Widget powered by WhatstheScore.com

Gaz Metan – CSŞ Giurgiu 109-84

Pentru a şasea oară în actuala ediţie a campionatului, medieşenii au depăşit graniţa a o sută de puncte marcate, trecând pe teren propriu de CSŞ Giurigu la scorul de 109-84 (24-18, 29-19, 33-22, 23-25). Craig Moore a fost de neoprit la linia de 3 puncte, înscriind de nu mai puţin de opt ori din afara semicercului. Deven Mitchell, accidentat, a figurat pe foaia de joc, dar nu a bifat nici o secundă de joc.
Bosko Stojakovic a dechis scorul pe Târnava Mare, dar gazdele au replicat imediat prin Moore şi Nicoară, care au scuturat pe rând plasa coşului din afara semicercului pentru 6-2. Gazdele şi-au continuat recitatul de la distanţă şi cu incă patru astfel de reuşite trecute în cont, una venită pe mâna lui Howell, iar celelalte trei avându-l ca autor pe acelaşi Moore, s-au distanţat la 22-10 până în minutul 8. Milovic a luat însă prim planul pe finalul sfertului inaugural şi cu şase puncte puse pe tabelă de acesta, oaspeţii au strâns scorul la 24-18. După prima pauză, Howell a marcat patru puncte la rând pentru 28-18, dar Bivolaru a transformat o aruncare de trei şi oaspeţii s-au ţinut tare pe poziţii până la 33-27, scor de la care jocul a curs în favoarea echipei antrenate de Ovidiu Teleabă, la intrarea la cabine fiind 53-37.

În primele cinci minute ale sfertului al treilea jocul s-a echilibrat, înregistrându-se un parţial de 13-13 pentru 66-50. Ritmul a fost rupt de Craig Moore, care a încins din nou inelele de la distanţă, înscriind la foc automat de trei, astfel că formaţia gazdă s-a desprins la 86-59 până în minutul 30. Deşi la adăpostul unui avantaj liniştitor, gaziştii au continuat să evolueze cu motoarele turate la maxim, chiar dacă Teleabă a început să ruleze lotul, aruncându-i în luptă şi pe Marcu sau VanderMeer, şi diferenţa a crescut până la 35 de puncte, în minutul 36 tabela indicând 102-67. Pe final, oaspeţii au avut o tresărire de orgoliu şi, împinşi din spate de Bosko Stojakovic, autor a 7 puncte, au realizat un parţial de 7-17, care nu a contat însă decât pentru stabilirea rezultatului partidei, 109-84.

Remarcaţii partidei

Gaz Metan

Craig Moore: 30 puncte, 2 recuperări, 4 pase decisive
Titus Nicoară: 18 puncte, 14 recuperări, 3 pase decisive
Scott VanderMeer: 14 puncte, 5 recuperări, – pase decisive

CSŞ Giurgiu

Cătălin Vlaicu: 20 puncte, 10 recuperări, – pase decisive
Bosko Stojakovic: 20 puncte, 2 recuperări, 6 pase decisive
Zoran Milovic: 19 puncte, 6 puncte, 5 recuperări

Plaias Paul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentează

2 comentarii:

  1. ma bucur ca i-a dechis cineva mintea lui teleaba si i-a folosit si pe cei neuzitati in alte cateva meciuri;n-avem nici o sansa la vreun trofeu pana functioneaza nepotismele, la fel si sibiul...

    RăspundețiȘtergere
  2. Stai linistit , daca prindem play-offul sa fim fericiti..

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.