanis (22 de ani, Panathinaikos II) a ratat ieri semnarea contractului cu Gaz Metan Mediaş. Jucătorul şi-a petrecut ziua în aeroport, după ce o grevă a angajaţilor din transporturile elene a paralizat şi traficul aerian. Jucătorul va parafa azi contractul, iar sîmbătă va îmbrăca pentru prima dată tricoul Gazului, în amicalul cu Unirea Alba Iulia.
Testaţi în stagiul din Antalya, mijlocaşii bistriţeni Dan Bozeşan şi Ionuţ Hlinca au lăsat o impresie bună, astfel că amîndoi au semnat ieri angajamente valabile pe 5 ani cu Gaz Metan. A plecat în schimb mijlocaşul Cristian Andor.
Testaţi în stagiul din Antalya, mijlocaşii bistriţeni Dan Bozeşan şi Ionuţ Hlinca au lăsat o impresie bună, astfel că amîndoi au semnat ieri angajamente valabile pe 5 ani cu Gaz Metan. A plecat în schimb mijlocaşul Cristian Andor.

Decizie cel puţin ciudată a conducerii echipei de baschet Gaz metan Mediaş. Team-ul medieşean fusese exclus din Liga Balcanică în urmă cu câteva săptămâni pentru faptul că a folosit mai mulţi jucători extracomunitari decât era permis. Comitetul Executiv al competiţiei a revenit asupra deciziei, cu condiţia ca echipa medieşeană să promită că nu va mai încălca regulamentul. Dar medieşenii au refuzat să dea aceste garanţii şi să piardă cu 20-0 cele două meciuri în care l-au încălcat şi au fost excluşi definitiv din Liga Balcanică. Echipele angrenate în Liga Balcanică la baschet masculin au voie să folosească maxim 3 jucători extracomunitari într-un meci. Gaz metan Mediaş a folosit câte 4 astfel de jucători în partidele cu Rilski Sportist şi Lovcen, motiv pentru care a fost exclusă din competiţie. La un moment dat, Comitetul Executiv al competiţiei a acceptat să reprimească echipa, cu condiţia să piardă cele două partide la scor de forfait, să nu mai încalce regulile, să depună o garanţie de 5.000 de euro pe care ar fi pierdut-o dacă recidiva şi ca Federaţia Română de Baschet să trimită o scrisoare drept garanţie pentru comportamentul echipei. Federaţia de specialitate a acceptat condiţiile, dar Gaz metan nu, iar Comitetul Executiv al competiţiei a fost obligat să excludă definitiv echipa medieşeană din Ligă. Astfel, toate rezultatele echipei din Mediaş au fost anulate. Mai mult, medieşenii pierd garanţia de 5.000 de euro depusă în momentul înscrierii în competiţie.

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, ieri, că instituţia pe care o conduce a decis să nu amâne începerea returului Ligii I din cauza condiţiilor meteo, etapa a XVIII-a urmând să se dispute la 20 februarie, conform programării. "Conducerea LPF a decis să nu amâne începerea returului. Pentru ce să amânăm? Pentru că ninge acum? Am aici în faţă prognoza meteo pentru perioada respectivă şi e mai mult decât favorabilă. Pe 20 februarie vor fi +4 grade Celsius, iar apoi temperaturile cresc. Nu se justifică amânarea, se va juca aşa cum e programat", a spus oficialul LPF. Dragomir susţine că la LPF au sosit câteva solicitări din partea cluburilor pentru amânarea începerii returului. "Au venit câteva solicitări scrise, dar ce să facem acum, amânăm returul pentru că e zăpadă pe un stadion? Dacă ninge şi e zăpadă pe teren să o dea la o parte, ce, e prima oară? Şi în Germania ninge destul de mult şi totuşi se joacă. Dar o să fie cald când începe returul, nu o să avem probleme, o să vedeţi", a adăugat Dumitru Dragomir. Etapa a XVIII-a, prima a returului ediţiei 2009/2010 a Ligii I, este programată pentru vineri, 19 februarie.
Vârful de atac Vasiliev, testat de către antrenorul Cristi Pustai în cele două săptămâni petrecute în Antalya, a dat satisfacţie. Pustai s-a declarat mulţumit atât de modul în care s-a pregătit fotbalistul, cât şi de evoluţiile sale în meciurile de verificare. În aceste condiţii, grecul de 22 de ani va ajunge în aceste zile la Mediaş, pentru a negocia cu oficialii Gazului metan un eventual transfer. În cazul în care cele două părţi se vor înţelege, numărul naţionalităţilor jucătorilor din lotul grupării medieşene va creşte la 8. Alături de români, Gazul metan are în lot, în momentul de faţă, un ghanez (Raymond Fenny), 2 cehi (Milos Buchta şi Karel Kratochvil), un brazilian (Eric de Oliveira), un slovac (Michal Kubala), un lituanian (Akaki Khubutia) şi 2 sârbi (Marovic, Zarko Markovic).
La cererea granzilor, LPF vrea să amîne reînceperea campionatului cu o săptămînă din cauza vremii nevaforabile Cu 12 zile înainte de reluarea campionatului România este sub nămeţi, iar cluburile au cerut LPF amînarea returului. "Dacă ninsorile şi viscolul vor continua şi săptămîna viitoare, vom relua campionatul mai tîrziu deoarece nu se poate juca pe o asemenea vreme. În astfel de condiţii ne batem joc de fotbalişti şi de spectatori. Dacă vremea îşi revine, returul va începe normal", a anunţat preşedintele Dumitru Dragomir. Decizia va fi luată de către Comitetul de Urgenţă al Ligii, din care fac parte reprezentanţii a opt cluburi şi cei din conducerea LPF. Şedinţa este programată pentru azi şi vor fi puse la dispoziţie şi informaţii de la Administraţia de Meteorologie în privinţa prognozei pentru 20 februarie, cînd era stabilit startul returului. Votul însă va fi unul formal, deoarece hotărîrea a fost luată deja, iar granzii din Liga I vor ca etapa a 18-a să se joace pe 27 februarie. Anul trecut LPF nu a vrut amînare Dacă acum cei de la LPF sînt de acord cu cererea cluburilor, nu acelaşi lucru a fost valabil şi sezonul trecut. Atunci, Poli a dorit amînarea, dar s-a lovit de refuzul celor de la Ligă. "Nu sîntem absurzi, dar nu putem amîna etapa pentru că e zăpadă la Timişoara şi la Cluj! Dacă se ajunge la amînare, vom avea iar meciuri miercuri-sîmbătă şi ştim că jucătorii noştri nu sînt pregătiţi pentru aşa ceva", a spus atunci secretarul general al LPF, Valentin Alexandru. 3 amînări în ultimii 6 ani! An Cînd a început returul Amînare 2004 13 martie DA, 7 zile 2005 11 martie DA, 7 zile 2006 10 martie DA, 7 zile 2007 24 februarie NU 2008 23 februarie NU 2009 27 februarie NU Bucureşti Steaua - Ceahlăul Dinamo - U Craiova Urziceni - CFR Cluj Vineri Cer noros cu soare, 0 grade Sîmbătă Senin, 2 grade Duminică Plouă, 11 grade Galaţi Oţelul - Curtea de Argeş Vineri Cer noros, -1 grad Sîmbătă Senin, 2 grade Duminică Cer noros, 8 grade Braşov FC Braşov - Alba Iulia Vineri Cer noros, -2 grade Sîmbătă Senin, 1 grad Duminică Plouă, 8 grade Iaşi Poli Iaşi - Rapid Vineri Cer noros cu soare, 4 grade Sîmbătă Senin, 3 grade Duminică Cer noros, 4 grade Bistriţa Bistriţa - Poli Timişoara Vineri Senin, 2 grade Sîmbătă Senin, 2 grade Duminică Plouă, 4 grade Tg. Jiu Pandurii - Astra Vineri Cer noros, 1 grad Sîmbătă Cer noros cu soare, 4 grade Duminică Plouă, 11 grade Mediaş Gaz Metan - FC Vaslui Vineri Senin, 3 grade Sîmbătă Senin, 4 grade Duminică Plouă, 8 grade
Cum va fi vremea peste 12 zile
Prognoza este de pe accuweather.com, unul dintre cele mai bine cotate site-uri meteo, şi poate suferi modificări.

Jucatorii antrenati de Cristian Pustai s-au intors acasa , dupa cantonamentul din Antalya ! Echipa a ajuns in Medias in aceasta dimineata in jurul orei 02:30 ! Iata meciurile amicale pe care echipa noastra le-a sustinut in Antalya ! GAZ METAN MEDIAS 2 - 2 FC Kriens (Elvetia-2 ) - au marcat : Silvasan si Markovic GAZ METAN MEDIAS 1 - 1 Anzhi Makhachkala(Rusia) - a marcat : Silvasan GAZ METAN MEDIAS 3 - 2 FSV Budissa Bautzen(Oberliga germana) - au marcat : Eric(2),C.Lup GAZ METAN MEDIAS 0 - 0 Sahtior II Donetk (Ucraina ) GAZ METAN MEDIAS 1 - 0 Karpaty Lviv (Ucraina-1) - a marcat : Silvasan min 30
GAZ METAN MEDIAS 1 - 0 Volgar

Gaz Metan a învins joi cu 1-0 echipa de pe locul 7 din Ucraina, Karpaty Lviv, prin golul lui Silvăşan, ajuns la a treia reuşită în turneul din Antalya. Mediaşul a început în formula: Buchta - Kratokvil, Akaky, Fl. Lazăr, Buzean - Hoban, Todea Zaharia, Dudiţă - Silvăşan, Cigan. După pauză, Cristi Pustai a folosit tot lotul. Medieşenii vor întâlni Unirea Alba Iulia în ultimul amical înainte de startul returului, pe teren propriu, pe 13 februarie.
Lovitură grea pentru antrenorul Gazului metan, Cristi Pustai: turnul de control al apărării, sârbul Zarko Markovic, (2,04 metri), nu va mai putea fi folosit în acest sezon, accidentarea la metarsiene recidivându–i într–un amical cu echipa a doua a Şahtiorului, disputat duminică, în Antalya.
Ediţia de campionat 2009/2010 este una plină de ghinion pentru cel mai înalt jucător din Liga I, sârbul Zarko Markovic. Fotbalistul Gazului metan s-a accidentat în două rânduri, în tur, ratând câteva meciuri extrem de importante. Markovic s-a accidentat în meciul cu Internaţioal Curtea de Argeş, din etapa a III-a, disputat la Mioveni. O săptămână mai târziu a intrat din primul minut contra Ceahlăului, dar Pustai s-a văzut nevoit să-l schimbe cu 3 minute înainte de pauză. După ce accidentarea a devenit de domeniul trecutului, a revenit în primul "unsprezece", având evoluţii apreciate, însă cu 4 etape înainte de finalul turului s-a "rupt" din nou, fiind indisponibil pentru restul meciurilor. Cele două accidentări nu au fost singurele suferite de fundaş în tur. În întâlnirea cu Unirea Urziceni, după un duel aerian, sârbul s-a ales cu buza spartă şi, cum medicul nu reuşea să-i oprească sângerarea, a fost schimbat.
După vacanţa de iarnă Markovic a revenit refăcut sută la sută la antrenamentele Gazului metan. A dus bine cantonamentul d ela Mediaş, unul în care aceentul a fost pus pe pregătirea fizică, însă la unul din amicalele din Antalya s-a reaccidentat. S-a întâmplat în meciul de duminică, cu echipa a doua a Şahtiorului. Verdictul a picat crunt: sezonul e încheiat pentru fotbalist. Markovic s-a ales cu o recidivă a mai vechii accidentări, la metatarsiene.
"Este foarte supărat Era refăcut complet. De-abia aştepta reluarea campionatului. Nu îi vine să creadă ce ghinion are", a mărturisit unul dintre apropiaţii jucătorului.
“Are o accidentare la degetul mic. Aşteptăm să se întoarcă din Antalya, după care va efectua un control medical amănunţit. Abia după aceea vom vedea dacă este nevoie sau nu de o intervenţie chirurgicală”, a afirmat Ioan Horoba, directorul general al grupării medieşene.

Formaţia lui Cristian Pustai a obţinut o nouă victorie în cantonamentul din
Autorul singurului gol al întâlnirii a fost brazilianul Eric, care a înscris direct din lovitură liberă în minutele de final ale partidei. Joi, gaziştii vor disputa ultima partidă de pregătire din
Mijlocaşul slovac Michal Kubala, transferat în urmă cu un an la Gaz metan, spune că se simte foarte bine la Mediaş. Kubala crede că echipa medieşeană se poate clasa, la finele sezonului, mai sus decât locul 10, pe care-l ocupă acum, şi că speră ca norocul să îşi întoarcă faţa şi spre echipa gazistă în meciurile acesteia cu Vasluiul, primul adversar al jucătorilor lui Cristi Pustai în retur.
- Michal, cum e în Antalya? Sunteţi deja de câteva zile pe tărâm turcesc...
- În prima zi a cam bătut vântul, la antrenament, în rest este totul OK, de la cazare şi până la toate condiţiile oferite pentru antrenamente. Dacă, săptămâna trecută, la Mediaş, antrenorul a pus mai mult accentul pe pregătirea fizică, acum este mai plăcut, lucrăm mult mai mult cu mingea. În plus, avem şi acele meciuri de verificare. Orice fotbalist se simte cel mai bine când îi dai mingea.
- Dar şi pregătirea fizică are rolul ei...
- Da, aşa e. Dacă faci o pregătire bună înaintea sezonului, îţi va fi mult mai uşor în campionat. Noi, pot să-ţi spun, am făcut o pregătire fizică foarte bună în cantonamentul de la Mediaş. Ne aşteaptă un retur foarte greu, suntem conştienţi de asta, de aceea am căutat să ne pregătim cât mai bine.
- Acum un an, echipa era la retrogradare şi aţi avut o iarnă grea. Sunteţi pe 10 acum, la finalul turului. Tot mai aveţi emoţii pentru retur?
- Nu neapărat emoţii, dar cu siguranţă că returul va fi foarte greu, pentru că distanţa de unde ne aflăm noi acum şi locurile retrogradabile nu e atât de mare. În plus, returul e lung, sunt 17 meciuri, se poate întâmpla orice. Eu unul însă am încredere că echipa noastră poate termina mai sus decât e acum. Pentru asta însă e important să câştigăm toate jocurile de acasă, iar din deplasare, chiar dacă jucăm câteva meciuri extrem de grele pe terenul granzilor campionatului, să aducem câteva puncte bune. Cred că Mediaşul are forţa de a se clasa mai sus de locul 10.
- Începeţi tare returul, în primul meci, la Mediaş, vine Vasluiul, echipă care s-a întărit considerabil în această iarnă şi care trage la titlu...
- Toate meciurile sunt grele, indiferent că joci cu Vasluiul, cu CFR-ul sau cu Ceahlăul sau Alba Iulia. Noi trebuie să ne pregătim cât mai bine în această perioadă şi să învăţăm din greşelile din tur, să nu le mai repetăm şi acum. Ştiu că jocul cu Vasluiul e foarte important, pentru că se spune că prima impresie contează. Mai ştiu că s-a întărit mult în această iarnă, dar pentru noi este o echipă ca oricare alta din Liga I. S-a văzut că, dacă suntem în formă, nu contează că jucăm cu Dinamo, cu Unirea Urziceni, sau cu altă echipă. Am scos rezultate bune cu acestea. Dacă nu am fost pregătiţi, am pierdut acasă cu Ceahlăul. Cu Vasluiul trebuie să câştigăm acum, pentru că ne-au bătut atât în campionat, cât şi în Cupa României. Avem de luat nişte revanşe. Sper să-şi întoarcă norocul faţa şi spre noi.
- Ai un obiectiv personal pentru retur?
- Să marchez cât mai multe goluri. Îmi place să trag la poartă. Chiar dacă sunt mijlocaş, cu şuturile mele de la distanţă pot marca de multe ori. Şi să joc cât mai mult. Am venit de un an la Mediaş, mă simt foarte bine aici. Am jucat în majoritatea meciurilor şi la fel vreau să fie şi în retur.
- Michal, cum e în Antalya? Sunteţi deja de câteva zile pe tărâm turcesc...
- În prima zi a cam bătut vântul, la antrenament, în rest este totul OK, de la cazare şi până la toate condiţiile oferite pentru antrenamente. Dacă, săptămâna trecută, la Mediaş, antrenorul a pus mai mult accentul pe pregătirea fizică, acum este mai plăcut, lucrăm mult mai mult cu mingea. În plus, avem şi acele meciuri de verificare. Orice fotbalist se simte cel mai bine când îi dai mingea.
- Dar şi pregătirea fizică are rolul ei...
- Da, aşa e. Dacă faci o pregătire bună înaintea sezonului, îţi va fi mult mai uşor în campionat. Noi, pot să-ţi spun, am făcut o pregătire fizică foarte bună în cantonamentul de la Mediaş. Ne aşteaptă un retur foarte greu, suntem conştienţi de asta, de aceea am căutat să ne pregătim cât mai bine.
- Acum un an, echipa era la retrogradare şi aţi avut o iarnă grea. Sunteţi pe 10 acum, la finalul turului. Tot mai aveţi emoţii pentru retur?
- Nu neapărat emoţii, dar cu siguranţă că returul va fi foarte greu, pentru că distanţa de unde ne aflăm noi acum şi locurile retrogradabile nu e atât de mare. În plus, returul e lung, sunt 17 meciuri, se poate întâmpla orice. Eu unul însă am încredere că echipa noastră poate termina mai sus decât e acum. Pentru asta însă e important să câştigăm toate jocurile de acasă, iar din deplasare, chiar dacă jucăm câteva meciuri extrem de grele pe terenul granzilor campionatului, să aducem câteva puncte bune. Cred că Mediaşul are forţa de a se clasa mai sus de locul 10.
- Începeţi tare returul, în primul meci, la Mediaş, vine Vasluiul, echipă care s-a întărit considerabil în această iarnă şi care trage la titlu...
- Toate meciurile sunt grele, indiferent că joci cu Vasluiul, cu CFR-ul sau cu Ceahlăul sau Alba Iulia. Noi trebuie să ne pregătim cât mai bine în această perioadă şi să învăţăm din greşelile din tur, să nu le mai repetăm şi acum. Ştiu că jocul cu Vasluiul e foarte important, pentru că se spune că prima impresie contează. Mai ştiu că s-a întărit mult în această iarnă, dar pentru noi este o echipă ca oricare alta din Liga I. S-a văzut că, dacă suntem în formă, nu contează că jucăm cu Dinamo, cu Unirea Urziceni, sau cu altă echipă. Am scos rezultate bune cu acestea. Dacă nu am fost pregătiţi, am pierdut acasă cu Ceahlăul. Cu Vasluiul trebuie să câştigăm acum, pentru că ne-au bătut atât în campionat, cât şi în Cupa României. Avem de luat nişte revanşe. Sper să-şi întoarcă norocul faţa şi spre noi.
- Ai un obiectiv personal pentru retur?
- Să marchez cât mai multe goluri. Îmi place să trag la poartă. Chiar dacă sunt mijlocaş, cu şuturile mele de la distanţă pot marca de multe ori. Şi să joc cât mai mult. Am venit de un an la Mediaş, mă simt foarte bine aici. Am jucat în majoritatea meciurilor şi la fel vreau să fie şi în retur.

Sârbul Zarko Markovic (2,04 metri) şi georgianul Akaky Khubutia (1,93) ar putea forma cel mai înalt cuplu de fundaşi centrali din Liga I, în retur. Gazul metan ar putea avea, în retur, cel mai înalt cuplu de fundaşi centrali din primul eşalon, în cazul în care, în centrul defensivei, celui mai înalt fotbalist din Liga I, Zarko Markovic, 2,04 metri, i s-ar alătura georgianul Akaky Khubutia. Acesta din urmă are 1,93 metri şi a fost transferat de Gaz metan în vară, fiind folosit mai mult la echipa a doua a clubului, în Liga a III-a, până acum. "Nu m-am gândit la acest lucru, că am putea forma cel mai înalt cuplu de fundaşi centrali din Liga I. S-ar putea. Sper să avem amândoi evoluţii bune, care să ne ajute să jucăm meci de meci în centrul defensivei. Îl mai avem în spate şi pe Buchta, care are 1,97, aşa că am putea forma o adevărată fortăreaţă în apărare, greu de depăşit", afirmă georgianul Akaky. Dorit de Rednic la Dinamo Akaky Khubutia a debutat în Liga I în tur, dar el nu este străin de România. În urmă cu două sezoane a mai fost dorit de antrenorul Mircea Rednic la Dinamo, fiind aproape de un transfer în Ştefan cel Mare. "Dinamo îl avea antrenor pe Mircea Rednic pe atunci. Eu jucam la campioana Lituaniei, Kaunas, şi ne-am întâlnit într-un stagiu de pregătire. M-a văzut în mai multe meciuri amicale, apoi a luat legătura cu impresarul meu. Voia să mă transfere la Dinamo. Am stat la Bucureşti cam o săptămână, dar transferul a căzut în cele din urmă din cauza banilor", povesteşte Akaky. Ca o coincidenţă, Akaky a debutat în Liga I tocmai împotriva lui Dinamo. "A fost ceva special pentru mine, chiar dacă am intrat pe final. M-am bucurat că i-am revăzut pe unii dintre băieţii de la Dinamo. Eram de asemenea bucuros că am debutat cu o victorie", a mai declarat fotbalistul originar din Georgia, care altfel nu regretă că a ratat transferul la Dinamo, ajungând în cele din urmă la Gaz metan. "Mă simt foarte bine aici, la Mediaş. Suntem o gaşcă de prieteni, cu toţii. Avem o echipă care poate realiza ceva frumos, în acest sezon. Putem face o figură frumoasă. Nu regret că nu am ajuns la Dinamo", a afirmat, în încheiere, jucătorul echipei medieşene.

Gazul metan a disputat, miercurea trecută, primele două meciuri de verificare de pe tărâm turcesc. Antrenorul Cristi Pustai a împărţit lotul în două, o echipă formată în principal din titularii din tur evoluând în compania echipei Neftci Baku, la care joacă şi românii Rică Neaga şi Marian Aliuţă, cealaltă întâlnind o grupare din Liga a IV-a din Germania, FC Grunweiss. Meciul cu azerii de la Neftci Baku s-a terminat nedecis şi fără gol. La final, antrenorul secund al Gazului metan, Dan Matei, s-a arătat mulţumit de modul în care s-au comportat fotbaliştii medieşeni. "Pentru primul test, suntem satisfăcuţi de cum am stat în teren. A fost un meci reuşit. Am întâlnit o echipă bună. S-a jucat în viteză, iar acţiunile de poartă au fost destule", a afirmat Dan Matei. Antrenorul Cristi Pustai a trimis pe teren "unsprezecele" Buchta - Nohai, Fl. Lazăr, Hoban, Marovic - Al. Munteanu, Todea, Kubala, P. Pîrvulescu - Dudiţă, Silvăşan. După pauză au mai intrat Vîtcă, Cigan, Liţu, Akaky, Markovic, Eric şi Buzean. În cel de-al doilea meci al zilei, cu nemţii de la FC Grunwiess, gaziştii au câştigat cu 6-1, prin golurile lui Eric (3), Fl. Sabou (două) şi Ademovic. Pustai a început întâlnirea cu următoarea formulă de echipă: Fenny - Kratochvil, Bozeşan, Sg. Muth, Buzean - Fl. Sabou, R. Zaharia, Andor, Florescu - Vasiliev, Ademovic. După pauză a mai intrat Eric. Hat-trick Eric
Sosit în cantonamentul Gazului metan de la Belek de numai o zi, după ce a fost nevoit să rămână la Bucureşti pentru un control medical amănunţit, în urma problemelor cu care s-a confruntat în urmă cu câteva zile, mijlocaşul cariocas Eric de Oliveira a trădat o mare poftă de joc în amicalul cu echipa germană Grunweiss. Intrat după pauză, brazilianul a reuşit să marcheze jumătate din golurile Gazului metan. Sâmbătă, alte două remize După remiza albă din meciul cu azerii de la Neftci Baku, echipa medieşeană a înregistrat alte două rezultate de egalitate, ambele sâmbătă. Dimineaţa, Gazul metan a evoluat împotriva unei formaţii din cel de-al doilea eşalon al Elveţiei. Meciul s-a terminat cu scorul de 2-2, golurile echipei medieşene fiind înscrise de Markovic şi Silvăşan, în minutele 34, respectiv 75. Antrenorul Cristi Pustai a început meciul cu "unsprezecele" Vîtcă - Nohai, Kratochvil, Markovic, Marovic - Fl. Sabou, R. Zaharia, Eric, Dudiţă - Cigan, Vasiliev. În repriza a doua, pe teren au intrat Buchta - Hoban, Fl. Lazăr, Akaky, Buzean - Al. Munteanu, Todea, Kubala, P. Pîrvulescu - Liţu, Silvăşan. În cel de-al doilea meci al zilei, gaziştii au întâlnit echipa FC Anzhi Makhachkala, nou-promovată în primul eşalon din Rusia. Şi acest meci s-a terminat nedecis, scor 1-1, golul Gazului metan fiind reuşit de Silvăşan, în minutul 30. Pustai a început partida cu următoarea formulă de echipă: Buchta - Hoban, Markovic, Akaky, Marovic - Dudiţă, Todea, Kubala, P. Pîrvulescu - Cigan, Silvăşan. La pauză au mai intrat Fl. Sabou, Fl. Lazăr, Liţu şi Vasiliev în locurile lui Cigan, Silvăşan, Akaky şi Pîrvulescu, iar din minutul 60 au fost folosiţi toţi ceilalţi jucători care nu au evoluat niciun minut în testul de dimineaţă. "Sunt foarte mulţumit de aceste jocuri. Ambele au fost unele de angajament, în care am practicat un fotbal foarte bun. Am avut şi două goluri perfect valabile, dar anulate, în întâlnirea cu echipa din Rusia. Per ansamblu, au fost două teste extrem de utile, în ceea ce ne priveşte", a afirmat Ioan Horoba, directorul general al Gazului metan. Un atacant grec în probe Vârful de atac grec Vasiliev a fost testat de către tehnicianul Cristi Pustai în trei amicale, în stagiul de pregătire din Turcia. ”El este în probe la noi şi va mai rămâne să fie văzut şi în alte teste de verificare, urmând ca pe urmă să luăm o decizie în privinţa lui ”, a precizat Ioan Horoba, directorul general al grupării medieşene. Vasiliev a evoluat ultima dată la echipa a doua a lui Panathinaikos.










