Widget powered by WhatstheScore.com

Marcel Tenter noul antrenor al echipei de baschet

Antrenorul Marcel Ţenter a semnat un contract pe doi ani cu echipa de baschet masculin Gaz Metan Mediaş.
"Am decis să mă alătur echipei din Mediaş, unde performanţa va fi de nivel mai înat decât se poate la Cluj în acest moment. Le mulţumesc tuturor clujenilor că au fost atâta timp alături de mine, la echipa cu care am câştigat titlul naţional şi ca jucător şi ca antrenor. Cu noua echipă am semnat un contract pe doi ani, premisele şi bugetul sunt pentru mare perfrmanţă şi sper că le vom atinge cât mai repede", a declarat Ţenter, carea plecat la Gaz Metan de la U-Mobitelco Cluj.
Fost jucător al echipei clujene, al reprezentativei României şi al unor formaţii din Ungaria, Germania şi Israel, Marcel Ţenter şi-a început cariera de antrenor ca secund la U-Mobitelco, lângă americanul Tab Baldwin. A devenit principal în 2009, iar un an mai târziu a jucat finala campionatului, pierdută în faţa formaţiei CSU Ploieşti. În 2011, Ţenter a readus Clujului titlul naţional după o pauză de 15 ani, pentru ca în stagiunea recent încheiată formaţia ardeleană să încheie pe locul patru.

Plaias Paul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentează

12 comentarii:

  1. RAZVAN PLESCA VA CASTIGA.

    RăspundețiȘtergere
  2. si Teleaba unde pleaca? A plecat si Petrascu? Secundul lui Tenter cine e?

    RăspundețiȘtergere
  3. Milorad Perovic va fi secundul.http://www.totalbaschet.ro/articole/12325/SURSE-Perovic-nu-mai-merge-la-Cluj-Va-fi-secundul-lui-%C8%9Aenter-la-Media%C8%99

    RăspundețiȘtergere
  4. Florin Munteanu , fostul jucator al Gazului in varsta de 23 de ani e noul director al echipei.

    RăspundețiȘtergere
  5. ouau... De ce nu ma mir?>>>> E sigur?
    Macar e un avantaj. ZERO experienta dar vor veni bani la baschet.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  7. florin munteanu ??? copilu||??astia sunt nebuni?
    dar ce matre jucator o fost, sau ce realizari a avut la cluj si medias ca nici macar titular nu era nicaieri...L:)))

    offff

    RăspundețiȘtergere
  8. Pai tacsu e un om foarte importat in conducerea clubului , ceva normal.Copilul asta nu are nici experienta si nici nu stie cu ce se mananca functia care o are acum.

    RăspundețiȘtergere
  9. iupi iupi iei iei ... asa da antrenor! Sunt curios sa vad ce echipa vom avea. De Mitchell, Moore... se stie ceva ? Succes baietii !!! ... vom fi alaturi de voi si de acu inainte

    RăspundețiȘtergere
  10. decat jucator mai bine in civil ca restul aranjeaza tata

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.