Maine:Derby judetean in liga 1

Judeţul Sibiu se va afla mîine în faţa unei premiere. Gaz Metan şi Voinţa se vor confrunta pentru prima dată în liga întîi (18:45, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO).

După ce nu au cunoscut înfrîngerea în primele trei etape, Sandu Tăbîrcă, directorul tehnic al sibienilor, este încrezător în şansele grupării de pe Cibin de a pleca cu cel puţin un punct din deplasarea de la Mediaş.

“Ne dorim un rezultat bun chiar dacă ştim că vom întîlni un adversar rănit după înfrîngerea de la Viena dar în campionat am văzut ca la CFR nu le-au dat nici o şansă clujenilor. Sînt convins că gaziştii vor încerca să remonteze handicapul din campionat unde au doar trei puncte şi două înfrîngeri. Pentru noi o să fie cel mai greu joc de pînă acum. Avem un ascendant moral bun după primele etape din campionat, dar pentru a obţine un rezultat bun va trebui să dăm 110% pe teren”, a afirmat oficial grupării sibiene.

Pentru mijocaşul Radu Neguţ partida de mîine va însemna un meci aparte, avînd în vedere faptul că fotbalistul a evoluat în urmă cu cîţiva ani la Gaz Metan. “Eu mă întorc cu plăcere la Mediaş, pe terenul pe care am jucat acum cîţiva ani. Îmi doresc să nu pierdem, pentru că orice punct cîştigat va fi foarte bine venit pentru noi. Dacă o să fie un success ar fi ceva extraordinar. Eu sînt convins că o să fie un meci greu pentru ambele echipe dar noi vom încerca să profităm de faptul că medieşenii sînt pe două fronturi, cupele europene şi campionat. Sper să fie un spectacol frumos,cu un stadion plin iar la final să cîştige sibienii”, a precizat mijlocaşul sibian.

Pe de altă parte, jucătorii pregătiţi de tehnicianul Cristi Pustai îşi doresc un succes, mai ales că runda precedent au învins pe terenul CFR-ului.

Pentru a continua pasa bună din campionat este foarte important să fim foarte concentraţi. Am uitat deja înfrîngerea cu Austria Viena iar acuma ne gîndim doar la cele trei puncte pe care să le cîştigăm în jocul de luni”, a mărturisit Ovidiu Hoban.

“Va fi o partidă foarte importantă pentru noi deoarece nu avem o situaţie bună în clasament. Am înţeles că este primul derby judeţean în liga întîi astfel că eu sînt de părere că va fi un moment frumos pentru judeţul Sibiu. Voinţa este revelaţia acestui început de campionat astfel că trebuie să fim foarte atenţi”,a afirmat portarul Răzvan Pleşca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages