Gloria Bistrita-Gaz Metan, ora 19.00

Gaz Metan Mediaş a pierdut pentru prima dată pe teren propriu în fața echipei Pandurii Târgu-Jiu, după un meci în care a avut mult ghinion. Dacă la scorul de 0-1, atacantul Bud n-ar fi ratat o lovitură de la 11m, altul ar fi fost rezultatul acestui meci. "Gaziştii" trebuie să treacă mai departe peste acest rezultat negativ și să se concentreze pentru deplasarea de la Bistrița, acolo unde speră să câștige un punct, dacă nu chiar toate trei. Este foarte important pentru jucătorii lui Pustai să nu piardă în fața Gloriei, pentru că următorul adversar va fi Steaua și ar risca să rămână după patru etape doar cu punctul câștigat în Gruia cu CFR Cluj. Chiar dacă nu au câștigat niciodată la Bistrița, "lupii negri" simt că pot da lovitura acum, mai ales că adversara lor n-a câștigat niciun punct de când a revenit în Liga 1.

Cu numai un punct în clasament, din șase posibile, "gaziștii" au început la fel de slab, ca și anul trecut noua ediție de campionat. Antrenorul Cristian Pustai nu a intrat însă în panică, susținând că "sper să fi învățat de la Pandurii Târgu-Jiu, lecția unui meci în deplasare. "Avem nevoie de maxim în partida de la Bistrița, o formație în fața căreia nu trebuie să ne lăsăm impresionați sau amăgiți de situația ei financiară precară. Este un meci dificil, pentru că și adversarii noștri au nevoie acută de puncte, însă personal îmi doresc toate cele trei puncte puse în joc. Avem aceleași probleme mai vechi de lot, singura noutate fiind legitimarea lui Astafei, care a devenit astfel apt de joc pentru echipa noastră. Din păcate se lasă așteptate cărțile verzi ale lui Eric de Oliveira și Llullaku", a declarat tehnicianul "alb-negrilor".

Accidentat în primul minut al jocului cu Pandurii, atacantul brazilian Vitinhio Medeiros (23 de ani), a efectuat luni un RMN la Cluj-Napoca, iar ieri a fost consultat şi de doctorul Pompiliu Popescu, pentru a se stabili exact diagnosticul. Verdictul a fost unul crunt pentru fotbalist, ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept. Vârful de atac va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală, astfel că va absenta în prima parte a campionatului, urmând să revină abia din iarnă. "Sunt foarte supărat, pentru că îmi place să joc fotbal, este viaţa mea, aşa încât nu ştiu ce voi face în aceste luni în care voi fi nevoit să stau departe de teren. Deocamdată, genunchiul drept este încă umflat, peste trei săptămâni o să fiu programat la operaţie. Toată familia din Brazilia este alături de mine iar colegul meu, Cristian Bud, mi-a zis să fiu tare pentru că o să mă întorc mai puternic după accidentare. Eu am mare încredere că pot face un retur foarte bun", a afirmat brazilianul.


Echipa probabilă:

Buchta
R.Zaharia, Frăsinescu, Khubutia (Z.Marković), Vukadinović
Vasilache, Todea, Fl.Dan, Cip.Petre
Bud, Sg.Buş

Antrenor: Cristianan Pustai

Accidentaţi: Vitinho (ruptură de ligament încrucişat)
Accidentaţi: Bawab
Suspendaţi: nu există
Vor mai lipsi: Fl.Lazăr (s-a transferat la FC Braşov); Eric, Llullaku (nu au primit încă "cartea verde")

Gaz Metan Mediaş a coborât de pe locul 147 pe 230, cu 82 de puncte, la egalitate cu Osasuna Pamplona (Spania), Malaga (Spania), FC Parma (Italia) şi All Boys (Argentina), în clasamentul pe luna iulie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Deși anunțau la începutul lunii iulie că perioada de achiziții s-a încheiat, medieșenii de la Gaz Metan continuă să mute pe piața transferurilor. Ultimul înregimentat este Victoraș Astafei, care a jucat ultima dată la FCM Târgu-Mureș. "Am dorit să am continuitate la nivelul Ligii 1 pentru a creşte în valoare. Vreau să-mi fac treaba cât mai bine la Mediaş, iar la finalul sezonului să ajungem cu echipa în Europa League, pentru că aici am găsit un lot puternic. Abia aştept să încep antrenamentele şi să prind lotul", a spus Astafei.

Fundaşul central Florin Lazăr a avut în această săptămână o întrevedere cu oficialii grupării medieşene, la finalul căreia cele două părţi au convenit la rezilierea pe cale amiabilă a contractului fotbalistului, care mai avea angajament valabil pînă anul viitor. "Eu sunt de părere că dacă nu mai eşti dorit într-un loc nu mai are nici un rost să stai acolo. Am simţit că nu am fost apreciat, dar asta este viaţa, mergem înainte. Eu zic că mi-am făcut datoria faţă de club, iar acum plec puţin supărat pentru că s-a ajuns în situaţia aceasta", a afirmat Lazăr. În vârstă de 32 de ani, Florin Lazăr a venit la Mediaş în anul 2006, iar pînă în prezent a bifat 109 prezenţe în tricoul medieşenilor pentru care a marcat trei goluri, fiind om de bază în preliminariile Europa League de anul trecut, meciul de referinţă fiind cel împotriva nemţilor de la Mainz. Florin Lazăr şi-a găsit rapid altă echipă, semnând un contract pe doi ani cu FC Braşov.

ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
13.05.2012: Petrolul Ploieşti - Gaz Metan Mediaş 4-0 [Liga 1, Etapa 32]
16.05.2012: Gaz Metan Mediaş - Concordia Chiajna 1-0 [Liga 1, Etapa 33]
21.05.2012: Ceahlăul Piatra-Neamţ - Gaz Metan Mediaş 2-0 [Liga 1, Etapa 34]
21.07.2012: CFR 1907 Cluj - Gaz Metan Mediaş 1-1 [Liga 1, Etapa 1]
28.07.2012: Gaz Metan Mediaş - Pandurii Târgu-Jiu 0-2 [Liga 1, Etapa 2]
Gloria Bistriţa

Gloria Bistrița a rezistat 81 de minute pe "Cluj Arena" fără a primi gol, dar a fost de ajuns o greșeală pentru a pierde meciul cu "U". Antrenorul Nae Manea a jucat periculos la 0-0, dar de data aceasta nu i-a ieșit mult dorita remiză. Au trecut două etape și ardelenii nu au niciun punct în clasament, așa că vor trebui să joace cu mai multă determinare pentru a obține ceva. Va urma un meci destul de dificil, acasă, cu Gaz Metan Mediaş, echipa care a reușit în deplasarea precedentă un 1-1 pe terenul campioanei CFR Cluj. Bistrițenii trebuie să facă tot posibilul să obțină cât mai multe puncte în următoarele două meciuri cu Mediaş și Ceahlăul pentru că în fața următorilor adversari va fi mult mai greu de evitat înfrângerile.

Antrenorul Nicolae Manea a declarat că situaţia financiară a clubului este atât de gravă încât gruparea ardeleană se află în pragul desfiinţării şi că fotbaliştii i-au transmis că nu mai joacă dacă nu li se achită banii pentru chirii. "Suntem pe buza prăpastiei, s-ar putea să ne desfiinţăm. Avem datorii foarte mari la jucătorii care au plecat şi care şi-au depus memorii. Trebuie să plătim, altfel ne vor depuncta, să vedem de unde îi plătim. Numai la foştii jucători avem datorii de 130.000-140.000 de euro. Jucătorii actuali mi-au spus că dacă nu le plătim chiriile nu mai joacă niciunul. Drepturile TV se ridică la 800.000 de euro, în două tranşe, 400.000 şi 400.000. Cu prima tranşă am achitat din datorii, o mică parte a ajuns şi la jucători, iar a doua tranşă vine în ianuarie. Până atunci însă ce facem? Până la urmă întrebarea e: îşi mai doreşte acest oraş echipă în Liga 1? Sunt surprins de pasivitatea unora", a spus Manea.

Preşedintele Jean Pădureanu a afirmat că, din punct de vedere financiar, clubul este "la pământ". "Ca niciodată, suntem la pământ, dar sper să redresăm situaţia. Cu banii de la Primărie practic nici nu ştim ce să facem ca să zic aşa, datoriile sunt foarte mari, în primul rând faţă de jucători. Mă bătea gândul să dau bir cu fugiţii, dar rămân să mor ultimul pe vas. Nu că mă laud, dar retrăgându-mă, praful se alege", a comentat Pădureanu.

Nicolae Manea a precizat că este nemulţumit de evoluţiile portarului Alin Bota în primele două etape şi că sunt şanse ca Emilian Dolha, care a semnat un contract cu Gloria, să debuteze vineri în meciul cu Gaz Metan Mediaş din etapa a 3-a, în cazul în care îi va sosi cartea verde.

Antrenorul Gloriei speră să aibă mai mult noroc în următoarele etape: "Avem mulţi jucători noi, care încă nu s-au integrat şi le trebuie ceva timp pentru a înţelege ce trebuie să joace. Gloria n-a jucat rău în primele două etape, iar campionatul e lung, sper să recuperăm. Am avut neşansă, poate în alte meciuri vom avea noroc. Sper să o batem pe Gaz Metan Mediaş, care este o echipă incomodă. Nu mă gândesc la egal, am pregătit meciul pentru a-l câştiga. Nu avem un super lot, dar măcar în meciurile de acasă să jucăm la victorie, altfel nu o să putem rezista în prima ligă".

Faţă de meciul cu Astra, Nae Manea a putut să-l folosească la Cluj şi pe brazilianul Markisio Moraes, care deşi este mijlocaş stânga a fost folosit ca mijlocaş central. Antrenorul are mare încredere în cei trei brazilieni, Romario, Markisio şi Layo, dar speră ca şi Florin Bratu să redevină atacantul din urmă cu câţiva ani. "Cei trei brazilieni ai Gloriei sunt de viitor, am mare încredere în ei. Au nevoie însă de puţin timp pentru a se acomoda în Transilvania. Florin Bratu încă nu a jucat un meci întreg, dar încet, încet va fi pus la punct cu pregătirea fizică şi sunt sigur că vor veni şi golurile", a spus Manea.

Echipa probabilă:

Bota
Peteleu, Canon, Năstase, Caffaso
P.Anton, Romário, Markisio, Predescu
Fl.Bratu (Ayza), Layo

Antrenor: Nicolae Manea

Accidentaţi: nu există
Incert: Dolha (nu a primit încă "cartea verde")
Suspendaţi: nu există

ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
19.05.2012: FC Bihor Oradea - Gloria Bistriţa 2-0 (Liga 2, Etapa 28)
26.05.2012: Gloria Bistriţa - Luceafărul Oradea 4-1 (Liga 2, Etapa 29)
01.06.2012: Alro Slatina - Gloria Bistriţa 0-0 (Liga 2, Etapa 30)
22.07.2012: Gloria Bistriţa - Astra Ploieşti 1-2 [Liga 1, Etapa 1]
29.07.2012: Universitatea Cluj - Gloria Bistriţa 1-0 [Liga 1, Etapa 2]

16 comentarii:

  1. PE SISTEMUL 3-1-4-2 ESTE CLARA TENTA OFENSIVA DAR FOARTE RISCANTA, SI TARE MI-E CA O "FURAM" DIN NOU. BISTRITA IN MOMENTUL DE FATA ESTE CA O FIARA RANITA, FIIND IN STARE DE ORICE! DAR VOM DISCUTA DUPA........

    RăspundețiȘtergere
  2. 2 ..3 boabe dam astazi. bistrita e slabuta ..atacul gloriei are dinti de lapte.daca si cu astia ne punem probleme ca va fi greu sa ca pierdem ..atunci n-are rost sa mai jucam. cum sa nu bati o nou promovata??

    RăspundețiȘtergere
  3. Scrie si sursa de unde te documentez!

    RăspundețiȘtergere
  4. la cat se pleaca spre Bistrita?

    RăspundețiȘtergere
  5. sursa cred ca e romanian soccer. oricum aia is slabi de tot ..mai tot timpu gresesc pozitiile ucatorilor in teren ..accidentatii ..suspendatii ..etc. de ce nu joaca zaharia?

    RăspundețiȘtergere
  6. pe site ..intra cineva din cadrul clubului .etapa trecuta un "anonim" zicea cu cateva ore inainte de meci ca markovic va fi doar rezerva ..cand toti erau bucurosi ca s-a intors de la vaslui si ca va fi titular ..si pana la urma markovic a fost rezerva ..iar acum un anonim zicea mai sus ca zaharia nu va juca ..si e rezerva.din pacate in urmatoarele doua ore e vreme urata la bistrita se lasa cu ploaie ..ploaie de goluri in poarta lui Dolha. haiii gazuuu

    RăspundețiȘtergere
  7. din pacate pt. bistriteni* :)))) pt. saracu tata jean

    RăspundețiȘtergere
  8. DUPA CUM SPUNEAM IN PRIMUL COMENT, NOI AM AVUT MARE NOROC:SI CU BARA DAR SI CU TUSIERUL CARE NE-A VALIDAT GOLUL DAT DIN OFSIDE!
    ZARKO SE VEDE CA NU SE INTELEGE CU AKAKI CARE ,DIN NOU, A JUCAT PROST. A FOST DEPASIT DIN TOATE POZITIILE, IN PLUS MAI SI FAULTEAZA CA PROSTUL. BINE SPUNEA CINEVA: SPERIATUL ASTA NU ARE CREIER DECAT PENTRU ECHILIBRU.
    MA INSPAIMANTA GANDUL LA CE VOR FACE STELISTII CU NOI,AZI-MAINE!

    RăspundețiȘtergere
  9. bine ma.. hai sa transferam echipa barcelonei .. si nici cu aia nu sunteti multumiti. astia is buni rai .. asta e. nu mai tot jigniti aiurea fotbalistii. tot aiurea ati vorbit de roman .. dar el ne-a scot din rusine. Ala atacant.. nu mascarici.

    RăspundețiȘtergere
  10. degeaba ca ii bun buș.. de n-ar avea pile ca e de la cfr si tre sa joace.. n-ar juca 1 secunda.. nici la sparta n-ar avea loc

    RăspundețiȘtergere
  11. la mures era destul de bunicel BUS... aici inca nu sa acomodat.. oricum fain comentu le dam o caruta de goluri... da da... daca ar avea cine... si inca na fost un meci in care sa nu incasam... ar fi cazu sa ne gandim si la aparare... era bun LAZAR i ducea din spate pe toti... insa akm e tarziu...mai dati si bani pe jucatori nu tot gratis... doar sa va inbogatiti va ganditi... ia sa nu va vina vreo 2 3 etape acasa... nici un specatator ce mas bucura... sa bagati si bani .. nu doar in buzunar... ganditiva si la noi "suporteri" care dorim sa vedem, fotbal nu mascariciuri... si ce atacanti avem... tot cumparam si nimik ... avem 7 si nici unu bun.. mai bine 3 si de calitate ... pana platiti 7 ... GANDITIVA SI LA NOI !!! HOROBA>>> ADU CEVA CA RETOGRADAM>>> SI TIE GREU SA TE TREZESTI SA JOCI LA 11...

    RăspundețiȘtergere
  12. ba baieti traim vremuri grele aia din transgaz ..is in procese grele care daca iasa rau se lasa cu ani grei de puscarie ..voi credeti ca cineva se mai gandeste la fotbal?? nu degeaba si-a dat demisia cindrea din functia pe care o ocupa in club. bani nu ii da la horoba sa cumpere ..orice banutz vine nu se duce in conturile clubului ci in conturile transgaz-romgaz.asta e gazu nu va mai suparati ..nu mai puneti pasiune ca nu are rost. is 2 ..3 jucatori buni restul is de locurile 10-14 ..un loc pe care ne si vom clasa.ce noroc au unii ca la gazu de castigi de pierzi ..de joci bine de joci prost e fix acelasi lucru. nu se iau masuri. ne tot mintim cu rezultatele astea de egalitate ..cu terenul prost ..cu caldura ..bistrita trebuia sa ne bata aeara poate ne trezeam dar ..cel putin in preirza a2a nu am existat pe teren si in prima repriza aveam noroc ca toate suturile trimise de ei ..ieseau afara din judetu bistrita-nasaud. gloria e o echipa f. slaba care trebuia batuta. eu vorbeam cu niste prieteni ca avem cu steaua ..si dupaceea 4 ..5 etape usoare cu brasov ...viitorul ..severin. da dupa rezultatul de aseara nu stiu ce sa mai cred. un singur lucru e clar nu mai sunt echipe mici ..sau mai bine zis noi nu mai suntem aia din sezonul 2010/2011.

    RăspundețiȘtergere
  13. dupa cum a jucat aseara bistrita nu e o echipa f.slaba, mai slaba mi s-a parut gazu. eu am mai zis o data ca n-avem mijloc,si asta se vede si in atac si in aparare(bubuim mingi in fata si speram ca iese ceva).n-avem viziune si nici nu punem osu'.ai dreptate:ai nostri sunt ,,titulari" de drept indiferent cum joaca.oare de ce?

    RăspundețiȘtergere
  14. nu la aia ma refeream ..cand ziceam ".ce noroc au unii ca la gazu de castigi de pierzi ..de joci bine de joci prost e fix acelasi lucru. nu se iau masuri" ..infine aseara nu a jucat zaharia si tot probleme am avut in defensiva ..cel putin in repriza a2a am avut probleme mari ..astia is jucatoriii de locurile 10 ..14. nu ai cum sa cumperi 20 de jucatori ..ca nu vrea nimeni sa investeasca bani.daca chiar se vroia performanta la gazu dupa sezonul trecut f. slab se faceau schimbari pe banca tehnica ..in lotul de jucatori..etc.dar conducerea nu vrea schibare ca e multumita cu ramanerea in liga 1. degeaba zicem la tv ca vrem locu 7 ..iar la final trerminam pe 11 ..pe 12 si nu zice nimeni nimic

    RăspundețiȘtergere
  15. Anonimul de la 10:29 bine zice; de bubuit mingile a facut-o Akaki asta care nu stie fotbal deloc, joaca la intamplare si ca prostu'. Pacat de Florin ca a plecat, dar nu inteleg de ce nu il joaca Pustai pe Muth care este clar peste Akaki,in + s-a inteles bine in returul trecut Zarko cu Muth.

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages