Cristi Bud :''Vreau sa raman la Medias''

Atacantul îşi aminteşte cu groază de perioada petrecută în tricoul vişiniilor şi e decis să rămînă la Mediaş, unde e împrumutat de clujeni

Cristi Bud şi-a regăsit instinctul de golgeter, iar mutarea la Gaz Metan Mediaş, sub formă de împrumut, a fost de bun augur pentru atacantul de 26 de ani. Întrebat dacă vrea să se întoarcă la Cluj, în iarnă, jucătorul a reacţionat dur, spunînd că se simte batjocorit de oficialii fostei sale echipe, care au refuzat să-i achite nişte restanţe contractuale.

- Cristi, ai marcat şi în Giuleşti. Se poate spune că ţi-ai revenit după sezonul în care n-ai prea jucat la Cluj?
- Adevărul e că mă simt foarte bine la Mediaş şi cred că se şi vede asta în jocul meu. Domnului Pustai îi datorez multe pentru că dînsul a avut şi are foarte mare încredere în mine. El m-a lansat în fotbalul mare şi tot el a insistat să revin la Gaz Metan.

- Ai marcat cu adversari puternici, Vaslui, Steaua sau Rapid...
- Da, dar cu Vaslui şi Rapid n-am reuşit să cîştigăm. Îmi pare rău că n-am strîns mai multe puncte. Primează echipa, obiectivele lui Gaz Metan, şi abia apoi reuşitele personale. Luptăm să jucăm şi la anul în Europa. Dacă în campionat am pierdut contactul cu primele clasate, un parcurs bun în Cupa României ne poate readuce în Europa League.

- După meciul din Giuleşti ai dat vina pe arbitraj. Crezi că arbitrul a decis acel meci?
- A fost o declaraţie la cald Am spus că arbitrajul a influenţat scorul final, dar nu este aşa. Vreau să-mi cer scuze pentru acele declaraţii. Am urmărit reluările şi poate doar la golul 4 al Rapidului ar fi ceva de imputat.

"Nici nu-mi mai răspund la telefon"

- Preşedintele lui CFR, Iuliu Mureşan, spunea că e posibil să revii în iarnă la Cluj. Ce clauze sînt în contractul de împrumut la Mediaş?
- Sînt împrumutat la Mediaş pînă la finalul campionatului, dar există o clauză în contract prin care CFR-ul mă poate lua înapoi şi în această iarnă. Dar eu nu vreau să mă mai întorc la CFR!

- De ce?
- Sînt mai multe motive. De cînd am ajuns la CFR, cei de acolo şi-au bătut joc de mine. Am devenit golgeterul echipei jucînd doar în retur, iar apoi nu am fost trecut pe lista UEFA pentru meciurile din Liga Campionilor. Aceea a fost cea mai mare dezamăgire a carierei mele. Practic, acea decizie m-a dat peste cap şi m-a scos complet din formă. În loc să fiu trecut eu pe listă, care eram jucătorul lor, au fost preferaţi alţi jucători care erau veniţi împrumut la echipă.

- Crezi că ai fi meritat să joci mai mult la CFR?
- Da, categoric! Oricum, nu am înţeles de ce nu mi s-a oferit încredere. Mai e un aspect care m-a deranjat. Cînd am fost cedat la Mediaş, sub formă de împrumut, înţelegerea a fost să-mi primesc banii la zi. Urma să-mi intre banii în cont, restanţele pe trei luni, cînd îşi primeau şi ceilalţi jucători salariile. Mi-a fost virată doar a zecea parte din suma cuvenită, iar acum nici nu-mi mai răspund la telefon. Cînd eram neplătit cu lunile de CFR, trăiam pe banii soţiei mele, Mihaela. Ea a fost alături de mine în momentele grele petrecute la CFR. M-a susţinut şi moral, şi cu bani.

- E vorba de o sumă mare de bani?
- Cred că am cel mai mic contract de acolo. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar un masor a luat mai mult decît mine primă pentru cîştigarea campionatului în 2010.


"Îmi pare rău că s-a ajuns în situaţia asta, dar cei de la CFR nu s-au comportat corect cu mine. Cred că domnul Paszkany nici măcar nu a ştiut şi nu ştie de problemele mele"
Cristi Bud, atacant Gaz Metan Mediaş

6 comentarii:

  1. Super, sa ramana la Medias merita!

    RăspundețiȘtergere
  2. stai la noi ca stai bine :)


    gazistule ..nu stii cand se pun biletele in vanzare pt. meciul cu petrolu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Un borit ungurul ala de pascani sa ai dau c l a n t a de lache sper sa pice in cadere libera cfr bafat Bud la medias sper sa realizez ce iti dorescti hai gazu hai baietiiii

    RăspundețiȘtergere
  4. Macar este un jucator care vrea sa ramana la noi si nici nu e din Medias spre deosebire de altii care au numai Bucuresti in cap si nu mai spun nimic despre GAZU doar declara iubire pt alta echipa.BRAVO BUD avem nevoie de mai multi ca tine.HAI GAZU!HAI BAIETII!

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim spunea...
    Macar este un jucator care vrea sa ramana la noi si nici nu e din Medias spre deosebire de altii care au numai Bucuresti in cap si nu mai spun nimic despre GAZU doar declara iubire pt alta echipa.BRAVO BUD avem nevoie de mai multi ca tine.HAI GAZU!HAI BAIETII!

    si-a aratat destul dragostea pt. echipa in teren ..si aia e tot ce conteaza.
    problema e ca lor le cerem sa isi aratate dragostea fata de oras ..echipa etc. dar cand v-a chemat gazistul sa sustineti echipa nu s-a dus nimeni ..asa ca lasati-o mai moale cu vrajeala asta ..plus ca majoritatea din voi aveti id-uri de mess gen dinamovistu.. stelistu ...etc etc.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sper sincer sa ramai la Gazu. Aici esti iubit, aici esti dorit. Ne bucuram ca vrei si tu asta. Noi te apreciem, si te iubim. Ne dorim sa stai cat mai mult la noi. Succes Cristi, cat mai multe goluri, si o casnicie fericita!

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages