Avancronica:Lupii Galbeni vs Lupii Negri

Gaz Metan Mediaş a obținut un punct norocos în fața Rapidului în minutul 90, chiar dacă a fost condusă acasă cu scorul de 0-2. Prin acest egal, echipa lui Pustai are un avantaj de şase puncte față de ocupanta primului loc retrogradabil, FCM Târgu-Mureș, astfel că mai are încă de muncit până la îndeplinirea obiectivului. Ultimele trei meciuri ale "gaziştilor" par ușoare la prima vedere, cu Petrolul, Concordia și Ceahlăul, dar aceste echipe nu sunt nici ele salvate definitiv de la retrogradare și pot să le facă probleme. Obiectivul Gazului Metan în deplasarea de la Ploiești este de a obține un punct.

Antrenorul Cristian Pustai a declarat că este bucuros pentru a remiza obţinută în ultimul minut cu Rapid: "M-a dezamăgit în prima repriză că am fost iritaţi de fiecare decizie a arbitrilor. Le-am cerut jucătorilor să joace din puţine atingeri. Doar aşa puteam avea şanse cu Rapid. Spre bucuria noastră, am reuşit să obţinem un punct. Ştiam că ne aşteaptă un meci greu, în care Rapid va ataca. Nu ştiu dacă a fost penalty, parcă a fost un pic de exces de zel din partea arbigtrului. Pe noi nu ne interesa de Rapid, aveam mare nevoie de puncte. Suntem în continuare într-o situaţie destul de grea. Îmi pare rău pentru Rapid, dar şi noi trebuia să jucăm! În prima repriză am fost iritaţi, nu ne-am văzut de joc ".

"Mai avem trei jocuri grele, cu Petrolul, Concordia şi Ceahlăul. Niciuna din aceste echipe nu este încă salvată matematic, nici noi. Petrolul arată foarte bine de când a venit Mulţescu. Joacă bine acasă, unde au un public de nota zece. O remiză la Ploieşti ar fi un rezultat bun pentru noi, o victorie ar fi ceva extraordinar", a adăugat Pustai.

Antrenorul Cristian Pustai are doi titulari suspendaţi pentru meciul de la Ploieşti, Žarko Marković şi Issa Ba. Sârbul a acumulat în meciul cu Rapid al 12-lea cartonaş galben al sezonului şi va sta o etapă la fiecare avertisment. Senegalezul a fost eliminat în finalul jocului şi va fi suspendat cel puţin un meci. Fanii Gazului îi cer lui Pustai să-l folosească şi pe atacantul Cristi Bud, care este refăcut după teribila accidentare cauzată de Scutaru, dar se pare că antrenorul nu are de gând să le îndeplinească dorinţa. "Mă bucur că Bud a revenit la antrenamente. Încă nu este pus la punct cu pregătirea fizică. Dacă ne vom salva matematic, poate îl voi folosi câteva minute. Nu vreau să risc", a spus tehnicianul "gaziştilor".

Echipa probabilă: Pleşca - Frăsinescu, Fl.Lazăr, Muth, Vukadinović - Todea, Breeveld - Al.Muntean (R.Avram), Bawab, Cip.Petre - Vitinho; Antrenor: Cristian Pustai; Accidentaţi: Trtovać, Raúl del Campo, Liţu; Suspendaţi: Z.Marković, Issa Ba

Gaz Metan Mediaş ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
23.04.2012: Gaz Metan Mediaş - Pandurii Târgu-Jiu 3-2 [Liga 1, Etapa 27]
28.04.2012: Sportul Studenţesc - Gaz Metan Mediaş 1-2 [Liga 1, Etapa 28]
03.05.2012: Gaz Metan Mediaş - Oţelul Galaţi 1-0 [Liga 1, Etapa 29]
07.05.2012: FC Vaslui - Gaz Metan Mediaş 4-0 [Liga 1, Etapa 30]
10.05.2012: Gaz Metan Mediaş - Rapid Bucureşti 2-2 [Liga 1, Etapa 31]

Petrolul Ploieşti

Petrolul Ploiești a dat lovitura la Târgu-Mureș, unde a câștigat derby-ul salvării cu FCM, scor 2-1. Prin această victorie, "lupii galbeni" s-au distanțat la patru puncte de "municipali", când mai sunt de disputat trei etape până la finalul campionatului. Jucătorii lui Gigi Multescu mai au nevoie doar de două victorii pentru a fi salvați matematic de la retrogradare, astfel că nu se pot încă relaxa înainte de meciul cu Gaz Metan Medias. Programul "găzarilor" este destul de accesibil, aceștia vizând două victorii în meciurile de acasă cu Gaz Metan și Sportul Studențesc. În tur, petroliștii s-au impus la Mediaş cu scorul de 1-0 și speră să reușească o noua victorie și mâine, pentru a se îndepărta de FCM Târgu-Mureș.

Antrenorul Gheorghe Mulţescu a declarat că în ciuda victoriei de la Târgu-Mureș, echipa sa nu și-a asigurat rămânerea în Liga 1. Antrenorul este foarte îngrijorat de următoarele meciuri, Petrolul fiind una dintre echipele care joacă acest final de campionat o dată la două zile! "Nu sunt fericit pentru că nimic nu este rezolvat. Chiar dacă am câștigat la Târgu-Mureș, rămânerea în Liga 1 nu este asigurată. Chiar sunt îngrijorat când mă gândesc la ce mă așteaptă! Ați văzut că am ratat desprinderea, iar pe final puteam fi egalați. Un arbitraj destul de bun cu un penalty cam ușor acordat. În ultimul sfert de oră, eu am alergat mai mult decât anumiți jucători din teren!".

"Repet, nu suntem încă salvaţi. Mai sunt nouă puncte puse în joc, trebuie să ne câştigăm meciurile de pe teren propriu. Va fi greu şi cu Gaz Metan Mediaş, o echipă care se apară foarte bine. Maxim, Osiako şi Bikana au primit cartonaşe galbene la Târgu-Mureș, dar pot juca cu Gaz Metan. Toţi sunt la limită şi mă tem că voi avea suspendaţi în ultimele etape. Nu ne putem permite un egal cu Gaz Metan Mediaş. Mă aştept ca FCM Târgu-Mureș să bată la Chiajna şi atunci iar am tremura. Noi nu mai depindem decât de noi. Sper să câştigăm mâine trei puncte şi să nu avem un final de sezon foarte tensionat", a adăugat Mulţescu.

Faţă de meciul de la Târgu-Mureș, antrenorul Gheorghe Mulţescu nu are probleme noi cu jucători accidentaţi sau suspendaţi. În afară de Gritti, Zimmermann şi Voican, accidentaţi pe termen lung, "găzarii" au tot lotul valid. Echipa câştigătoare nu se schimbă, aşa că Mulţescu nu poate face modificări faţă de meciul cu FCM. În ultimele patru etape Selim Ben Djemia a jucat în centrul defensivei, deşi începuse la Petrolul ca fundaş stânga. Tunisianul a dat un randament mult mai bun ca fundaş central şi se înţelege bine cu Melinte, Bikana sau Álvaro Silva. Este interesant şi faptul că Mulţescu mizează în continuare pe veteranul Florentin Dumitru, care va împlini la finele acestei luni 35 de ani. "Micul Beckham" nu mai are puterea de a juca un meci întreg, dar este folosit de Mulţescu pentru experienţa sa şi pentru pasele foarte bune. Toate speranţele gazdelor de a desface apărarea medieşeană sunt în Hamza Younes, atacantul tunisian fiind într-o formă de excepţie.

Echipa probabilă: Hamutovski - Străuţ, Melinte, Ben Djemia, Maxim - Mustivar, Osiako - Opriţa, Boudjemaa (V.Negru), Younes - Zerka; Antrenor: Gheorghe Mulţescu; Accidentaţi: Gritti, Zimmermann, Voican; Suspendaţi: nu exista
Petrolul Ploieşti ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
22.04.2012: Voinţa Sibiu - Petrolul Ploieşti 1-1 [Liga 1, Etapa 27]
30.04.2012: Petrolul Ploieşti - CS Mioveni 3-1 [Liga 1, Etapa 28]
03.05.2012: Steaua Bucureşti - Petrolul Ploieşti 2-1 [Liga 1, Etapa 29]
06.05.2012: Petrolul Ploieşti - Astra Ploieşti 3-1 [Liga 1, Etapa 30]
10.05.2012: FCM Târgu-Mureş - Petrolul Ploieşti 1-2 [Liga 1, Etapa 31]

5 comentarii:

  1. Cred ca Petrolul va castiga,sunt foarte convins.Sunt in forma maxima si au super galeria in spate.Nu conteaza daca pierdem , important e sa piarta Muresul a Chiajna.HAI GAZU

    RăspundețiȘtergere
  2. daca o echipa joaca bine galeria nu are ce-i face.. nu o poate opri sa nu dea gol.. eu zic .. ca am putea scoate un egal. Nu spun ca petrolu e slaba dar nici noi nu suntem fraierii planetei.. in ultima vreme trecem prin pasa buna.. de ce ne-am opri fix acum??

    RăspundețiȘtergere
  3. PETROL VS GAZ , LUPII GALBENI VS LUPII NEGRI .

    RăspundețiȘtergere
  4. 3-0 petrolul 2-1 pt chiajna

    RăspundețiȘtergere
  5. 3-0 pentru noi nu pentru Petrolul.

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages