Widget powered by WhatstheScore.com

CS Gaz metan – Municipal Bucureşti

Obligatoriu victorie! Baschetbaliştii medieşeni vor cu orice preţ să pună capăt seriei de insuccese, după ce au pierdut ultimele două jocuri.

După două înfrângeri consecutive, la "masa verde" cu CSU Ploieşti, din cauza utilizării a 5 jucători străini, şi în deplasare, cu Timişoara, meci pierdut în ultima secundă, baschetbaliştii Gazului metan întâlnesc sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia CSM Bucureşti. Partida reprezintă un excelent prilej pentru "lupii negri” de a-şi reface moralul, destul de şifonat în ultimele două etape.
Antrenorul Ovidiu Teleabă a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că nu are nicio problemă de lot în perspectiva partidei de sâmbătă seara. "Venim după două partide pierdute, iar meciul cu CSM Bucureşti este unul foarte important pentru noi. Este un meci pe care va trebui să-l câştigăm, iar în perspectiva partidei de sâmbătă nu avem nicio problemă de lot. La Timişoara, băieţii au dat totul pe teren, Timişoara a câştigat în ultima secundă cu un coş norocos şi la fel de bine am fi putut câştiga şi noi. Eu spun că am trecut peste acel meci cu Ploieştiul şi băieţii o să joace din ce în ce mai bine”, a spus Teleabă.
Mult mai tranşant a fost Ionuţ Drăguşin, care a menţionat că medieşenii pornesc clar favoriţi în faţa echipei din Capitală. "Ar trebui să câştigăm această partidă şi oricum vom câştiga, aceasta este părerea mea. Va fi o partidă dificilă, dar nu am nici cel mai mic dubiu în privinţa faptului că vom câştiga. În privinţa meciului de la Timişoara, eu spun că în orice etapă se putea întâmpla să pierdem. În viaţa unei echipe există şi perioade în care cazi la un moment dat, nu poţi merge numai în sus. Să spunem, în ghilimele, "din fericire” s-a întâmplat acum şi e mai bine aşa”, a spus Drăguşin.
Partida dintre Gaz metan şi CSM Bucureşti se desfăşoară sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 18.00 în Sala Sporturilor din Mediaş.

Plaias Paul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentează

2 comentarii:

  1. sala sporturilor....sau mai bine sala liceului spertiv ..ca e asa de mika

    RăspundețiȘtergere
  2. Zici bine.Echipa buna , sala pentru elevi la orele de educatie.RUSINE !!!

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.