Horoba : Vom aduce jucatori de la AC Milan

Preşedintele Gazului Metan vorbeşte despre jocul de la Tg. Jiu, despre parcursul echipei în campionat si totodata Horoba declară că Gaz Metan a semnat un contract de colaborare cu celebra AC Milan.

- Domnule Horoba, ce părere aveţi despre meciul de la Tg. Jiu?

- Sunt mulţumit de rezultat, pentru că s-a făcut dreptate în ultimele secunde ale jocului, deoarece în partea secundă am dominat total jocul şi ar fi fost nedrept să ne fi întors acasă fără vreun punct. În a doua repriză am fost peste adversar, iar acest punct reprezintă o gură de oxigen pentru noi. Echipa a demonstrat că are valoare. Despre cauzele care au dus la evoluţii slabe în tur o să avem timp în vacanţa de iarnă să facem o analiză, pentru a corecta punctele slabe şi de a lua măsuri pentru ca, în retur, să ne atingem obiectivul. Chiar şi aşa, eu unul sunt convins că, deşi suntem acum pe locul 12, putem să ne îndeplinim obiectivul, clasarea pe locul 7.

- Turul e istorie, iar din retur s-au jucat deja două meciuri. Aţi avut tot timpul la dispoziţie pentru a vă face o părere, care sunt punctele forte şi unde "scârţâie" echipa...

- Sincer, îmi cam pare rău că se termină sezonul acum, deoarece am avut rezultate relativ bune în ultimele partide. Se poate afirma că am demonstrat încă din debutul campionatului că avem valoare, însă paradoxal, nu am reuşit să continuăm jocul bun de-a lungului acestei prime părţi a campionatului. Tot la plusuri, aş menţiona faptul că, în afara Rapidului, am luat puncte tuturor participantelor în cupele europene. Problema este că, împreună cu antrenorii, trebuie să găsim cauzele care au dus0 la lipsa de motivaţie faţă de echipele de nivelul nostru.

- În urmă cu câteva zile aţi surprins pe multă lume prin parafarea unui acord cu gruparea italiană AC Milan...

- Acest acord intră tot în categoria plusurilor. În câteva zile o să explic exact despre ce este vorba în protocolul de colaborare. Cu siguranţă va fi un câştig extraordinar pentru Gaz Metan, în conjunctura actuală. Am discutat cu cei de la Milan, ne-am pus de acord, iar într-un timp cât mai scurt urmează să vorbim şi despre împrumutul câtorva fotbalişti, pentru a acoperi posturile pe care le avem deficitare. O să vedeţi feţe noi în iarnă, începând cu perioada pregătire din Turcia. Ca o noutate, vă pot spune încă de pe acum că, în perioada 1-16 februarie, vom pleca într-un stagiu de pregătire în Turcia, unde mergem de câţiva ani. Am stabilit programul, iar în prezent se lucrează la perfectarea meciurilor de verificare. Tot în premieră vă spun că iubitorii fotbalului medieşean vor putea urmări partidele amicale din Antalya la televizor, deoarece suntem în discuţii avansate ca meciurile să fie transmise la televizor, în ţară.

 tribuna.ro


22 de comentarii:

  1. chiar asa...baia mare va sustine ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. sa fie intr-un ceas bun aceasta colaborare si sper sa se vada si roadele. ce mai trebe din partea conduceri sa ii motiveze indeajuns pe jucatori sa se poata concentra asupra pregatirii fizice ca sa putem infrunta returul si sa obtinem maximul de puncte

    RăspundețiȘtergere
  3. hai sa ne abtinem de la comentarii ironice si sa vedem ce o sa iasa. ac milan nu e de colo si pe noi ne intereseaza orice poate aduce bun acest acord. astept cu interes reluarea campionatului si concretizarea in rezultate a acestei colaborari cu un club nu mare, ci foarte mare.

    RăspundețiȘtergere
  4. ac milan portarul de la stadion are 100000 salar cu ce dracu platim un jucator chiar si de la echipa a doua sau a treia? Platesti un jucator doi si pe restul echipei nu?

    RăspundețiȘtergere
  5. da, numai ca acum noi avem multi jucatori care iau degeaba salariu la gmm, pentru ca nu joaca decat daca e toata echipa indisponibila. deci mai bine 2-3 buni si cu salarii mari, decat 10 care freaca menta pe salarii mai micute.

    RăspundețiȘtergere
  6. Şapte echipe din Liga I, în pericol să nu se mai înscrie în campionat


    Rapid Bucureşti, Dinamo Bucureşti, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj, FC Braşov, CS Turnu Severin şi Gaz Metan Mediaş sunt cele şapte echipe din Liga I care sunt în pericol de a nu putea începe sezonul 2013-2014, conform raportului prezentat de preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, în cadrul Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
    Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, Dumitru Costin, a declarat, astăzi, că în funcţie de numărul echipelor care nu vor putea începe viitorul sezon se va decide şi schimbarea sistemului competiţional la primele trei eşaloane din fotbalul românesc.
    Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, declarase săptămâna trecută că sunt “opt-nouă” echipe în situaţii financiare dificile, fără însă a le nominaliza, şi că este posibil ca din vara anului viitor să rămână doar 14 echipe în Liga I.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu il credeti pe Militica Dragomir , cand s-or gata banii la Medias inseamna ca Romania A INTRAT PE UN DRUM NORMAL , ceea ce e exclus sa se intample in perioada de exersare a puterii de catre cei doi Farfuridi si Branzovenescu , acum 6-7 luni ii injurau pe ungurii pe unde puteau , inclusiv in mai la Medias si acum ii tot complimenteaza . E tipic sudist , acum ling unde mai devreme au scuipat. Nu va fie teama , fotbalul nu moare la Medias . Traiasca Transilvania şi Banatul !

    RăspundețiȘtergere
  8. Au nevoie de UDMR pentru a nu fi contestati de PP,coalitia ,,popularilor"de la Bruxelles,cea mai influenta dintre coalitile de la bruxelles,ei fiind acum la conducerea Palamentului European.
    In rest,da,sunt schimbatori ca sudistii,si curve ca toti politicienii,fara exceptie.
    Mie unul imi repugna toti,FARA EXCEPTIE.Niste lobomitizati,oameni cu zeci de fete,masoni si slugai ai masonilor.

    RăspundețiȘtergere
  9. LOBOTOMIZATI.
    Mai au nevoie de UDMR pentru schimbarea Constitutiei,pentru a-i ,,taia maioneza"lui Basescu.
    In politica nu exista principii.dragoste de patrie,onoare,exista doar interese personale,interpartinice,hotie interpartinica si tradari de toate culorile.
    o zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu-i chiar asa .... Da , politicienii sunt politicieni cu toţii , interesul lor nu prea e si al nostru . Nu pot refuza guvernarea daca li se intinde o mana , electoratul maghiar i-a votat pentru a guverna nu pentru a sta pe margine , nu isi pot permite sa faca opozitie . Daca refuza ei urca PPMT si alti adversari de-ai lor. Asa e politica , dama de companie cum spuneai tu . Am asa o presimtire ca actuala putere va ignora fotbalul , va premia ceva medaliati la olimpiada cu titlu de reparatie dupa care fiecare pe cont propriu. Ar trebui o lege ca sa oblige bugetele locale sa dea bani la sport . Stiati ca Mediasul are instalatii electrice de Craciun de 6 miliarde lei vechi , plus consumul suplimentar de energie electrica ? Cu 150.000 EUR bagati in juniorii Gazului sigur din zona asta cresteam vreo 2-3 copii care sa devina fotbalisti . Legat de sport , in orasul asta în care lucrez e o firmulita de usi si ferestre din lemn stratificat , care tine o echipa de hochei , da cam 40-50.000 EUR pe an unui sport destul de ciudat pentru noi , dar tare iubit pe aici. am fost si eu la un meci , e un joc barbatesc , deloc detestabil. Orasul nu are puterea financiara a Mediasului si totusi exista patroni care investesc in sport . Echipa de baschet fete o tine o firmă locala de panificatie. Lansez o intrebare , la Medias vedeti pe cineva care in mod dezinteresat din banii lui proprii ar învesti în fotbal şi baschet ? Ma cam îndoiesc , asa ca iata inca un argument pentru a nu ma mai bate cu caramida in piept ca sunt mare roman . Calitatea umana nu are natie.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu inteleg aceasta logica,conform careia UDMR ,,nu isi pot permite sa faca opozitie".
    Si altii au stat in opozitie si nu a murit nimeni din aceasta cauza.Au stat PSD-ul in opozitie,PNL-ul,acum a venit randul PDL-ului si UDMR-ului.
    Fara nici o conotatie etnica,UDMR a sprijinit,A VOTAT LEGILE CRIMINALE DE TAIERE A SALARILOR,REDUCEREA NUMARULUI DE SPITALE SI SCOLI(asta nu s-a in Hargita,Covasna,Bihor,Satu Mare si Mures-si bravo lor ca s-au opus,stiu sa-si apere interesele).
    Au votat acele legi aberante ale crimei sociale,in loc sa aduca la suprafata economia subterana(neagra)care reprezinta 40% din economia nationala si au facut un spectacol cu artificii si muzica la mafia din vami,unde parchetul(condus de mediesanca noastra Codruta Lascu-Kovesi) si justitia nu au gasit nici un vinovat,desi se care produc prejudicii de miliarde de euro anual.
    L-au protejat pe ,,regina vamilor,Blejnar,desi i-ar fi putut gasi si lui stenograme si conturi off-shore,daca ar fi dorit.
    Primarul de Odorhei,Szasz Jeno, a primit milioane de euro fonduri europene pentru reimpaduriri si a deturnat acele fonduri(cum a facut si romanul Nelu Iordache)si cand au venit ploile de acum 3-4 ani,din cauza padurilor defrisate au fost inundati si ei,ca si romanii.Am cabana la munte in Covasna,dar trec des si prin Harghita,si stiu asta de la localnici harghiteni,de origine maghiara.
    Atilla Verestoy, ,,drujba lui Dumnezeu,a taiat paduri ilegal,la fel ca romanii Gheorghe Stefan-Pinalti sau celalalt de Suceava,imi scapa numele acum(fostul ministru al agriculturii).
    Parerea mea e ca ar cam trebui bagati ,,la mititica"macar 10% din polityicienii de top care au adus Romania in situatia catastrofala de azi,de la toate partidele,si de toate etniile.
    Cum ziceam,politicenii sunt chintesenta la tot ce e mai rau la om; IPOCRIZIE,MINCIUNA,TRADARE,HOTIE,VORACITATE.
    Exemplul tiganului de Tatarasti,Adrian Nastase(cel care ne-a dat bancile ocultei financiare si resursele de gaze-Petrol,cu infrastructura cu tot,pe un pret de nimic,austriecilor de la OMV e graitor.
    A cugetat,din inghesuiala peretilor de beton,sa nu reinoim contractul cu OMV,in 2014,cand expira,sau sa cerem redevente europene(50-70%)nu 3-6% cat cerem acum.
    PUSCARIA I-A DAT DE GANDIT,JUDECA PROBLEMELE MAI ,,LA RECE" SI POATE IN FIRIMITURA DE OMENIE CARE I-A MAI RAMAS,ISI DA SEAMA CA A TRADAT INTERESELE NATIONALE ALE ROMANIEI.
    TARI AFRICANE CER REDEVENTE DE 30-35 % pe resursele lor,dar noi suntem republica colonial-bananiera Romania.
    Antiglobalistul si nationalistul Victor Orban,in Ungaria,a inteles greselile facute de mozaicii cu nume maghiare(vezi fostul prim ministru Gyurcsanyi)si spre cinstea lui,lupta acum cu UE,FMI si oculta financiara,cu Parlamentul de la Bruxelles PENTRU INTERESELE UNGARIEI(unde ca si la noi,capitalul strain,infrastructura,hotelurile,si profitul aferent sunt detinute de nemaghiari).
    Singurul lucru care ii diferenteaza pe politicienii maghiari de cei romani este ca POLITICIENII MAGHIARI SUNT FOARTE LEGATI DE COMUNITATILE DE UNDE PROVIN,de cei care i-au votat,comparativ cu shape-shift-uristii migratori romani.Ei nu au unde sa mearga altundeva(vezi bucuresteni la Arad sau Neamt).
    Revenind la sport,e mult mai usor sa subventionezi o echipa de baschet fete,cum e cea din Gheorgheni,unde muncesti,cu 40-50.000 de euro fata de o echipa de baschet,sa zicem la Medias,unde acesti bani reprezinta salariul pe un an al unui baschebalist mediu la CS Gaz Metan Medias.
    Da,AI DREPTATE,UN ARMAX SAU TRANSGAZ AR PUTEA SPRIJINI SA ZICEM ECHIPA DE HANDBAL sau ATLETISM(tot castiga bani din colaborarea cu statul-Romgaz),sau sa reinfitam echipa de fotbal-secunda,ca sa mai ia din povara financiara a ROMGAZ-TRANSGAZ.
    Si da,AI DREPTATE DIN NOU,in general OAMENII DE AFACERI LOCALI DE ETNIE MAGHIARA AU PATRIOTISM LOCAL SI MANDRIE-APLICATA MAI MARE DECAT CEI DE ETNIE ROMANA.
    Am vorbit printre altele cu primarul comunei covasnene unde am cabana si intr-adevar,e dedicat trup si suflet comunitatii pe care o reprezinta.
    O zi buna tie,familiei si tuturor sustinatorilor GM MEDIAS

    RăspundețiȘtergere
  12. ERATA; DAFORA in loc de TRANSGAZ

    RăspundețiȘtergere
  13. Unde ai cabana in Covasna ? In ce localitate ? Daca nu poti spune localitate spune-mi macar in apropiere de ce localitate . Cunosc zona ca pe buzunarul meu. Uite , iti dau si eu un indiciu , nu lucrez in Gheorgheni . Esti pe aproape . Ai mare dreptate in analiza pe care o faci dar parerea mea era ca daca UDMR sta pe tusa zona asta si asa destul de vaduvita economic , nu se alege nici macar cu ceva elementar gen drumuuri nationale . E un potential turistic enorm in Secuime , am vazut niste locuri în arii protejate , zici ca e Elvetia . Ospitalitatea secuilor e mare , nu iti sare nimeni la beregata , odata ce l-ai castigat pe secui de prieten , legatura e una durabila , depaseste limita etniei. Zona are nevoie de investitii masive in infrastructura si turism , potential exista , sunt cabane si pensiuni cu preturi mult mai decente decat in fieful miticilor , Valea Prahovei . Calitatea servicilor e buna iar eu ca mare gurmand recomand bucataria secuiasca . Ponta a urlat in mai la Toplita unde a strans toti primarii din zona ca " vom dovedi ca putem guverna fara minoritatea maghiara " , " nu veti primi niciun ban " , asa a si fost si atunci oamenii s-au dus in comunele lor si au boicotat referndumul. Au raspuns cu arma pe care au avut-o imediat la indemana. Nivelul de educatie nu e unul foarte ridicat , Secuimea are mai multa zona rurala , primarii comunelor nu sunt eruditi ,reactioneaza instinctiv , la rau cu rau. Daca Titulescu cel mic era istet azi traiam alte vremuri politice , poate mai bune. Aseara spiritul occidental a jucat handbal feminin cu spiritul balcanic . Rezultatul cred ca va e cunoscut . De asemenea Timisoara a pierdut la baschet la Szolnok. Urmeaza in martie confruntarea fotbalistica , nea Piti din judetul Dolj promite victoria . Am dubii si la acest capitol , le stiu tenacitatea care uneori compenseaza lipsa talentului . Ati vazut si aseara la handbal , noi cu floricele , cu bolte , ele pe viteza , ambitie si munca . Draga Antrenor SC ma bucur ca esti la curent cu activitatea lui Viktor Orban , un tip remarcabil , un alt fel de politician al Europei , un familist cu 5 copii , un mare iubitor de fotbal , care , asa cum ziceam anterior , a si fost legitimat la un club de liga inferioara . Mesajul meu e sa invatam ce e bun de la vecini , sa nu ne mai credem superiori altora , sa intelegem mai bine ce e transilvanismul , Boc , Ciorbea , Kovesi si altii nu sunt relevanti pentru zona asta. . HAI GAZU !!!

    RăspundețiȘtergere
  14. De acord cu comentariul tau.In materie culinara,la ei se mananca coondimentat(ce imi place)dar gras,cu multa carne,ceea ce evit.In cabanele lor(pensiuni)se mananca si vanat,si eu sunt de principii ecologiste,vanatoarea mi se pare o abominatie.Nu-ti voi spune unde exact am cabana,dar crede-ma ca e 100% adevarat.Nu vreau sa dau prea multe indicii care sa duca exact la mine.
    Paul Gazistul ma cunoaste personal,dar nu stie cine posteaza sub acest pseudonim, am motive foarte serioase pentru aceasta dorinta si prefer sa ramana asa.
    In calitatea mea de nationalist(nesovin), pe Victor Orban il vad ca pe un model de patriotism si antiglobalism,care lupta lupta cea dreapta pentru poporul sau, aceea de a aduce Ungaria inapoi ungurilor si duce lupta unui mic David contra globalismului distrugator de natiuni,traditii,identitati si suveranitati nationale,Goliathul timpului in care traim.
    E un model pentru politicienii nostri slugarnici,nevertebrati,nepatrioti,aserviti si obedienti intereselor straine,nu celor romanesti.
    E de asemenea,pe buna dreptate, un luptator pentru drepturile maghiarilor de pretutindeni.In acest sens nu inteleg de ce ungurii au dreptul sa se sprijine unii pe altii,sa se iubeasca,si tu ne sugerezi ca noi sa-i respingem pe fratii nostri romani din propria tara?????????
    Prin extrapolare,asa cum maghiarii din Ardeal sunt fratii maghiarilor din Ungaria,tot asa sunt moldovenii din Republica Moldova fratii nostri de limba si sange.
    Cu siguranta ca au au alta mentalitate,alta educatie,dar daca maghiarii au dreptul la pan-maghiarism,slavii la pan-slavism,noua de ce sa ni se refuze dreptul la pan-romanism?La urma urmei avem in Balcani milioane de traci latinizati(ceea ce suntem si noi)lipsiti total de drepturi nationale.
    De acord si cu analiza facuta in domeniul sportiv,romanii,desi talentati, nu au nici mentalitate de invingatori nici ambitia,determinarea, ,,killer-instinct"-ul maghiarilor,rusilor sau tenacitatea si lupta la sange a sarbilor,nici constanta in joc a nordicilor(anglo-saxonilor).
    Incepem bine si sfarsim catastrofal.
    De aceea ziceam ca e nevoie la GM Medias de un psiholog,de o mai buna organizare in joc,de team-buidingul facut de Reghencampf la Steaua.De aceea jucatorii care au jucat in Germania,Anglia, aduc in campionatul romanesc plusvaloare,organizare superioara,mai multa munca si tenacitate in fotbalul romanesc; Laurentiu Reghecampf, ,,neamtul"Dorinel Munteanu sau Dan Petrescu sunt exemple elocvente.
    Tot in plan sportiv te intreb;
    1)ce parere ai de colaborarea cu AC MILAN?
    2)cine si cum crezi ca ar trebui sa plece de la echipa de fotbal?
    3)cum crezi ca va evolua sponsorizarea la CS-GM Medias?
    4)crezi viabil un sistem de joc 4-4-2,in conditile in care avem atatia atacanti(Llulaku,Bawab,Bud,Vitinho,Dan Roman)si cine stie cine mai vine?
    Mi-ar face placere daca mi-ai raspunde,cred ca sunt intrebari de interes sportiv,care intereseaza pe toata lumea

    RăspundețiȘtergere
  15. Ok , am inteles , gata cu istoria si socio-economia , nu mai pomenesc nimic de Ardeal dar atata mai spun ca sloganul asta cu maghiarimea fraterna de pretutindeni nu tine , mai degraba Budapesta ar vrea sa sprijine Secuimea decat invers . UDMR -ul e certat cu Viktor Orban , crede-ma stiu ce spun . Secuii nu ii iubesc pe budapestani , secuii au taiat pe la 1500 la Sandominic in Harghita capul lui Andrei Bathory , cardinal catolic , fiind chiar refuzati o vreme de Papa . Sunt butade ale statului maghiar, in realitate maghiarii din Ungaria nu prea ii agreaza pe secui , ii privesc ca pe niste , scuze , tarani. Iti inteleg chestiunea cu cabana , dar imi era curios sa nu fim cumva vecini . Vezi tu pan-romanismul exista , eu nu ma simt legat de republica Moldova , multi sunt rusofoni acolo , plus ca limba de o vorbesc suna ... , nu spun cum . E altceva in Tracia , cum spui tu , am fost in Croatia la Labin , pe Valea Timocului in Serbia , la Bitola in Macedonia , i-am auzit vorbind , iti dau lacrimile , numai ca nu vorbesc nici olteneste nici moldoveneste , ci un fel de ardeleneste - banateneste in Serbia si Croatia si aromana in Bitola . E o limba a oierilor , asta suntem noi , neam de oieri , nu e nimic peiorativ aici , ba sunt mandru . Legat de intrebarile sportive , nu cred in ceva serios legat de colaborarea cu AC Milan. Nu e vorba de mafie sau alte prostii , dar clubul GMM e organizat ca o intreprindere de stat , cum sa colaborezi cu un club superprofesionist cand tu esti vai de tine in materie de organizare . Ce tot spui tu legat de un psiholog , nu e necesar , e vital. Colaborarea cu italienii e ca si cand un gentleman s-ar împrieteni cu majordomul care pare domn dar nu e domn. Plecari : Trtovac , Vukadinovic , Florin Dan , Vasilache , Roman , Gheorghe , Vali Negru , Todea din respect pentru ce a facut la Medias ar trebui tinut până în vara. Rezilerea contractelor pentru neperformanta . Sponsorizarea de la companiile de stat va continua , Ponta e bucurestean , astia latra mult dar nu sunt in stare de mare lucru . Am lucrat si eu in administratia centrala si i-am vazut cum se agita fara sa faca ceva concret. Singurul pericol pentru Romgaz e domnul care a avut mandat de arestare pe masa pe cand era la Medias , nu il numesc , il cunosti , moldovean ajuns tanar inginer de gaze prin Medias dupa care a fost propulsat la Bucuresti ,vehiculat ca ministeriabil . Da sunt pentru clasicul 4-4-2 , cel putin acasa asa se joaca. Un motiv pentru care Bud nu da roade e şi faptul ca e abandonat de unul singur acolo in avanposturi.

    RăspundețiȘtergere
  16. Multumesc mult si nu o lua personal,incerc sa fiu obiectiv si sa fac un echilibru intre drepturile nationale (indreptatite)ale maghiarilor si nazuintele nationale ale romanilor.
    Pe plan sportiv vad ca impartasim aceleasi idei.
    Ca de obicei,a fost o placere sa schimb idei cu tine.
    Dai mereu dovada ca esti un om de calitate,si prefer calitatea inaintea natiei.
    Prefer un tigan,ungur sau sas de calitate fata de un roman de proasta calitate si in acest sens am destui oameni cu care colaborez sau ii am la suflet,neromani fiind.
    Cred ca o sa mai dezbatem pe acest forum,cred ca inca e devreme sa-ti urez Craciun Fericit,insa pana atunci iti urez toate cele bune
    Multumesc,Danke schon,Koszonom szepen,Hvala lepo!
    Vidimo na prvai dobar spoj u proleće!

    RăspundețiȘtergere
  17. Cat de curând cred ca ramanem noi românii şi majoritatea asta mai oachesa , ca pe saşi i-am lămurit sa plece iar cu ungurii ne tot punem rau . Imi place mesajul de încheiere , asta e cheia , multilingvismul . E o chestie de rafinament sa poti conversa in trei limbi , putini pot asta . Mai vorbim pe aici dar sper sa ne furnizeze Paul subiecte , oricum eu personal ii sunt recunoscator pentru ca permite sa conversam despre fotbal şi altceva . Sanatate si ai grija cu cabana din Covasna ca e ger mare week-endul asta , mai mult de -20 , sa nu fi lasat apa in calorifere , ca-i bai mare !

    RăspundețiȘtergere
  18. Draga Paul,te rog nu sterge commentul,e ultimul pe care il fac la acest articolFalconne are ceva de spus si e un tip interesant,inteligent si scrie bine.Ultimul,promit

    DRAGA FALCONNE
    Pe ansamblu,nici mie nu-mi plac tiganii.Deloc.
    Insa cand judec omul,ii judec calitatea,nu natia.
    Intr-o nota mai optimista,sa sti caci nici mie nu-mi convine ca resursele locale merg la insatiabila,,pusculita a guvenului"sparta de tot felul de camarile a Bucurestiului.
    Viata in Transilvania ar fi atat de buna si frumoasa daca printr-o lege mai dreapta a taxelor,un procent de 75-80% sa ramana la bugetele locale si doar restul la mafia gulerelor albe de la Bucuresti,ca sa aiba mai putini bani de furat.
    Nici eu nu sunt multumit ca tiganul de Videle,Videanu,exploateaza marmura Transilvaniei.
    Nu sunt multumit ca un strain de Transilvania,tiganul de Tatarasti a dat Rompetrolul(si campuri gazeifere din Transilvania)altor straini,de Ardeal si Romania.
    Nu sunt multumit ca aurul Transilvaniei ni l-au ,,aranjat"Constantinescu-geologul,Soros,Arad Bergovici(aka Radu Berceanu),Basescu si altii care tot iau comisioane de ani de zile pentru asta.
    Nici eu nu sunt multumit ca GUVERNUL DESCENTRALIZEAZA RASPUNDEREA la localnici SI CENTRALIZEAZA RESURSELE la Bucuresti.
    Si ar mai fi ceva;eu vad DIVERSITATEA ETNICA A TRANSILVANIEI CA O BOGATIE,respect si SUSTIN DREPTURILE ETNICE ale minoritarilor,insa nu accept aerele de superioritate ale co-transilvanenilor mei maghiari(e un truism,maghiarul se considera superior,indiferent cat e de subtire la minte sau caracter fata de mine)si mai ales urasc mistificarea istoriei,cu care sunt crescuti ei,vizavi de noi,romanii ardeleni,considerandu-ne ,,venetici"pe sfantul pamant ,,unguresc" al Transilvaniei.Aici se termina toleranta mea si ,,multiculturalismul"meu.
    Sunt nenumarate cronici din sec X-XI si XII,turce,kazare,rusesti si maghiare care vorbesc de existenta,,valahilor"in Ardeal,prior sosirii maghiare,pe care ,,istoricii"maghiari le evita sau le iau in deradere.
    Si crede-ma vorbesc fluent germana,partial saseste,dialectul mediesean.Inteleg partial maghiara,si pot lega un numar mic de cuvinte sau fraze simple intre ele.
    Pot intretine o conversatie in limba sarba la nivel minimal spre mediu.Deci nu sunt un ,,roman verde"marginit in unicitatea mea.Am prieteni maghiari,oameni absolut deosebiti,am crescut,trait printre sasi,am fost ,,adoptat"de ,,vecinatatea"saseasca in care am locuit.
    Pe de alta parte nu accept nici un fel de umilinta a mea personal sau a natiei mele.Romanii au fost prea des,de-a lungul istoriei batjocoriti,umiliti,nedreptatiti si nu vreau ca acest lucru sa se mai intample,cel putin aici,in Transilvania.Niciodata.Nici de guvernul romano-maghiaro-evreiesc de la Bucuresti,nici de tiganii Videanu,A.Nastase,Patriciu,nici de evreii mascati cu nume romanesti(P.Roman-Neulander,Tismaneanu-Tisminetki,H.R.Patapievici=Patapiewicz,Adrian Severin-Ion Iliescu=Ivanovici,samd).
    Si nediscriminatoriu,de Laszlo Tokes,Arpad Antal,nici de formatia ungara Carpathia,invitata la toate sarbatorile secuiesti sa le cante,,sa piara Trianon"si care ii indeamna pe romani sa parasesca Transilvania.
    BINELE COMUN IN TRANSILVANIA POATE FI GASIT PRIN TOLERANTA B.I.L.A.T.E.R.A.L.A. si prin EVITAREA FUNDAMENTALISTILOR,nu prin sovinism roman sau maghiar,nici prin ridicarea de statui asasinilor de romani ardeleni.
    TRANSILVANIA E PREA FRUMOASA,PREA BOGATA,ARE ATATEA DE OFERIT,E PACAT SA TRAIM IN URA SI SARACIE PE ACEST PAMANT BINECUVANTAT.
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  19. Draga Antrenor SC & Falconne ,
    era sa zic "Dragii moshului" , pentru ca probabil sunt mai batran (!) decat voi , e o placere pentru mine sa va citesc postarile.
    Eruditzi, civilizatzi si cu o capacitate de analiza remarcabila. E reconfortant sa stim ca in orasul nostru sunt si oameni foate decentzi si cu acest frumos profil intelectual.
    Avetzi parfumul acesta specific al Transilvaniei, nu numai voi ci si foarte multzi
    dintre cei prezentzi pe acest forum .
    Apropo , e un forum care intrece cu mult prin decentza si varietatea postarilor, foarte multe
    forumuri de acelasi tip si nu numai.
    De aceea, atat voua, cat si tuturor celorlalti
    participantzi, precum si placutei noastre gazde, va spun un respectuos si cald "Servus" .

    RăspundețiȘtergere
  20. asta nu merge nici ca glum zisa...de unde sal vedem pe flamini sau pe prince boateng, la gazu...fiti mai seriosi

    RăspundețiȘtergere
  21. Poate or cumpara sau imprumuta jucatori de la milan dar din a treia sau a patra echipa hi hi hi HAI GAZUUUUUU

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages