Widget powered by WhatstheScore.com

Avancronica meciului Gaz Metan - Dinamo

Gaz Metan Mediaş a pierdut cu 1-0 meciul susținut la Târgu-Mureș și a intrat serios în lupta pentru evitarea retrogradării. Totul a mers prost pentru "gaziști" în această etapă, pentru că a cedat puncte unei contracandidate la retrogradare, iar Voința, Petrolul și Concordia au obţinut victorii. Deja se zvonește că antrenorul Pustai ar putea fi demis, pentru că echipa medieşeană este practic la doar un punct de retrogradare. Deși nu sunt siguri că se vor menține în Liga 1, ardelenii vor încerca în Cupa României să recupereze diferență de un gol din tur și să obțină mult visată calificare în finală. "Alb-negrii" vor trebui să uite pentru 90 de minute de situația din clasament și să aibă răbdare cu Dinamo, pentru că un gol nu este imposibil de recuperat, mai ales că nici advesara nu trece printr-o perioadă prea bună.

La conferinta de presa de astazi, antrenorul Cristi Pustai, a declarat ca meciul cu Dinamo va fi unul foarte greu, deoarece echipa adversa nu a pierdut pana acum nici un meci in deplasare.

Atacantul Thaer Bawab este încrezător în ceea ce priveşte şansele Gazului de a se califica in finala Cupei României: "Dinamo a fost considerată favorită, este încă favorită, iar în retur pleacă cu prima şansă la calificare. Însă, aşteptăm să facem un meci bun, să înscriem, deoarece mai avem şanse. Avem speranţe să batem Dinamo şi să jucăm finala!".

Preşedintele Ioan Horoba a spus că a primit două telefoane prin care era sfătuit să ceară efectuarea unui control antidoping jucătorilor formaţiei Dinamo, unde se petrec "lucruri necurate". "Primesc telefoane să cer control antidoping pentru că sunt lucruri necurate la Dinamo. Acum am primti două telefoane şi mi-au spus să cer controale antidoping. Ce să fac eu acum, să cer control? Eu nu o să cer aşa ceva, mi se pare puţin ridicol să fac asta, apoi să zică lumea că ar fi o scuză petru noi", a declarat Horoba.

Pe medieșeni îi așteaptă un meci greu cu Dinamo, pentru că vor lipsi Avram si Buchta, eliminaţi la Târgu-Mureş şi, probabil Markovic, care este incert până la ora jocului. "Am făcut RMN pentru că aşa e procedura, dar nu e nimic grav. Am doar trei copci. Un doctor mi-a spus să nu joc 7-10 zile până mi se scot copcile, iar altul mi-a spus că pot juca dacă mă protejez. Eu aş vrea să joc cu Dinamo. Am simţit în tur că ne putem califica", a spus Markovic. 

Echipa probabilă: Pleşca - Frăsinescu, Fl.Lazăr, Muth (Z.Marković), Buzean - Todea, Breeveld - Al.Muntean, Tahar, Cip.Petre - Vitinho; Antrenor: Cristian Pustai; Accidentaţi: Portnojs, Trtovać, Raúl del Campo, Bud, Liţu; Incert: Z.Marković; Suspendaţi: Buchta, R.Avram

Fostul căpitan al formaţiei Gaz Metan Mediaş, Claudiu Boaru, retras din activitate în 2009, este noul directorul sportiv al echipei la care a evoluat întreaga carieră. După ce a pus ghetele în cui, fostul atacant a devenit antrenor secund la echipa a doua a clubului, care activează în Liga 3. "E ceva nou pentru mine, sper să mă descurc cât mai bine. O să fie greu la început, până mă familiarizez cu ce voi face. Sunt foarte bucuros pentru că în doi ani am trecut de la a fi jucător la antrenor, iar acum am preluat o funcţie în conducerea clubului", a declarat oficialul medieşenilor.

Parcursul "gaziştilor" în Cupa României:

1/16
21.09.2011: CF Brăila (Liga 2) - Gaz Metan Mediaș 0 - 1 (0-0)

1/8
25.10.2011: Gaz Metan Mediaș - Astra II Ploieşti (Liga 2) 1 - 0 (0-0)

1/4
08.12.2011: FC Timișoara (Liga 2) - Gaz Metan Mediaș 0 - 1 (0-1)

1/2 (manşa I)
29.03.2012: Dinamo București - Gaz Metan Mediaş 1 - 0 (0-0)

Gaz Metan Mediaș ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
20.03.2012: Gaz Metan Mediaş - CS Mioveni 1-1 [Liga 1, Etapa 22]
26.03.2012: Steaua Bucureşti - Gaz Metan Mediaş 0-0 [Liga 1, Etapa 23]
29.03.2012: Dinamo Bucureşti - Gaz Metan Mediaş 1-0 [Cupa României]
01.04.2012: Gaz Metan Mediaş - Astra Ploieşti 0-0 [Liga 1, Etapa 24]
06.04.2012: FCM Târgu-Mureş - Gaz Metan Mediaş 1-0 [Liga 1, Etapa 25]


Dinamo Bucureşti

Dinamo s-a făcut din nou de rușine în Liga 1, fiind umilită pe propriul teren cu 3-1 de Petrolul Ploiești. Acest eșec i-a fost fatal antrenorului Ciobotariu care a fost înlocuit de conducerea advministrativa cu italianul Bonetti. Această mutare se vrea a fi un șoc pentru echipă, care a avut evoluții foarte slabe în acest an. Pentru "câinii roșii" nu este totul pierdut, cinci puncte față de CFR pot fi recuperate, dar important este că aceștia să iasă cât mai repede din criză. Este foarte important pentru Dinamo să nu se facă din nou de râs și să ajungă să nu fie eliminată de Gaz Metan Mediaş în semifinalele Cupei României, mai ales că noul antrenor vrea să înceapă cu dreptul. Obiectivul "alb-roșilor" în deplasarea de la Mediaş este de a marca rapid un gol care să le asigure rezolvarea calificării și să poată juca apoi mai relaxați.

Antrenorul italian Dario Bonetti a declarat că ştie foarte bine lotul "alb-roşu" din mandatul precedent şi este convins că echipa îşi poate atinge obiectivele în acest sezon. "Sunt fericit că am venit la Dinamo chiar dacă schimbarea unui antrenor e un moment mai puţin plăcut. Liviu Ciobotariu a făcut o treabă foarte bună la Dinamo şi în momentul acesta datorită muncii lui avem posibilitatea să câştigăm titlul sau Cupa României. Sunt foarte mulţumit că m-am întors la Dinamo pentru că această echipă face parte din inima mea şi sunt fericit să lucrez şi gratis".

Tehnicianul italian îl înlocuieşte la Dinamo pe Liviu Ciobotariu, în urma rezultatelor slabe înregistrate de echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare, ce au culminat cu înfrângerea suferită sâmbătă, scor 1-3, pe teren propriu, în faţa Petrolului.

Fundaşul Srdjan Luchin a spus că pentru Dinamo, Cupa României este prioritară: "Cel mai scurt traseu spre un trofeu pentru noi e Cupa. De când am început această competiţie am spus-o, Cupa României este prioritară pentru noi şi suntem la un pas de a câştiga. Rămâne obiectivul principal pentru noi".

Mijlocaşul Marius Alexe a spus că principala ţintă a echipei sale este calificarea în finala Cupei României: "Nimeni nu se aştepta aşa prost acest retur, ne pare rău că s-a ajuns aici şi că Ciobi nu mai e lângă noi. Trebuie să mergem mai departe să câştigăm la Mediaş şi să ne calificăm în finala cupei".


Echipa probabilă:
Bălgrădean - Luchin, Moţi, D.Grigore, Pulhac - L.Rus, D.Koné, D.Stoica, Căt.Munteanu - M.Niculae, M.Alexe; Antrenor: Dario Bonetti -nou-; Accidentaţi: nu există; Incerţi: C.Matei, Michel Platini; Suspendaţi: nu există

Parcursul dinamoviştilor în Cupa României:

1/16

22.09.2011: Dinamo București - Luceafărul Oradea (Liga 2) 1 - 0 (1-0)

1/8

26.10.2011: Dinamo București - Gaz Metan Severin (Liga 2) 5 - 0 (2-0)

1/4
08.12.2011: Dinamo București - Petrolul Ploiești 2 - 1 (1-0)

1/2 (manşa I)
29.03.2012: Dinamo București - Gaz Metan Mediaş 1 - 0 (0-0)

Dinamo ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
21.03.2012: Oţelul Galaţi - Dinamo 1-1 [Liga 1, Etapa 22]
25.03.2012: Dinamo - FC Vaslui 0-1 [Liga 1, Etapa 23]
29.03.2012: Dinamo - Gaz Metan Mediaş 1-0 [Cupa României]
01.04.2012: Rapid Bucureşti - Dinamo 0-0 [Liga 1, Etapa 24]
07.04.2012: Dinamo - Petrolul Ploieşti 1-3 [Liga 1, Etapa 25]

Plaias Paul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentează

7 comentarii:

  1. Hai Gazu Hai baietiiiiiiii ! :x Batem si ne calificam nu-i chiar asa mare diferenta 1-0 putem sa-i batem 2-0 si mergem in finala ! unde daca jucam cu cap putem sa o castigam ! :x Forta Gazuuu :x!

    RăspundețiȘtergere
  2. bafta multa gazuuu :) ..vrem victoria. gazistule cati ve-ti fi in grupu ala de la G? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu cati suntem , dar vom fi putini , in aceea zi cand am tot publicat sa mergem sa luam bilete , am fost 4 baieti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multa bafta baieti si sper sa prindeti o zi buna sa-i batem cu 2-0 si sa ne calificam pt ca anu asta ne-au cam batut dar sper sa invingem deseara pt ca este cel mai important meci de anu asta si ne vom lua revansa cu varf si indesat daca ne vom califica in finala.HAI GAZU!HAI BAIETII!

    RăspundețiȘtergere
  5. sa nu ne facem sperante prea mari baieti,va fi foarte greu daca nu aproape imposibil.Dupa parerea mea calificarea am pierduto la bucuresti.Este inimaginabil sa pierzi in conditiile in care am pierdut noi.Nu o sa-i mai prindem pe dinamo in veci cum au fost atunci,dar si daca am fi castigat acolo tot ar fi fost greu se ne calificam!

    RăspundețiȘtergere
  6. greu era oricum si daca castigam in tur ..important e sa nu ne predam dinainte si sa ne jucam sansa noastra.

    RăspundețiȘtergere
  7. http://www.youtube.com/watch?v=HwJhAZMQiWM

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.