Widget powered by WhatstheScore.com

Gaz Metan 0-0 Minyor Pernik

Echipa antrenata de Cristi Pustai a terminat azi seria amicalelor in cantonamentul din Antalya. O echipă formată mai mult din jucători care au evoluat mai puţin în tur şi din cei aflaţi în probe a trecut cu 1-0 de Gloria Bistriţa, în această dimineaţă.
Mai apoi, formaţia de titular a remizat nul cu Minyor Pernik, club clasat pe locul 9 în Bulgaria. Pustai a folosit următoarea echipă, pe toată durata partidei: Pleşca - Buzean, Lazăr, Frăsinescu, Zaharia - Markovic, Nicandro - Avram, Todea, C. Petre - Vitinho.
"Sunt foarte mulţumit de stagiul de pregătire, au fost condiţii excelente iar echipa s-a mişcat bine. Mâine revenim în ţară. Dacă se va amâna campionatul, vom mai efectua un stagiu de pregătire în Turcia. Totuşi, părerea mea este că vom începe campionatul pe 24 februarie, deoarece nu sunt date să jucăm mai apoi. Noi suntem angrenaţi şi în Cupa României şi avem un program infernal" , a spus Ioan Horoba pentru www.prosport.ro.

Acesta a anunţat şi primul transfer al echipei sale în această iarnă. "Am semnat până la vară cu Issa Ba. Vine liber de contract şi avem opţiune pentru un transfer definitiv", a precizat Horoba, care a anunţat şi obiectivul pentru 2012: "Ne dorim Cupa României, cred că avem potenţial să luăm acest trofeu".

Issa Ba şi-a reziliat contractul în această iarnă cu Târgu Mureş şi a fost foarte aproape să semneze cu FC Vaslui, finanţatorul Adrian Porumboiu anunţând pe 22 ianuarie că a ajuns la un acord cu senegalezul. Mutarea nu s-a mai perfectat, din motive financiare.

Plaias Paul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentează

10 comentarii:

  1. v-am spus eu acum doua luni ca vine cineva de la Mures...

    RăspundețiȘtergere
  2. vad ca se insista cu buzean si zaharia ca fundasi laterali!O sa vedeti cite goluri o sa primim din cauza lor.Acesti juc nu au valoare de liga 1 sa fie clar,chiar daca sunt medieseni de ai nostri!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai un vot si de la mine.Succes

    RăspundețiȘtergere
  4. intr -adevar nu stiu de ce insista mai ales cu Zaharia as incerca in parti cu Markovic si Trtovac dar de Trtovac nu am mai auzit nimic sau nu si_a revenit inca,dar sa speram ca Nea Pustai va alege cel mai bun 11 in meciurile din campionat.HAI GAZU!HAI BAIETII!

    RăspundețiȘtergere
  5. santeti culmea! Daca nu baga sa joace medieseni, de ce nu baga... Daca joaca cu medieseni, nu-s buni ai nostrii. Daca Zaharia si Buzean nu sant buni, or fi cei de la lioga a doua, pentru care tot scrieti sa-i foloseasca. Cristi, fa tata cum crezi tu, sa de-aia ai facut scoli in domeniu, si ai facut sa avem rezultatele pe care le-am avut pana acum. SUCCES BAIETI, si sa inceapa odata campionatul!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Lasa ma ca-s bUni mediesenii.radu are numa 21 de ani si numai cu meciuri capata experienta. strainii is mercenari la prima oferta te lasa cu ochii in soare.. avem destule exemple. Haii gazu.

    RăspundețiȘtergere
  7. Amicale vor avea si la medias pana incepe campionatu????

    RăspundețiȘtergere
  8. @Anonim 11:09

    daca cu Radu te referi la Zaharia...te informez ca a implinit deja venerabila varsta de 23 de ani(de unde 21!?) si sincer nu am vazut vreun progres la el in ultimul timp! Trtovac ar fi mai bun, dar nu stiu ce mai ii cu el... asa ca vom merge cu Zaharia inainte! :D

    RăspundețiȘtergere
  9. fiecare cu gusturile lui :)). nu imi aduc aminte o gafa facuta de zaharia din care sa primim gol ..infar de meciul cu dinamo ..cand a luat rosu. nedrept dat dupa parerea mea.cred ca romania e pe primu loc in europa la nr. de jucatori straini in campionat ..dar ii poti numara pe degetele de la maini cati is buni dintre ei. daca e brazilian gata e Ronaldo :)..lasa frate sa le dam sansa sa joace romanii ..si daca chiar is unii buni ..2 ..3 straini maxim in lot.

    RăspundețiȘtergere
  10. nu uitatii pe dreapta mai este si cosmin frasinescu si pe stanga ivan vukadinovici :)

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.