Eric:''Vreau sa ma stabilesc in Medias''

Fostul golgeter al gaziștilor, brazilianul Eric de Oliveira Pereira a revenit pentru trei zile la Mediaș, unde duminică la prânz și-a botezat fiul, pe Deric, în vârstă de două luni și jumătate. Niciun oficial al clubului la care a activat timp de patru ani, nu a fost prezent la creștinarea micuțului, brazilianul alegând să se certe cu aceștia pe toate canalele...neoficiale! În schimb au asistat la slujba de botez a lui Deric (care a avut două perechi de nași, între care și Paul Pârvulescu, fostul coleg de echipă al lui Eric) mama și sora din Brazilia ale fotbalistului (plecat la echipa ucraineană Karpaty Lvov), dar și actualii gaziști Markovic, Vukadinovic, Bawab și Portnojs. La Catedrala Ortodoxă, unde a avut loc botezul, Eric a mărturisit că în cele trei zile petrecute la Mediaș s-a interesat de cumpărarea unui teren, pe care să ridice o casă pentru familia sa. Brazilianul este decis ca, după încheierea carierei să se stabilească la Mediaș unde să își deschidă un restaurant cu spefic sud-american. Localul se va numi Feeric, iar unul dintre angajați, pe post de bucătăreasă va fi mama acestuia din Brazilia.

11 comentarii:

  1. cu ce te-a suparat gazistule ..eric? :)) ..pana acum ai cam scris frumos de el ..si impotriva conducerii..s-a schimbat cv? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. f bine asa trebe bravo eric

    RăspundețiȘtergere
  3. nush ce tot il simpatizati atat pe eric.. din punctul meu de vedere jucatorul se aseamana foarte bune cu o c.u.r.v.a pentru ca si aia vine, presteaza serviciul isi ia banii si pleaca !!! oricum nu o sa mai auziti de el.. pentru ca nu prinde primul 11 !!!! daca spune ca-i place chiar asa mult la medias nu ar fi plecat.. pentru ca nici aici nu castiga bani putini !!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bai claudyyu de ce tot vorbesti aiurea?Crezi ca Eric nu vroia sa ramana sa ajute echipa in meciurile din Europa si campionat?Contractul lui a expirat , nu mai tin minte , iulie sau luna august.Chiar impresarul lui zicea de contract ca i-a expirat.Eric a vrut sa semneze un nou contract cu Gaz Metan , dar conducerea(Hotoroba si Cindrea) nu au fost de acord cu cea ce le-a propus impresarul lui Eric.Impresarul si clubul Metropolitano s-au unit pentru a stoarce cati mai multi bani de la Medias pentru Eric.Eric primea un salar undeva la 5000 pe luna.Si nu mai ziceti voi ca Eric tot comenta ca are salar mic.Impresarul lui i tot baga in cap sa ceara mai multi bani , si Eric facea tot ce zicea impresarul.

    Asta v-am ziso din surse sigure !

    NUMAI BINE !!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai baieti mi se pare f normal ca eric sa plece in primul rind gaz metan nu a fost corec cu el si doi pai la gazu primea 5000e pe luna abea acuma la sfirsit iar acolo ia 300000 dolari e diiferenta f mare asa ca normal ca a ales ucraina la medias nu primea bani astea ca vb aia cine inparte parte isi face si graseta de horopa trebe sa isi faca treaba ca doar pap mult

    RăspundețiȘtergere
  6. 300000 dolari pe sezon asa ca .......

    RăspundețiȘtergere
  7. DECI ERIC A VRUT SA RAMANA LA MEDIAS.DAR NU LA MAI LASAT IMPRESARUL.

    RăspundețiȘtergere
  8. claudyyu spunea...

    nush ce tot il simpatizati atat pe eric.. din punctul meu de vedere jucatorul se aseamana foarte bune cu o c.u.r.v.a pentru ca si aia vine, presteaza serviciul isi ia banii si pleaca !!! oricum nu o sa mai auziti de el.. pentru ca nu prinde primul 11 !!!! daca spune ca-i place chiar asa mult la medias nu ar fi plecat.. pentru ca nici aici nu castiga bani putini !!!



    Daca esti din medias inseamna ca esti frustrat ca a plecat....in plm inseamana ca toti jucatori tre sa fie injurati ca dece se transfera de la echipa?...da ce plm vrei tu daca ai lucru si ai avea un salariu de cct pentru meseria care o faci nu ai incerca sa iti cauti alt loc unde se plateste mai bine...numa un idiot nu ar face asa ceva sau unu caruia nui trebe bani....trezitiva in plm ca si aia de 12 ani gandesc mai bine ca voi

    RăspundețiȘtergere
  9. si daca i place la medias aia nu inseamna ca tre sa joace fotbal pentru echipa noastra

    RăspundețiȘtergere
  10. claudyyu ..daca tu il asemeni pe eric cu o cu r va ..care vine isi ia banu si pleaca ..te inseli amarnic... eric s-a ridicat odata cu echipa ..a jucat 4 ani la medias. prin golurile lui am intrat in liga 1 ..prin golurile lui si cu putin noroc :) ...am jucat pentru prima data in istorie in cupele europene ..iar cand conducerea a trebuit sa plateasca pentru el ..2 ..300 de mii de euro ...fii tu sigur ca vei mai auzi de eric ...mult si bine ..cel putin in romania cu siguranta vei mai auzi ..

    RăspundețiȘtergere
  11. claudyyu
    Ai o gandire ...de gaina...

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages