Widget powered by WhatstheScore.com

Avancronica meciului Sportul - Gaz Metan

Gaz Metan a câștigat cu scorul de 3-2 meciul de la Mediaş cu Pandurii, obținând astfel prima victorie pe teren propriu în Liga 1 din acest an. Cele trei puncte au fost câștigate cu mari emoții și i-au ajutat pe "gaziști" să ia o gură mare de oxigen, dar încă nu au scăpat de emoțiile retrogradării. Echipa lui Pustai este la doar două puncte de ocupantă locului 15, astfel că va trebui să forțeze victoria în Regie, mai ales că va avea un final de sezon interesant, urmând a avea trei meciuri grele cu echipe din partea superioară a clasamentului și apoi alte trei în care va întâlni doar contracandidate la retrogradare. Un punct câștigat pe terenul Sportului n-ar fi chiar rău, dar dacă ar reuși să ia trei, s-ar îndepărta un pic de zona fierbinte și mai ales ar condamna-o definitiv pe aceasta la retrogradare.

Gaz Metan merge la București cu gândul declarat de a obține victoria, chiar dacă întâlnesc o echipă frumoasă și imprevizibilă. "Urmează un meci la fel de important ca toate celelalte. Jucăm cu o echipă frumoasă și imprevizibilă din campionatul nostru, capabilă să învingă cu trei goluri diferență sau să piardă cu patru goluri diferență, pe teren propriu. O echipă despre care cred că încă nu este resemnată cu poziția ei în clasament, pentru că, poate și îndreptățit, jocul îi permite să aspire la mai mult. Noi ne propunem să mergem la București și să obținem punctele puse în joc, pentru că este o zonă foarte grea, cea în care ne aflăm. Cred că niciodată de la locul 10 până la locul 17, nu au fost atâtea echipe pe o distanță atât de mică în clasament. Acest lucru înseamnă că, din acest moment, orice punct este important", a declarat antrenorul Cristian Pustai.

Gazul se confruntă cu probleme de lot fie din cauza suspendărilor ori a accidentărilor. Astfel că, pentru jocul cu Sportul, Pustai nu va putea conta pe Pleșca, Markovic, Frăsinescu, Buzean și Vukadinovic. "Din păcate, avem probleme de lot, dar să sperăm că jucătorii care vor intra sâmbătă sunt conștienți de importanța punctelor puse în joc. Ca absențe, îi avem pe Răzvan Pleșca, Markovic, suspendați pentru cumul de cartonașe, Frăsinescu, pentru cartonașul roșu. Buzean și Vukadinovic sunt accidentați. Buzean e încă incert, iar Vukadinovic este accidentat pentru o perioadă mai lungă. Important e ca cei care sunt în teren să fie dornici de a reabilita situația echipei din clasament", a mai spus Pustai.

Comisia de Disciplină a LPF a hotărât ca fotbalistul Cosmin Frăsinescu, eliminat la meciul cu Pandurii Târgu-Jiu, scor 3-2, să fie suspendat două jocuri şi penalizat cu 2.000 de lei.

Echipa probabilă: Buchta - Ciucă, Fl.Lazăr, Muth, R.Zaharia - R.Avram (Al.Muntean), Breeveld, Issa Ba, Cip.Petre - Bawab, Vitinho; Antrenor: Cristian Pustai; Accidentaţi: Trtovać, Raúl del Campo, Liţu, Bud, Vukadinović; Incert: Buzean; Suspendaţi: Pleşca, Frăsinescu, Z.Marković, Todea

Gaz Metan Mediaş ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
01.04.2012: Gaz Metan - Astra Ploieşti 0-0 [Liga 1, Etapa 24]
06.04.2012: FCM Târgu-Mureş - Gaz Metan 1-0 [Liga 1, Etapa 25]
11.04.2012: Gaz Metan - Dinamo Bucureşti 2-1 [Cupa României]
16.04.2012: "U" Cluj - Gaz Metan 3-0 [Liga 1, Etapa 26]
23.04.2012: Gaz Metan - Pandurii Târgu-Jiu 3-2 [Liga 1, Etapa 27]


Sportul Studenţesc Bucureşti

Sportul Studențesc a jucat la Târgu-Mureș mult mai bine decât în partidele precedente, dar n-a reușit să câștige nici măcar un punct în fața FCM-ului. "Studenții" au dominat acest meci, dar ca de obicei, au punctat doar la impresia artistică, ratând majoritatea ocaziilor, în timp ce adversara sa a marcat la fiecare ocazie. Arbitrajul a fost ostil "alb-negrilor", care au primit un gol din off-side și li s-a refuzat un penalty, astfel că aceștia s-au apropiat de Liga 2. Partida de mâine cu Gaz Metan Mediaş este o ultima șansă pentru jucătorii lui Isăilă de a mai reveni în lupta pentru menținerea în prima ligă. Chiar dacă ar câștiga mâine în fața "gaziştilor", echipa din Regie ar rămâne pe un loc retrogradant, fiind la cinci puncte de ocupanta locului 14. Pentru Sportul este un meci de "totul sau nimic", în care dacă nu vor reuși să ia cele trei puncte pot să-și ia la revedere de la Liga 1.

Antrenorul Daniel Isăilă a declarat că Sportul Studenţesc încă mai are şanse de a evita retrogradarea: "Din păcate nu am mai reuşit o victorie de multe etape şi am ajuns pe penultimul loc în clasament. Nu vreau să mă gândesc ce va fi dacă nu câştigăm cu Gaz Metan Mediaş. Eu sunt un tip optimist, luptător care nu se resemnează uşor. Încerc să-i fac şi pe jucători să nu se considere retrogradaţi. Mai sunt de disputat şapte etape, deci sunt în joc 21 de puncte. Dacă ne vom mobiliza exemplar şi vom câştiga cu Gaz Metan, cred că ne vom reveni. Echipa e foarte tânără, neexperimentată şi de moral. Cred că o victorie ar face să ne dezcătuşăm şi să redevenim optimişti".

Antrenorul Daniel Isăilă nu are probleme de lot pentru meciul din Regie cu Gaz Metan Mediaş. Pentru prima dată în acest an Isăilă nu are jucători accidentaţi sau suspendaţi, astfel că va putea trimite pe teren echipa standard. Antrenorul speră ca jucătorii cei mai reprezentativi din lot, Viorel Ferfelea şi Costin Curelea să iasă cât mai repede din pasa proastă în care se află de câteva etape. Singura şansă a "studenţilor" de a-i bate pe "gazişti" este ca cei doi să joace la adevărata lor valoare, astfel că antrenorul şi puţinii fani îşi pun toate speranţele în ei.

Echipa probabilă: C.Lungu - S.Stancu, Patriche, D.Lung, Beţa - V.Lazăr, Novac, Ghinga, Ferfelea - L.Dobre (Nistor), Curelea; Antrenor: Daniel Isăilă; Accidentaţi: nu există; Suspendaţi: nu există

Sportul Studenţesc ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
25.03.2012: Voinţa Sibiu - Sportul 1-0 [Liga 1, Etapa 23]
31.03.2012: Sportul - CS Mioveni 0-0 [Liga 1, Etapa 24]
08.04.2012: Steaua Bucureşti - Sportul 4-1 [Liga 1, Etapa 25]
14.04.2012: Sportul - Astra Ploieşti 0-4 [Liga 1, Etapa 26]
23.04.2012: FCM Târgu-Mureş - Sportul 2-1 [Liga 1, Etapa 27]

Plaias Paul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentază

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.