Mediașul abordează prudent meciul de la Cluj

În ciuda faptului că cea de-a doua partidă din prima etapă a Cupei României pleacă de la un +17 pentru medieșeni, Gaz Metan abordează prudent partida de sâmbătă, de la Cluj, împotriva campioanei U Mobitelco Cluj.

„Atmosfera e foarte bună dar nu vrem să ne relaxăm, vrem să fim foarte concentrați. Campionatul încă nici nu a început și mai avem mult de muncă”, spune Tudor Dumitrescu, unul dintre cei mai constanți jucători români ai deținătoarei Cupei României. „Nu vrem să ne adăposim în spatele celor 17 puncte pe care l-am obţinut la Mediaş şi ne gândim să mergem acolo la victorie, dar scorul este 0-0 din punctul nostru de vedere”, mai spune șeptarul Mediașului. Deși recunoaște că șansele de calificare sunt mari după victoria de pe teren propriu, Ovidiu Teleabă, antrenorul echipei, se așteaptă la o partidă foarte dificilă. „Bineînţeles clujenii o să îşi dorească revanşa şi o să dea totul pe teren ca să întoarcă rezultatul. Consider că avem o echipă puternică, o echipă valoroasă şi dacă ei se exprimă în teren aşa cum îmi doresc eu şi aşa cum pregătim meciurile la fiecare antrenament, diferenţa aceasta de puncte este concludentă”, spune antrenorul Mediașului. Partida decisivă se va juca în sala Horia Demian, sâmbătă, de la ora 18 și va fi transmisă în direct de TVR3.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages