Widget powered by WhatstheScore.com

Gaz Metan a transferat o echipa intreaga

Călin Albuț/Viitorul

Gaz Metan Mediaș a reusit încă două transferuri în această perioadă, transferând un portar și un mijlocaș. În vârstă de 34 de ani, portarul Călin Albuț, ultima dată la Viitorul Constanța, a semnat cu echipa medieșeană. Portarul originar din Bistrița a mai evoluat de-a lungul carierei la echipe precum FCM Baia Mare, Gloria Bistrița, FCM Târgu Mureș, Rapid București, Gloria Bistrița sau Săgeata Năvodari.

Celălalt jucător transferat este Cristian Danci, mijlocaș stânga și central, și a evoluat ultima dată la formația din prima ligă, FC Botoșani.

Altfel, Gaz Metan a transferat în această perioadă nu mai putin de 10 jucători: Călin Albuț (portar), Ionuț Rada, Ionuț Neag, Radu Zaharia (fundași), Paul Iacob, Valentin Coșereanu, Alexandru Zaharia, Cristian Danci (mijlocași), Cristian Gavra și Marius Staicu (atacanți).

Jucătorii de care echipa noastra s-a despărțit, sunt: Sergiu Muth, Azdren Llullaku, Octavian Abrudan, Gurincu, Elton Lexandro Oliveira, Vitinho Medeiros, Costin Gheorghe, Vișa si Ioan Șușu.


Câștigă tricoul echipei Gaz Metan Mediaș =AICI=

Gazistul

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentează

76 comentarii:

  1. Bun venit celor noi ! Suporterii pe aici sint mai tacuti ( asa ca ardelenii) dar stim sa apreciem un om muncitor, pus pe fapte bune. Sper sa ne calificam ( nu am indoiec) in Liga1 si sa va ardelenizati, adica sa ramineti pe aici.

    Doamne ajuta si sanatate !

    RăspundețiȘtergere
  2. la o prima vedere avem un lot bun, dar asa credeam si in vara, ca avem lot bun dar s-a vazut ca datele de pe hartie nu prea coincid cu prestatiile din teren. sa speram ca o sa fie bine. bataia pentru promovare se da intre noi si fc brasov. sa speram ca baiatul asta iacob venit de la hagi e un junior bun, ca hagi nu imprumuta jucatori sa fie rezerve, asa ii tine acolo la el. sa speram ca cuplu de juniori olaru-iacob sau iacob si acel baiat de la mures sa faca treaba. ca inafar de olaru,din pacate pe la medias nu prea sunt juniori pentru liga2.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e părerea ta, in privința juniorilor! Întrebarea mea este .... De ce clubul ,, Gaz Metan Medias,, mai tine echipa de juniori, dacă oricum nu sunt buni si aducem juniori de la alte cluburi ? Cine oare i-a pregătit de sunt atât de slabi precum Spuneti? Când ai fost ultima data la un meci al juniorilor Medieșeni ? Asta e politica, clubului, sa îți lași juniorii tai si sa ii crești pe alții ! Echipa nu a avut nimic de pierdut din cauza juniorilor. ,,Voi le-ați tăiat aripile juniorilor când au învățat sa zboare,,!

      Ștergere
    2. hai ma stai linistit. asa vorbesti de parca la medias ar fi nu stiu ce galerie sau meci de meci sa fie cateva mii de spectatori care sa puna presiune pe jucatori. nu te mai crede pe la ploiesti, cluj sau pe la vreo echipa din bucuresti. la medias lumea aia putina care merge, e linistita. la medias ca la majoritatea cluburilor de prin romania nu prea se pune accent pe centrele de juniori, nu degeaba aria de selectia e chipei nationale e una mica rau. romania nu are un fundas dreapta de meserie pentru nationala. cu antrenori care castiga minimul pe econome. tot vad pe aici comentarii din partea unora care le cer jucatorilor devotament fata de culorile alb-negre si le explica ei ce inseamna gaz metan, iar juniorii nostri dragi dorm noaptea in tricourile echipelor din bucuresti ale caror fani sunt. deci despre ce vorbim? gazu e in categoria echipelor care nu dau 2 bani pe centrul de juniori, asta nu e o noutate. nu trebuie sa ma duc la meciurile de juniori ca sa stiu ce fel de jucatori sunt pe acolo. odata la 3, 4 ani mai iasa cate un jucator talentat, dar care are nevoie de inca un sezon sau doua la seniori ca sa se puna pe picioare din punct de vedere fizic, tehnic etc, sa-si cizeleze talentul. voi nu vedeti ma frate ca majoritatea se gandesc la femei, distractii si nu se gandesc la fotbal? unu se da mare pe net cu ce masina i-au luat parintii la 18 ani dar el n-are carnet. bravo ma, buna mentalitate. sunt fotbalisti care au 25-30 de ani si inca n-au asa masina.

      Ștergere
    3. Nu ma interesează ce are unul sau altul, se vede putina răutate din partea ta. Aici vorbim de fotbal, de promovare.....lasă alte probleme .... ca nu ne interesează . Tu esti creierul de sti la ce se gândesc ei? Nu mai judeca in necunoștiinta de cauza! Dacă ,,Gazu nu da doi bani pe centrele de juniori,, atunci de ce ne plângem? ,,Hai Gazu,,!

      Ștergere
    4. hai cumetre ca am vazut pe contul tau din ce oras esti. incheiem discutia aici :).cine se plange? eu spuneam ca odata cu venirea juniorului de la hagi si a cel putin unuia dintre baietii de la mures, impreuna cu olaru care e produs local, stam bine si la categoria juniori.

      Ștergere
    5. Greșit spus! Sa îți împrospătez memoria ... Cam așa suna....,, in afara de Olaru, din păcate pe la Medias nu prea sunt juniori pentru liga 2,,! Si nu ma interesează ce ai văzut !

      Ștergere
    6. stai cuminte in banca ta ca stiu mai multe decat crezi despre juniorii de la medias. cand piticul Tili a terminat junioratul si toata lumea ii stia talentul in loc sa fie luat in antalya cu echipa mare, a fost lasat acasa, trimis pe la sparta si luat in cantonament alti copii, de 15, 16 ani.. copii mai putin talentati si copii care puteau inca sa-si astepte randul la cantonamentele cu echipa mare in antalya. hai ca nu vreau sa jignesc si nici nu vreau sa dau nume. asta e politica, clubului, ei stiu pe ce criterii promoveaza juniorii la echipa mare, probabil nu criterii strict fotbalistice..dar asta e problema lor. cand pandurii au vrut sa-l ia pe tili gratis, si-a bagat gazu nasul ca-l suspenda pe copil, ca de ce sa plece gratis, dar pe de alta parte ei nu-l bagau in seama. multe talente s-au pierdut in orasul asta, doar pentru ca erau preferati copiii lui x sau a lui y. dar uite ca pe langa toate pilele si relatiile mai apare cate un copil bun, cum e iulian cristea, cum e olaru. copii care n-au nevoie de nicio pila, nicio relatie.si daca incerci sa dai vina pe antrenorii de la juniori, ca din cauza lor copiii de la juniori nu sunt pregatiti, eu spun mai bine sa te opresti si sa te gandesti cam ce educatie au primit acei copii de acasa. un copil care vrea sa devina fotbalist, trebuie sa fie cuminte, ascultator, muncitor, bun simt, etc ..nu altcumva. dar in fine. fiecare isi creste copiii cum vrea. daca iti vine la antrenamente un copil fara cei 7 ani de acasa, greu faci din el fotbalist.

      Ștergere
    7. Ai înțeles greșit mesajul ..nu dau vina pe nici un antrenor de la junior. Aceștia sunt niște oameni de nota 10, atâta timp cat voi acuzatii juniorii înseamnă ca acuzații si antrenorii... Asta era mesajul.. Nu încerca sa dai vina pe cineva sa salvezi pe altcineva. Îți înțeleg frustrările ... Din păcate am deviat de la subiect! Ăștia sunt oameni... Puteam purta o discuție mult mai amiabila dar ....asta e răutatea si invidia oamenilor.

      Ștergere
  3. Albut a fost adus sa fie titular?
    Sunt foarte multi anonimi, pe hartie am slabit lotul mult. Dar poate pe teren va fi altceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca nu-i stii tu, aia nu inseamna ca sunt anonimi :). inafar de rada care nu stiu cam cat a jucat prin liga 1 restul sunt cu multe meciuri in liga 1. inafar de muth si lulu ..nu prea vad de ce spui ca am slabit? acum avem 3 portari cu sanse de titularizare. cel mai probabil albut titular de drept si greab cu botoser sa-l astepte la cotitura sa le vina sansa. :))

      Ștergere
    2. NU ! Anonimi vor ramine cei care au plecat si nu s-au gindit decit la ei nu si la echipa. Cei care au venit au si sustinerea noastra, a acelor suporteri care mergem la stadion si vor sa vada FOTBAL, vor sa vada ca te bati pt. recunoasterea calitatii tale de fotbalist si om de caracter.

      HAI BAIETII !

      Ștergere
  4. Ramine acum un stagiu de pregatire cu citeva amicale pt. a lega relatiile de joc . Sint jucatori care au experienta in mare si de Liga1, deci stiu sa traiasca presiunea unui meci mai hotarit. Realizaind obiectivul propus "PROMOVAREA", inseamna pt. acesti jucatori nu numai adjudecarea banilor ci si startul spre fotbalul mare din Liga1, deci sansa pt. a incepe o cariera de Liga1 si de a urca cit vor de sus.

    Jucatorii fie ei nou veniti sau ramasi la echipa, sa stie ca in teren exista doar GMM. "Toti pt. unul si unul pt. toti !" , mergeti pe acest indemn si din vara vom infrunta din nou STEAUA si DINAMO.


    Spor la treaba si toata sustinerea mediesenilor !

    Victoria este de partea celor care cred in ea ! Cu acest gind sa intrati in teren.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pe Greab cand il dam ? Am scapat de cel mai slab fotbalist, de Muth , pe Llullaku l-am trimis inapoi in Skiperia lui ... suntem ai mai tari . Greab ne-a mancat vreo 4 meciuri turul asta , vad ca e in continuare la echipa si parca vad ca incepem returul cu el intre buturi. E clar , Horoba e inca la echipa , e prin altii inca in biroul lui de langa ACR . E unul pe aici care tot posteaza mesaje inflacarate , ca sa facem , ca sus capu , ca victorie baieti, .... ba voi sunteti sanatosi la cap ? Avem o gramada de adunati de pe la 5 echipe , si noi credem ca facem echipa in retur cu astia. Voi de omogenitate ati auzit ? de relatii de joc ? Gata , am rupt pisica ,dam afara tot , punem in loc numai lupi tineri . Mai baieti , eu am vreo 30 si ceva de ani de mers pe langa Tarnava , sedeti blanzi ca sportu asta nu e doar dat afara jucatori si adusi altii 10 . Va amintiti care e clubul din Romania care dadea afara jucatori si aducea altii intr-una ? E Rapid Bucuresti . Vedeti unde sunt . Se antreneaza prin parcuri , nu au bani nici de trecut strada . Mi-e sa nu ajungem ca Granzii din Giulesti , care se pare ca vor poposi ani buni in B . Revolutiile se fac la momentul potrivit . Momentul zero era la inceputul campionatului nu la mijlocul lui . Cata vreme nu il punem pe Parvulescu presedinte o tot framantam asa aiurea , ba cu interimari , ba cu suspendati . Lipsa asta de autoritate la nivelul conducerii ( Horoba lucra doar pentru el ) , se simte si la nivel de antrenor si la nivel de jucatori . Suntem ca o casa din aia de prapaditi , unde al batran lipseste cu zilele de acasa si cand vine e beat. Ce sa invete copiii de la el ? scuze pentru tonul dur dar asta e realitatea . Transferam echipe intregi pe bani de seminte ( fotbalul e un produs de calitate care costa bani ) , ne aiurim cu interimatul presedintelui, Leo face salarii la club ( credeam ca e antrenor nu contabil ) , nu stim unde si cand mergem in cantonament , ne scoatem maselele bune in loc de alea stricate si tragem nadejde ca vom promova. Hai sa fim seriosi , la GMM e haos in momentul asta si cineva intretine in mod voit haosul asta. Parere de suporter vechi , daca e unul care merge la Gazu dinainte de 1982 sa imi raspunda .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care sint maselele bune pe care le-am scos? Maselele care s-au speriat cind s-a pus problema ca pt. banii dati sa ai rezultate nu sa stai prin cluburi? Vrem o tara ca afara, striga romanii, dar nu cumva sa facem ca afara. Ce va tot speriati cind auziti cuvintul "Performanta" sau lucati cu totii la STAT. Daca GMM era un club privat, dupa retrogradare erau cu totii dati afara. Punst si de la capat, jucati, cistigati si calificati echipa in Liga1, pt. asta prin contract se vor primii mai multi bani decit din salarii. Ne-am invatat cu sloganul "Dormiti in pace ca Romgaz si Transgaz salar va face !" PUNCT ! Bani frumosi contra rezultate frumoase, cine a intels bine, cine nu , VALEA !

      Ștergere
    2. @Anonim22 ianuarie 2016, 20:32 ..spui de "revolutia" care s-a facut la rapid in vara, rapid strict fotbalistic sta foarte bine, pe primul loc la egalitate de puncte cu calarasi, un meci in minus deci teoretic au 3 puncte in fata de locul 2, unde e problema? ca sefii pe de alta parte nu-si fac treaba si nu sunt bani, aia nu e vina lui alexa si a baietilor. te rog frumos sa-mi spui 2, 3 meciuri in care gazu a pierdut sau a facut egal pe o greseala grava a lui greab. nu-s vreun mare fan greab, n-am nicio treaba cu biatul, dar deja m-am plictisit sa aud aceleasi si aceleasi texte vechi si prafuite. daca baiatul era din vitro n-avea nimeni treaba cu el. doar pentru ca e de la bistrita..gata e slab si e vina lui ca suntem in B. ce faci tu acum face lumea in general cu pustiul lui hagi, cu ianis. daca pe ianis nu-l chema hagi si-l chema Gheorghe sau Ion. n-avea nimeni treaba cu el. de ce scumpii tai directori din gaz de care odata nu spui nimic, nu-l pun pe pirvulescu, nu vireaza mai multi bani in conturile clubului sa ne batem cu steaua si arabii pentru transferul lui budescu si a lui enache ..etc. de ce? bai frate, daca pe unii ii prostesti ca vezi Doamne grozavu conduce clubul, nu toti suntem prosti. mai vedem si noi cum stau lucrurile. clubul asta a fost, este si o sa fie al romgaz si transgaz. nu mai tot lasati impresia ca, clubul e acum a lui horoba sau a lui grozavu. voi chiar sunteti tampiti? pe bune acum. hai ca nu-mi mai bat capul cu tine ca e pierdere de timp. pacat de anii pe care ii ai. gandesti ca un copil de 15 ani. nu esti realist deloc.

      Ștergere
    3. Vorbim la vara... La meciul pierdut la Tarlungeni Greab a scapat mingea in fata , e prima gafa care imi vine in minte . Ho, ho mai sunt multe si de prin Liga I. A luat una la Medias cam de prin Darlos . Fa bine si vorbeste cu baietii din echipa , intreaba ce siguranta le da lor Greab in poarta. Gurincu nu e cu nimic mai prejos lui Greab dar nu e adus de Horoba. Ca sa iti dau o veste buna : Horoba se va intoarce, nu poate sa isi lase omul singur , pe marele antrenor care ne-a luat pe 5 si ne-a iernat pe 7 . Directorii din firmele alea unde toata lumea e ruda , se pare ca il sustin pe Horoba. Na iaca pozna ! De ce il apreciez eu pe Parvulescu ? Pentru ca atunci cand facea naveta la Gorj , a facut superperformanta intr-un oras in care acum 40 de ani localnicii spuneau la minge basica, adica intr-un oras cu traditie fotbalistica cam la talpa gastii. Da , Parvulescu a lucrat bine acolo ,a adus fotbalisti pe 2 lei si i-a vandut scump . Cand Horoba dormea in acvariu Parvulescu ochea copii prin Liga a III-a si prin centre sportive , batea tara dupa ei, ii aducea si ii facea fotbalisti la Pandurii. Retine , lui Parvulescu nu ii trebuie milioane din Romgaz, Transgaz, ii trebuie mana libera si un buget normal, si sa eliminam marea firma de impresariat cu sediul la Cluj . Toti care postam aici suntem de acord ca Horoba , sustinut de directorii care l-au creditat , ne-a ingropat. Bun, Horoba ni la adus pe domnul Leo care dupa 4 luni la Medias a reusit sa se certe cu toti veteranii din echipa , asa cum se certa si la Botosani . Cum e turcu si pistolu. Intr-adevar unii veterani erau cam hodorogiti dar momentul T zero era in vara nu acum . Pui ramasag cu voi nu se vor putea crea relatii de joc asa iute intre baietii astia veniti acum , care din cate stiu au costat zero lei. Atata fotbal o sa si avem , tot de zero lei. Reteta e urmatoare : il aduci pe Parvulescu prezidente , gatam cu comisioanele la transferuri ( sa mai si lucre aia din Bistrita si Cluj ) , cumparam fotbalisti tineri , mai si crestem ca slava Dommnului pe Tarnava se mai nasc inca copii talentati ( luam cu 20.000- 50.000 EUR, atentie cumparam , ce e gratis nu are valoare ),rulam , promovam si apoi vindem ( asa a facut Pandurii care au vandut de peste 5 milioane intr-un an sub conducerea lui Parvulescu ). Cine nu are batrani sa isi cumpere zice o vorba veche romaneasca. Discutam zile astea cu niste botosaneni , baieti faini si modesti moldovenii ,uite ca pot, au echipa intr-un oras care nici acum nu are industrie cat are Mediasul ( si noi nu mai avem mai nimic ) . Echipe o tine Electroalfa, producator de panouri electrice, si forma de spirtoase a lui Svaiter ala , noi super grei Romgaz, Transgaz, rahat impachetat pe paine . Moldovenii , cuminti cu capul plecat , au adus antrenor intelectual care nu sta pres in fata presedintelui, platesc bunicel , nu lucreaza cu impresari obscuri ( ca noi ), orasu iubeste echipa , pe foamea asta aduna 2.000-3.000 de oameni. Noi , cu presedinte suspendat de ochii lumii , cu antrenor cu gura mare care e specialist in salarizarea fotbalistilor, cu finantatori toti cazati in vile si Mercedesuri dar daca ii intrebi nu stiu in ce culori jucam sau unde e stadionul , cu fotbalisti adunati in pripa... cam asta e Gazul nostru acum , de aia iti spuneam ca mai vorbim la vara cand pentru noi se va relua un nou sezon de " B".

      Ștergere
    4. esti cam frustrat. cand era pustai la medias, l-ati injurat si criticat aici pe site nonstop.ba ca nu joaca cu doi atacanti, ba ca n-are curaj, ba ca n-are "co*ie". acum ca e omul plecat asa cum v-ati dorit, ii faceti statuie si-l pupati si-n c*r. sa dea Dumnezeu sa plece horoba sa vina pirvulescu, sa avem ca impresar de casa pe anamaria prodan si sa stam "capra" in fata stelei. hai sa terminam aici dialogul. oricum vii cu aceleasi povesti de acum cateva luni bune, ca ai vorbit tu cu nu stiu ce botosaneni, ca stii tu, ca dregi tu. bine ma, tu detii adevarul absolut, ar trebui sa candidezi la primarie ca prea le stii pe toate, prea esti tu om capabil. sa speram ca pana la vara nici nu mai scrii pe aici, vorbim la vara cand suntem in liga 1. hai la revedere.

      Ștergere
  6. DE Ce IA DAT PE GURINCU, SUSU SI VISA, ca sunt fotbalisti buni!! de restul numi pare rau... PARAREA MEA CA ERAU de gaz metan, m,ai ales gurincu pe care il vedeam al 2lea portar inaintea lui botoser!!!! iar visa chiar joaca foarte bine, ori cai rezerva ori cai titular, treaba sio face bine!!

    cu cei mai bun albut...atat ca a mai jucat in liga 1?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. din pacate pentru el, gurincu a fost mai tot timpul rezerva si pe la cisnadie si pe la cugir. nu prea are baiatul valoare. cat despre susu cam acelasi lucru. pe cand colegul lui de generatie(iulian cristea) era titular de drept la cugir, el nu prea prindea nici macar banca de rezerva, indiferent de echipa unde juca. ca a jucat la bistrita, ca a jucat la valcea sau clinceni. cat despre albut. e un portar cu experienta, un portar care a jucat in multe locuri. nu poti pune in discutie talentul unui portar de 34 de ani cu talentul unui porar de 20 de ani. daca-s buni isi vor gasi echipe, daca nu-si vor gasi echipe inseamna ca plecarea lor de la medias e una binevenita. acum nu putem sa tinem la echipa 30, 40 de jucatori doar pentru ca-s din medias sau sunt crescuti pe aici.

      Ștergere
    2. ANONIM23 IANUARIE 2016, 11:05 vorbesti prostioare si bazaconi.Pandurii au fost o echipa de pluton acolo sunt alte combinatii cu tema politica,la noi s-au stricat lucrurile cand o venit Victor Ponta la fel si cu echipa de baschet.Atata timp cat echipa din Targu Jiu este finantata din bani publici si oameni tac si le convine punand la socotela ordinele de la Bucuresti sunt de neatins.Sa nu-mi zici mie ca Parvulescu umbla pe coclauri si lua satele la rand sa caute viitoarele talente care sa fie vandute Stelei.Un club are oameni care se ocupa cu asta daca i pana acolo.In legatura cu moldoveni tai care dau informati aia saraci de la tuica si batai nici o taina cu fotbalu ei inca se cred la Ruginoasa.Mie personal ce-a facut Leo la Botosani mi se pare un lucru extraordinar,sa promovezi echipa in prima liga si sa joci in Europa cu jucatori anonimi este un lucru care nu poate sa-l faca multi antrenori la ora actuala.Daca asta nu este bun ca este omu lui Horoba atunci care Multescu care azi este maine nu mai este,Sumi care are papagal si este un circar azi este maine pa sau un antrenor care sta 4 etape si ia jucatori si pleaca gen Sabau.Finantarea clubului nu vine din bani publici vine din profitul celor doua societati care ei au voie sa de 5 sau 10 %,anul trecut sau alocat o suma extrem de mica sportului din Medias,daca conducerea administrativa nu da bani pentru transferuri sau fixeaza un buget ce legatura are antrenorul sau directorul?Ca Horoboa o mai bagat pe sub mana este alta mancare,si cand aduci jucatori liberi poate sa fie buni sau rai acuma depinde, ce crezi ca daca il aduci pe Marica si dai o caruta de bani faci o afacere o dat 4 goluri la nationala,prima data trebuie facuta ordine si o restructurare la toate capitolele,management,scouting.Apoi vorbim de cresterea juniorilor si asa mai departe.

      Ștergere
    3. hai ca ai pus punctul pe i cu acest comentariu, ce sa spun.. inca mai sunt oameni care gandesc limpede pe aici si nu lasa frustrarile sa le orbeasca mintea. pana una alta grozavu a adus jucatori ca gavra, neag, staicu, ambii zaharia, jucatori importanti cu care se poate face treaba. in vara cand erau altii pe banca n-au stiut sa aleaga jucatorii potriviti, au adus jucatori necunoscuti de prin divizia C sau au mers in continuare cu jucatorii vechi care credeau ca doar prezenta pe teren le asigura cele 3 puncte. n-au stiut sa-i capaciteze pe jucatori si sa-i mobilizeze. apropo de pirvulescu, sa nu uitam ca el la pandurii era numarul 2 din club, numarul 1 era condescu. omul ala chiar stia fotbal, pirvulescu doar executa ce-i spunea condescu.

      Ștergere
    4. Ba , voi atata fotbal pricepeti cat ala de rupe bilete la poarta, pana una alta Parvulescu a calcat pe stadioane grele in Europa ( a jucat in grupe EL , nu in calificari EL , e o diferenta ) a facut performanta izgonit de la el din oras, si asta ii doare pe toti frustratii de pe aici. Bineinteles ca Parvulescu nu are vreo sansa sa fie presedinte , ce dracu ati vazut voi vreunul din Medias sa faca cariera la el in oras ? Asta e cea mai tare cu Condescu care stie fotbal , ala a fost lider de sindicat, un fel de Miron Cozma, se pricepea la fotbal ca si Miron Cozma. Aveti dreptate , dialogul nu merge. Gata , pun fermoar , da daca dupa primele trei etape din retur, nu avem macar 7 puncte, ( ca teoretic acum avem si lot si antrenor ), sa imi permiteti sa mai scriu si eu o slova doua. Va mai vand un pont, Sumi , papagalul cum il numiti voi, ia campionatu. Voi nu v-ati prins ca asa e in Romania , care are patronu la mititica , ia campionatu. Gata ca e frig rau !

      Ștergere
    5. ce sa ia ma sumudica, campionatul? mergi si baga la pariuri.. campioana o sa fie steaua. in playoff.. steaua are 12 puncte asigurate, victorii tur-retur cu pandurii si viitorul. chiar asa minte de copil ai, sa nu vezi niste lucruri atat de simple? Cat despre eugen pirvulescu, nu spune nimeni ca n-ar fi un presedinte bun, ba din contra, unele guri spun ca asa din umbra chiar el il mai sfatuieste pe biro, acum in campania asta de transferuri. discutia a inceput pe un subiect si tu ai ajuns sa spui ca unii dintre spectatori nu-l prea inghit pe pirvulescu, lucru fals.. ideea principala e ca nu horoba sau grozavu conduc echipa, ci directorii din gaz. directorii din gaz pun presedinte si tot ei il destituie. chiar de asta, vezi doamne s-a descoperit acum problemele lui horoba ca sa fie destituit. crezi ca directorii din gaz, cei care au cerut acest audit nu stiau pana in iarna asta a cui e firma de transport cu care echipa are contract sau alte probleme? sa fim seriosi. Acum s-au saturat de horoba, si i-au gasit motivele astea.. mare lucru.

      Ștergere
    6. Ba voi nu ii cunoasteti pe machidoni . Cand lucram eu la Medgidia printre machidoni voi erati la gradinita . Machidonul cand simte ca e rost e facut bani, gata , s-a terminat prietenia si cu neamul . Machidonii fac bani din rahat , din piatra seaca. Acum Hagi machidonul trebuie sa faca bani , sa se claseze cat mai sus , prietenia cu Becali e pana la bani , daca de meciurile de Steaua depind locurile 1, 2 sau 3 pentru Hagi , machidonul intra el in teren . Asa ca nu e chiar cum credeti voi. Hagi are nevoie de bani , pe el nu il tine Romgaz, Transgaz , isi face banii singur, in tara asta e foame grea, mai vinde ceva, dar el are un buget de 3-4 milioane , baza sportiva de intretinut, Hagi se uita la fiecare cent , daca e sa lupte pentru o clasare mai buna , care ii aduce mai multi bani ,Hagi lupta . Imi place ca incepeti sa ganditi ... deci directorii au cerut auditul , bun , l-au cerut de forma , Horoba e la bai termale , mai sta o taruca , trece inflamatia si revine. Daca directorii astia care nu stiu nici in ce culori jucam , aveau vreun gand sa faca treaba la club, nu o tot lalaiuau cu intermiatul asta lui Biro. De fapt tot Horoba conduce, dovada ca ne aduce oameni tot din Bistrita , marele portar Albut, potcoava de cal mort . Biro zicea ieri alaltaieri ca GMM are conturile inca blocate , ca nu se stiu daca pleaca undeva si cand .... treaba faina , ardeleneasca, meri la lucru dar nu stii cu ce te ocupi peste doua zile. Avem un punct de vedere comun : directorii si Horoba , astia il gireaza pe Horoba si in groapa, Horoba e suspendat de ochi frumosi, Biro nu stie care e fisa postului lui , suntem organizati beton. Stiti ce e trist : ca noi ne ciondanim aici din dragoste pentru GMM ( pe fata sau nu , suntem gazisti iremediabili ) , unui sunt increzatori , ca voi , altii sunt pesuimisti ca mine , si echipa e pe 7 in B , mai e o luna pana incepe campionatul si noi inca nu am facut un cantonament serios , numai pregatire la teren si excursii cu autocarul la Debrecen. Altii pleaca in al doilea cantonament in tarile calde si noi facem sprinturi pe pista de tartan inghetat montata de nea Bucur, fost primar al Mediasului. Mai e o luna si noi nu am jucat decat cu o echipa , altii ( ma refer la lumea buna unde vrem sa ajungem ) au agenda de amicale, noi nu am contactat pe nimeni sau daca am contactat nu avem vreo confirmare ca vrea sa joace cineva de soi cu noi. Decat cu azerii si turkemenii mai bine jucam cu Soda Mures si Metalurgistul Cugir. Da-o naiba mai baietii voi nu vedeti in ce amatorism ne zbatem, bine macar ca am pus nocturna aia de oua gainile in Darlos si noaptea.

      Ștergere
    7. Visa e pe la casa pariurilor in gura campului.

      Ștergere
    8. prietenia care-l leaga pe hagi de becali.. e mai puternica si mai importanta decat un teoretic trofeu. da bine, castiga viitorul campionatul si ce face cu el? viitorul trebuie sa treaca vreo 3 tururi preliminare de liga campionilor sa ajunga in grupe(unde-s milioanele de euro), ti se pare o echipa care sa fie in stare de asa ceva? nu mai bine ii lasa campionatul stelei se claseaza pe locul 2 sau 3, vinde in vara 2, 3 jucatori stelei si uite acolo sunt banii pe care i-ar fi castigat din drepturi tv. pana frf-u o lasa pe nevasta`sa lui reghecampf sa fie impresar si sa aiba majoritatea jucatorilor de prin liga 1, pana atunci steaua cu reghecampf antrenor nu o sa aiba probleme. cum se face ca o echipa a craiovei bunicica de altfel, cand a jucat cu steaua a uitat fotbalul? acum si de albut incepeti ma frate sa scoateti vorbe? pai albut mai are nevoie de prezentare si de pile sa semneze cu o echipa de liga2, asta e portar bun, portar cu experienta,cati fotbalisti din liga2 au aproape 200 de meciuri in liga 1? ce conteaza ca e bistritean la origini? daca era un copil cum e greab, mai ziceam dar asa chiar nu cred ca sunt motive de discutie. valoarea lui trebuie recunoscuta. pentru gazu, in liga2 o sa fie clar un plus. acum ceva timp spuneau unii ca noi ne pregatim prin ungaria si turcia iar pancota face alergari prin zapada si cand o sa avem meci direct, ne bate pancota. acum daca pentru cateva zile pana plecam in turcia alergam prin zapada iar nu e bine, ca noi alergam prin zapada iar lumea buna zboara in tarile calde. cu unii oricum o dai, nu e bine. cand o sa ajungem in lumea buna, o sa avem cantonamente comparabile cu lumea buna, acum ca suntem in lumea mai putin buna, pentru moment avem cantonamente pe masura. din moment ce au venit acum in iarna jucatori cunoscuti si cu o cota decenta, inseamna ca nu e chiar asa rau la medias, chiar daca se fac srpinturi pe pista de tartan.

      Ștergere
    9. Stai asa , ca nu se stie daca mergem in Turcia , timpu trece in defavoarea noastra. Te intreb , noua ne trebuie portari si jucatori de Liga a 2 a , ca daca promovam sa mai dam iarasi afara o echipa ? Adu-mi ba nene fotbalisti cu care atac promovarea , intru si ma mentin cu ei . Noi avem numai solutii pe termen scurt, ce dracu traim in Romania, ai vazut tu in tara asta un proiect pe termen lung ? Traim de pe azi pe maine in Romanica. Hagi e ambitios , e dracos, prietene daca a dat cu picioru la patru bulioane de la rusi , pentru mine e clar , Hagi vrea titlu. Vrea bani si glorie . Ia cat ia pentru primul loc si chiar daca nu intra in grupe, jucatorii lui au alt pret, vinde pe bani buni , vinde fotbalistii campioanei , plus ca una e sa te vrea antrenor Galata sau Fener si alta e sa te vrea vreo echipa din Occident. Daca Hagi ia campionatul isi face carte de vizita si ca antrenor. Ti-am spus ca nu ii cunosti pe machidoni, pe tzantzari cum le zice in Dobrogea, esti tanar . Hagi incepe sa simta ca se poate, cu toata prietenia lui cu Becali , ii fura branza de pe masa . Sunt de acord cu tine intr-o privinta : nu o suport pe Prodanca, e o parvenita , tot trag speranta ca ii face praf echipa lui barbata-su . Nea Reghe nu e mare antrenor , eu cred ca Costelinho Galca e peste Reghe , dovada ca a ajuns in Spania. Reghe e un fost smecheras anchetat prin Germania pentru manareli sportive, manelist convins, e sotu lui nevasta-sa , nu imi spune nimc ca antrenor. Galca a luat titlu cu scrasnit din dinti , dar l-a luat , si avand un lot de cacao. Nea Reghe face colectie de fotbalisti, are sub mana tot ce e mai bun in fotbalul asta slab din Romania , daca face ceva bun , face pregatirea fizica ca il are pe neamtu ala acolo . Daca ne pregatim sa batem Pancota , nu trebuie mers in Antalya , cum spui tu , merge si pe tartan, dar daca ne pregatim sa promovam si sa ne mentinem , atunci trebuie mers in Antalya.

      Ștergere
    10. traim si o sa vezi ca hagi nu-l bate pe becali deloc in playoff, eu zic ca pierde de doua ori, dar hai sa spun ca poate pierde odata si face un egal. au jucat in 5 zile de doua ori, ambele meciuri castigate de steaua fix cu 1-0. ratau copiii lui hagi din toate pozitiile, crezi ca daca voiau nu putea sa o bage macar odata in poarta? daca hagi era chiar asa corect.. nu accepta acum 2,3 ani sa bata sa bata pe steaua si pe dinamo la scor, in asa fel incat sa scape de la retrogradare, daca hagi era asa corect, nu facea sezonul trecut jocurile chiajnei. lasa-ma cu machidonii, ca tot romani sunt si ei, tot hoti, si tot oameni sunt :). intradevar galca e antrenor bun, du degeaba l-au pus aia la espanyol. aia nu-s prosti. pai hai sa facem diferenta intre a promova si a ne mentine in liga 1. de promovat, promovam daca ii batem pe pancota, tarlungeni si valcea. de mentinut in liga 1, putem face strategia si doar in vara. s-a intamplat ca din anumite motive pe moment sa nu se poata merge in antalya, asta e. pana una alta inafar de adversari, la medias sunt conditii de pregatire buna. cat despre fotbalisti care sa promoveze ehipa si sa o mentina in liga 1 chiar avem. pai si nu au venit acum in iarna jucatori cu care te poti mentine in liga 1? plus ca mai ai o perioada de transferuri in vara. albut, neag,danci, ambii zaharia, gavra, cosereanu,absolut toti au multe meciuri in prima divizie. 2,3 sezoane jucate in liga 1 sau chiar mai multe. plus ca noi avem deja in lot jucatori cu multe meciuri in prima liga.

      Ștergere
  7. gaz metan medias = club de bugetari ...acest club plateste fotbalisti din banii pensionarilor , amaratilor din romania

    RăspundețiȘtergere
  8. gaz metan medias = club de bugetari ...acest club plateste fotbalisti din banii pensionarilor , amaratilor din romania

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mestere ai dreptate , suntem club de bugetari dar si celelalte echipe din Liga I traiesc tot din afaceri cu statul, mai pe romaneste tot din banii statului Unii cumpara teren ieftin de la Armata ( Steaua ) altii cumpara gaz ieftin de a Romgaz ( Astra ) ,altii incaseaza de la ANRP despagubiri de zeci de milioane de euro ( Craiova ), altii traiesc din banii primariei ( Chiajna , Muresul , Timisoara, Petrolul ), unii traiesc din afacerili militiei ( Dinamo ), altii din banii sindicatelor si a Regiei Lignitului ( Pandurii ) mi se pare ca Viitorul si Botosaniul stau pe banii lor. CFR-ul nu , nea Arpi a avut numai combinatii cu Primaria Cluj. Asa ca nu suntem aia de aratati cu degetu ca suntem club de bugetari, altii capuseaza statul mai ceva ca noi. Mai toate echipele au stadioane facute de statul comunist sau de primarii , Viitorul e iarasi o exceptie. De aia zic eu ca Hagi e de apreciat , ca a facut stadion in camp si echipa numai din copiii crescuti de el, Respect Giga Hagi ! Voi nu vedeti in ce peisaj dezolant traieste fotbalul romanesc. In loc sa facem din fotbal un produs de consum , care vinde si produce bani multi , noi il tinem sub papucul statului. Nea Militica Dragomir ne-a tinut in dictatura si aranjamente , a venit Burlica din Bacau si ne tine nmai in teorii ale managementului dar banii vin tot din afaceri cu statul. traim intr-o tara saraca , cu infrastructura de Ev Mediu , e o minune ca avem si fotbalul asta care il avem.

      Ștergere
  9. Gazu nu plătește fotbaliștii din banii pensionarilor și a amaratilor. Gazu plătește fotbaliștii din procentul alocat de companii din profitul pe care îl fac. E o diferență între banii pe care îi primește Mureș, Iași, Timișoara, chiajna, voluntari de la primarii etc.. Și banii pe care îi primește gazu. Sponsorizarile de la gazu se aseamănă cu sponsorizarile de la pandurii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stai asa un pic , bun, cele doua companii aloca bani din profit , forte corect . Numai spune-mi un pic cat anume din profitul ala vine din consumul de gaz al populatiei si al institutiilor bugetare si cat vine din consumul de gaz al societatilor comerciale private ? Avand in vedere ca noi in Romania nu mai avem industrie chimica ( principala consumatoare de gaz ca materie prima ) , logica ne spune ca cele mai multe facturi de gaz se platesc de catre consumatorii mici si de institutiile bugetare ( locuinte , sedii de firme, hoteluri , pensiuni , scoli , spitale, instante , politii , pompieri, finante, cam toate statului ce se incalzesc cu gaz ) . Din moment ce numarul pensionarilor in Romania e aproape egal cu cel al salariatilor , postacul de mai sus are partea lui de dreptate in sensul ca cei patru milioane de pensionari din Romania contribuie frumusel la consumarea resursei pe care Romgaz o extrage si Transgaz o transporta spre celebra companie Eon care ne vinde , ceva ce ne putea vinde direct statul roman. Sponsorizarea pe care ne-o face Romgaz , Transgaz provine asadar in buna parte din bani care la prima veriga vin si de la pensionari ( stii bine ca astia sunt cei mai buni platnici , EOn incaseaza de la pensionari si plateste la Transgaz care plateste la Romgaz ) . Da , asa e si la Pandurii , numai ca in ultimii 5 ani Pandurii au vandut fotbalisti de peste 5-6 milioane Euro, au incasat bani frumosi din EL , noi nu am depasit 1-2 milioane ca vanzari , iar im EL am cheltuit mai mult decat am incasat. Iarasi avantaj Pandurii ! Deci la Pandurii lucrurile s-au facut mai cu cap ( nu contest manarelile de acolo ) dar la suprafata a aparut un pic de performanta , niste vanzari pe bani frumosi , la noi nici performanta , nici vanzari barosane . Culmea , pe Eric grosul banilor i-a luat Pandurii . Suntem de rasul curcilor, asa de bine a fost condus clubul in ultimii 5 ani , incat se vede unde am ajuns. Multumim !

      Ștergere
    2. pai daca gandesti asa, hai sa nu fim de acord nici ca romgaz sponsorizeaza an de an lucrarile de renovare a spitalului medias, bani destul de multi. probabil in gaz se merge pe ideea de a intoarce o parte din bani spre comunitate, sponsorizeaza echipa de fotbal, sponsorizeaza anumite lucrari din oras, acum nu stau eu sa le fac imagine buna celor din gaz. sa fiu putin rautacios, spun ca pensionarii sa nu-si mai plateasca factura de gaz. aare cineva impresia ca pretul gazului creste sa aiba echipa de fotbal mai multi bani? raman la ideea mea. una e ca primaria unui oras care are multe probleme sa dea milioane de euro din bugetul local fotbalului,si cu totul alta e ce se intampla la gaz metan, 5% din profit sa-l aloce SPORTULUI(baschet si fotbal) la pandurii se aloca mult mai multi bani decat la gazu, acolo lumea e mai mult cu fotbalul, pe la medias lumea e mai mult cu ciupeala pentru buzunarul propriu. in ultimele 3,4 sezoane de liga 1 gazu s-a descurcat mai mult cu banii din drepturi tv si banii din transferuri decat din banii veniti drept sponsorizari, sponsorizarile s-au diminuat constant.

      Ștergere
    3. Ai punctat foarte bine , la Medias lumea e mai mult cu ciupeala pentru buzunarul propriu. In fraza asta ai spus totul si ai facut ca toata discutia noastra de mai sus sa aiba un numitor comun, prin urmare nu gandim diferentiat ci aproape la fel , ne despart doar nuantele , concluzia o tragem amandoi la fel. Asa e, noi mediesenii gandim numai pentru noi, in sport , in viata publica , in politica , in comunitate , suntem foarte materialisti , egoisti si conservatori . De aici si dezvoltarea lenta a orasului din ultimii 25 de ani , comparativ cu orase de talia noastra sau mai mici, ma gandesc la Blaj , la Odorhei, la Sighisoara, la Sfantu Gheorghe , comunitati care arata din punct de vedere urban mai bine decat Mediasul. Din fericire noi mai avem echipa de fotbal , care in mod paradoxal inca nu a fost naruita dar eu cred ca daca o ducem tot asa , cu conducerea amatoriala si pusa pe capatuit , in 5 ani disparem si cu fotbalul. Stii ce e cel mai ciudat ? Ca la Medias mai gasesti inca oameni care pricep ceva fotbal , la Pandurii e emulatie mai mare ca la Medias in jurul fotbalului dar spectatori avizati gasesti foarte putin, vin la meci buluc sa vada Gorjul muica , dar atat . Au avut nevoie de doi medieseni sa le faca o strategie , sa ii faca sa ridice capu, si asta imi spune mie ca in orasul asta avem inca oameni cu care am putea face treaba buna in sport. Eu m-am numarat printre constestatarii lui Pustai cand era pe banca Gazului , dar te rog priveste ce fotbal joaca Pustai acum la Botosani cand e flamand de puncte , nu mai joaca defensiv ci echipa lui cauta golul. Asa a jucat si pe la Pandurii ( poate ca avea si jucatori de profil pe care nu ii avea la Medias ) dar oricum profesorul a abandonat stilul batranesc pe care il exersa la Medias. Nu joaca nici acum superofensiv dar parca nu mai inchide echipe de la mijloc in jos. Mi se pare ca la Botosani Pustai a gasit libertatea pe care nu a avut-o la Medias , la Rapid nici atat, iar libertatea care i s-a dat la Pandurii era o libertate semicontrolata, acolo i s-a cerut clasare buna, oltenii sunt ambitiosi. Cert e ca Botosaniul e foarte multumit de Pustai ( am surse directe ) , nu ii face nimeni echipa , e foarte apreciat pentru gandirea lui de om cu carte , intr-un cuvant e intr-un mediu care ii prieste, mediu pe care la Medias nu l-a avut decat foarte putin timp dupa promovarea noastra.

      Ștergere
  10. Stie cineva ce a patit romeo, cat de grav e? E internat in spital.

    RăspundețiȘtergere
  11. Operat le hernie inghinala.Va reveni intr-o luna.

    RăspundețiȘtergere
  12. Va felicit pentru comentarii.Iata unde duce un dialog bun si civilizat,e bine uite asa mai aflam una-alta,la fiecare se vede ca tine la clubul asta si asta e bine.Asta-i lucrul care ne uneste,bravo!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ne facem mari sperante, ca de fiecare data, iar cand incep meciurile ne dam seama ca nu s-au facut alegeri bune in campania de achizitii (de iarna,de ex.), mai ales daca nu sunt rezultate pozitive meci, de meci. S-au intarit si se intaresc contracandidatele la promovare in modul cel mai serios, si au gasit si bani pentru sustinere, ceea ce la noi este mai greu, si aici ma refer la Horoba suspendat si conturi blocate!
    Vom trai si vom vedea, dar greu, foarte greu va fi pentru jucatorii nostri care sunt nou-veniti in meciurile ramase si la presiunea care este pusa in acest club.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se face un audit intern referitor la modul in care au fost cheltuiti banii. HOROBA este suspectat ca nu a gospodarit banii asa cum trebuie, motiv pt. care procedura de audit implica si protejarea conturilor ( blocat) pt. efectua controlul. Asta nu inseamna ca clubul nu va functiona, este doar o masura administrativa pe perioada auditului. Tragera banilor se poate face dar numai controlat. Ar fi cazul sa mai uitati de HOROBA, vremea lui a trecut.

      Ștergere
    2. Sperante ?! Trebuia sa se gaseasca o varianta prin care sa se gindeasca o noua cale de a aborda PLAY OFF-ul. Nu mai poti merge la razboi cu soldati care nu au in gind victoria ci doar solda. Uneori trebuie sa o iei de la inceput, eu cred ca se va termina cu bine. Avind in vedere experinta celor ramasi, tineretea, ambitia si experienta meciurilor mai tari din Liga1 a celor veniti, cred ca PLAY OFF-ul poate fi abordat cu mari sanse de calificare in Liga1. Ramine sa vedem cit de bine reuseste d-l Leo sa-i conecteze pe baieti la indeplinirea obiectivului.
      Nu ma indoiesc de faptul ca, daca baietii trag tare, calificarea in Liga1 nu va fi o problema, mai ales ca adversarele noastre nu se intaresc asa cum se spunea mai sus, dimpotriva.

      Ștergere
    3. Anonim25 ianuarie 2016, 13:14 te contrazici singur .. ba spui ca, contracandidatele se intaresc serios, desi nu prea vad ca o fac, iar dupa spui ca noi degeaba aducem jucatori ca sunt noi veniti. pai jucatorii cu care se intaresc contracandidatele, nu-s tot noi veniti? :) ce observ eu e ca de la valcea cam pleaca jucatorii, chindia doarme linistita, uta si-a pierdut iar cativa jucatori, de la brasov, printre altii au plecat toti din linia de fund.. nimic spectaculos. nicio achizitie care sa ma uimeasca. cam ce presiune este in clubul asta? daca si la gazu e presiune, atunci ce sa mai zicem de echipele care au patroni, care dupa meci apar pe la radio si tv si-si desfinteaza jucatorii. nu e nicio presiune si oricum am adus cativa jucatori invatati cu liga 1, invatati cu fotbalul important. in playoff punctele se injumatatesc. cele 4 puncte de acum pe care le avem in minus de locul 1, in playoff o sa fie doar 2 puncte. daca suntem atenti si seriosi.. nu vad cum ne-am putea impiedica in drumul spre liga 1. intradevar daca din 10 meciuri 6, 7 sunt tot egaluri o sa fie o problema.. dar nu cred ca se pune problema.

      Ștergere
  14. Nu am zeci de ani de participat la meciuri, insa ma intristeaza profund cand citesc anumite comentarii ale unor ,,specialisti,, in fotbal. Zici ca esti pe Digi si vb Radu Naum, Geambasu, Dumitrescu etc. Ca vreti sau nu e cea mai spectaculoasa campanie de transfer. Vorbiti de omogenitate...uitati va la FCSB si ,,specialistii,, spun ca e candidata la titlu. Oameni din Medias cu atata cultura fotbalistica ar trebui sa stie ca e un moment greu pt. GMM si e nevoie de incurajari. Atatea pareri ...insa n am vazut ceva de genu: ma oameni eu stiu pe unu cu microbuzu; hai sa vb cu el; urmeaza valcea, baia mare...tre sa sustinem echipa...sau mergem la meciuri incurajam. NUUU noi atata stim...Horoba in sus, Horoba in jos....Mare pacat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiti convins ca daca lucrurile vor evolua spre bine oamenii se vor intoarce la stadion. Nu ar fi rau daca mass-media locala si clubul ar face lobby pt. campania echipei de calificare in Liga1, ar stirnii mai mult interes in rindul oamenilor din zona. Desi nu consider ca pretul de 10 lei/bilet este mare, in PLAY OFF nu ar fi rau daca s-ar face o alta ofera financiara la bilete din dorinta de a aduce la stadion mai multi oameni. Echipa a primit o serie de jucatori tineri si cu experienta de Liga1, alaturi de cei ramasi, daca se joaca cu dorinta de promovare, vom fi deasupra oricarui adversar iar calificarea in Liga1 va fi aproape sigura.
      Nu ramine decit sa-si fac fiecare datoria, jucatorii sa joace, antrenorul sa antreneze, clubul sa asigure conditii si sa plateasca, suporterii sa fie la stadion. Sa zicem ca de negativist toata lumea este satula, hai sa privim lucrurile si cu mai mult optimism, sa dam credit noilor achizitii si sa-i vedem la treaba.

      Ștergere
  15. CRED CA FORMULA DE BAZA VA FI CAM ASA: (cu florean si neag ca juniori, minim 2 pt liga2a)

    ALBUT

    FLOREAN-NEAG-RADA-bUZEAN

    DANCI-BAJENARU

    PETRE-FIGLIOMENI-AL.ZAHARIA

    STAICU

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. florean nu e junior, poate te refereai la stancu, cat despre cum o sa arate echipa, in momentul asta probabil nici grozavu nu stie, deci cu atat mai putin sa stim noi, cei de pe site. unul din juniorii care mai mult ca sigur va fii titular e baiatul de la hagi, iacob. nu cred ca pe hagi il intereseaza sa-si trimita juniori prin tara care sa nu joace. ca alta idee, nu stiu de ce, dar eu nu prea il vad ca fiind titular nici pe baiatul asta, pe rada. :) e greu, foarte greu de prezis un prim 11. sunt multi jucatori buni, care merita sa joace. prin noiembrie, grozavu spunea ca isi doreste un lot de 20 de jucatori de teren + 3 portari.. dupa ultimele plecari si ultimele veniri, lotul jucatorilor de camp e iar putin mare, ajunge undeva pe la 25. dar poate o sa mai fie plecari. mai este o luna pana incepe campionatul, terenurile arata prost prin liga2, cel mai probabil se mai amana o saptamana, doua reinceperea campionatului, deci mai e destul timp pentru a organiza lucrurile.

      Ștergere
    2. nici neag, nici florean nu-s juniori. juniori sunt doar: ignat, trif, olaru, stancu, iacob si balaș( el este inca in probe parca)

      Ștergere
  16. CE se mai aude cu meciurile plecare in ANtalya ? Se anunta pe aici 15 grade in urmatoarea saptamina si se pare ca timpul "cald" ramine o vreme. Loc de pregatire ar fi si pe aici dar amicale nu vad cum s-ar putea juca, s-au daca timpul o permite, chiar pe stadion ( are incalzire) se pot face meciuri amicale.

    RăspundețiȘtergere
  17. Paul care este situatia lui Petre,este accidentat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de ce sa fie accidentat? A jucat in meciul cu debrecen.

      Ștergere
  18. Sergiu Muth a semnat cu Asa Tirgu Mures..

    RăspundețiȘtergere
  19. Răspunsuri
    1. Fortza FC BRASOV ? :))))))))))))


      Un nou scandal de corupție aruncă o pată asupra fotbalului din România. Procurorii brașoveni au făcut astăzi percheziții la clubul FC Brașov și la locuința lui Ioan Neculaie, patronul echipei.

      Este vorba despre un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu estimat la 40 de milioane de lei. Anchetatorii au ridicat mai multe documente de la clubul brașovean.

      Ioan Neculaie, patronul fabricii de camioane Roman Brașov și al echipei FC Brașov, a fost condamant în 2012 la un an și jumătate de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă.

      Ștergere
    2. Lasind balta posibila mituire de anul trecut a fotbalistilor de la FC BRASOV ( mita de la Chiajna), lucrurile acolo par sa alunece pe panta dramaticului. Acuzatiile sint foarte grave si vizeaza pe Ioan Nicolae si clubul FC BRASOV ( spalare de bani), iar tinind cont ca FC BRASOV este in insolventa si trebuie aprobat planul de reorganizare, la ceea ce s-a intimplat acum (arestarea patronului si acuzatii de spalare bani), soarta acestui club atirna de un fir de par, posibil faliment. Asa se distrug unele cluburi de traditie din cauza unor patroni lacomi si fara cap.

      Ștergere
  20. Fostii jucatori ai Gazului Metam, Sergiu Muth si Ardzen Lullaku, au fost inregimentati de ASA Tg. Mures, respectiv, Poli Iasi.
    Ce jucatori am crescut in curtea noastra, si cum renuntam de usor la ei!
    Mult succes amandurora, si noua sa ne dorim si mult noroc, caci vom avea nenoie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am crescut jucatori care ne-au dus in B ! Nu credeti ca ar fi cazul sa nu mai dati exemple de "vedete" care te baga in B ?

      Ștergere
    2. Dupa un parcurs rusinos in Liga2 la care "au pus osul" si vedetele de care tot scrieti pe aici, cu salarii de LIGA1, este cazul sa punem pret pe cei care au ramas si au venit, sa credem in "restarul" echipei si un nou inceput. Nu ma indoiesc de promovarea GMM, se lucreza intens la pregatirea fizica, in zilele urmatoare se va ajunge si in Antalya.
      HAI GAZU !

      Ștergere
    3. nu llullaku sau muth te-au dus in liga2. daca e sa o spunem pe aia dreapta, sezonul trecut, llullaku a facut cel mai bun sezon din cele 3 pe care le-a jucat la medias. nu degeaba in vara trecuta a aparut interesul unora pentru llullaku.

      Ștergere
    4. UITE-TE SI LA ASTA! ASA ZICI, OMULE, BAIETII ASTIA DOI NE-A BAGAT IN B! BAI DAR E CATE UNUL CA SI <08:04> MAI PROST DECAT PERMITE LEGEA.

      Ștergere
  21. hai ma nu mai dramatizati atat. bravo lor ca si-au gasit echipe, sa fie sanatosi si sa joace cat mai mult. llullaku oricum era sa mearga la iasi acum 3 ani jumate, cand pana la urma a semnat cu gazu. singurul lucru urat e ca nu s-au luat bani pe ei.. dar asta e. cam greu sa mai plateasca vreo echipa bani pe un jucator.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dramatizarea vine din partea celor care s-au invatat cu cistiguri "grase" si munca putina. Asa ceva trebuie sa DISPARA din constiinta romanilor, NU ? Parca vrem o tara ca afara , NU? Atunci, la MUNCA si performanta !!!

      Ștergere
  22. Bravo lor iar ai nostri, sper sa se ridice cel putin la nivelul lor de performanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa nu fie la fel de performanti ca in celebrele batalii cu Pincota, Tarlungeni,... sa te bata toti comunalii.

      Ștergere
    2. Esti rau, prietene! Trebuie sa recunoastem ca au facut si meciuri foarte bune, si nu cred ca sunt reprezentative 2-3 meciuri in care echipa, repet, echipa a mers prost.
      E foarte usor sa aratam cu degetul spre cei plecati, dar totusi, ei au ajuns unde au ajuns, pe cand noi,......
      Doresc sa cred ca indepartarea acestor jucatori a fost strtict legata de scaderea salariilor, nu din alte motive, cu toate ca daca imi aduc bine aminte, de cand a venit la noi dl.Grozav i-a cam lasat pe afara din motive doar de el stiute, iar cand a venit situatia cu banii, soarta lor era pecetluita, adica,"out"!
      Vom vedea cum vor sta lucrurile dupa (re)inceperea returului.

      Ștergere
    3. nu cred, nu vreau sa cred ca exista antrenor in romania sau in lume care sa puna pe primul loc razbaiele lui cu unii jucatori si pe locul 2 rezultatele echipei. daca era sa fie asa, grozavu facea sa scape de munteani si buzean care nu odata au facut scandal prin vestiar, pentru diferite motive si totusi nu are nimic cu ei, atat timp cat ei s-au inteles cu cei din conducere pentru noile salarii au fost reprimiti la echipa. llullaku chiar a jucat si cu grozavu antrenor, din 17 meciuri, llulaku a jucat 15, problema la lullaku e ca de cele mai multe ori nu prea se vedea pe teren, nu avea explozie.. se asteptau lucruri de la el, iar el din pacate nu prea a aratat mare lucru in divizia B. probabil a fost si demoralizat ca joaca in divizia B, probabil voia sa joace cat mai repede iar in prima liga, probabil se gandea la transfer ..nimeni nu poate stii de ce llullaku a jucat asa sters pe tot parcursul etapelor din B. si cam aceleasi lucruri le pot spune si de muth. nu mi s-a parut ca da o asa mare siguranta echipei fata de visa, elton sau altul care a mai jucat fundas central. probabil jucatorii de la care lumea astepta multe lucruri, au fost demoralizati de caderea in B si nu s-au putut remonta.. probabil ei se gandeau la transferuri la echipe din A.. cel mai scurt drum pentru a jucat iar in liga1.

      Ștergere
  23. de cand a inceput telemovela asta cu salariile micsorate, am citit zeci, poate sute de pareri. nu incerc sa caut scuze unora sau sa-i invinovatesc pe altii, dar dupa parerea mea, daca jucatorii mai importanti a echipei puneau osul la treaba, dadeau dovada de profesionalism, dadeau dovada de daruire, probabil nu se ajungea la salarii micsorate, probabil nu se ajungea la despartiri in asa conditii. cu toate defectele ei, conducerea echipei in vara a incercat sa tina la medias un nucleu de jucatori buni, platiti ca in liga1 in speranta ca in liga2 vor defila, dar uite ca n-a fost chiar asa. din pacate unii jucatori buni care in liga2 in loc sa apese cu piciorul pe acceleratie, sa se vada diferenta intre gazu si alte echipe, au apasat cu ambele picioare pe frana. daca nici la gazu jucatorii n-au libertate, n-au viata frumoasa, atunci nu stiu pe la ce echipa mai gasesc asa viata. pacat ca s-a terminat asa cu llullaku si muth, ca pana la urma ei sunt cei mai importanti jucatori plecati acum in iarna, dar asta e viata. poate drumul echipei se va mai intersecta vreodata cu drumul celor doi jucatori. cu siguranta daca gazu intra in vara in liga 1 si llullaku sau muth au probleme la echipele lor, vo fi primiti la medias, asa cum au fost primiti si altii. sunt jucatori care au venit si au plecat de la medias de vreo doua, trei ori :). partea buna e ca in locul lui muth a venit neag, un jucator poate la fel de bun dar mai tanar cu vreo 3 ani.. in locul lui llullaku avem jucatori..deci situatia e una buna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa speram ca o sa fie bine.Un comentariu foarte bun si obiectiv,cam asta este adevarul!Scurt si la obiect,eu zic sa terminam odata cu subiectul asta si sa vedem ce o sa se intample pe viitor,eu unul sunt tare curios sa vad cum o se se prezinte echipa in noile conditi!

      Ștergere
    2. o sa joace muth la ASA cum o jucat Zaharia la voluntari!!!!! adic 3-4 meciuri si se va convinge grig!!

      Ștergere
    3. esti rautacios, zaharia n-a jucat la voluntari pentru ca se batea pe post cu LAURENTIU RUS. care intradevar e un jucator foarte bun, dar la muth lucrurile nu stau chiar asa. la ce fundasi are muresul acum, probabil titularii o sa fie muth cu gonzalez. oricum nu inteleg dorinta unora de pe aici ca jucatorii plecati sa se rateze.
      eu spun altceva, cum s-a transferat la mures, daca joaca bine o sa fie luat in vederile echipei nationale pentru preliminariile din 2018.

      Ștergere
    4. FUNDASII LUI ASA vor fi ivan gonzalez cu m. constantin sau balaur. si apoi va fi muth, a 4a solutie

      Ștergere
  24. Vestea e ca de presedintele suspendat e in oras si luni domnul Horoba isi reia functia . Cam asta a fost cu suspendarea . Asa de ochii lumii . Ce va spuneam acum ceva timp , ca nu se va intampla nimic , ca a fost o mare poveste cu auditul ala, daca se vroia ceva serios pana in 15 ianuarie se putea intocmi si face public raportul de audit. Sa le fie rusine celor care au mimat suspendarea lui Horoba. Nea Nelu multumim, e clar terminam pe 10 in B . Cel mai clar semn ca Horoba inca lucreaza a fost circul pe care antrenorul l-a facut cu unii jucatori . Antrenorul e instrumentul presedintelui. Nu cred ca Llullaku si Muth erau de lepadat, lasa ca sub bagheta unui antrenor capabil vor face treaba. Asta trebuie sa intelegeti toti , ca mizerie mai mare decat la clubul nostru nu gasesti nicaieri. Ati vazut voi vreodata sa plece cainele de la macelarie ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai in gluma mai in serios, la cum arata acum campionatul in B cu atatea echipe fara bani, arestari si atatea falimente probabil mai de voie, mai de nevoie trebuie sa promovam noi :)). ca nu prea are cine. dna-ul i-a linistit si pe cei de la fc brasov.

      Ștergere
    2. Horoba ramine suspendat chair daca unii il vad prin oras . Antrenorul nu a facut circ, a facut ce trebuia sa faca clubul dupa ce echipa a retrogradat. Cei care au ramas si cei care au venit vor cistiga bani fara probleme, doar calificarea sa fie, si vor fi bani pe care din salarii nu puteau fi cistigati. Sa mai lasam cu plinsetele dupa vedete, mina pe lucru si calificare in Liga1, bani vor fi , dar numai pt. performanta. Sper ca unii sa nu mai plinga pe aici ca cineva a proginit unii jucatori pt. ca li s-a cerut la bani frunmosi jopcuri frumoase.
      GATA ! Cine joaca si cistiga meciuri, vor fi si bani.

      Ștergere
  25. Voi nu intelegeti ca Horoba s-a intors , e back in business . De luni e la serviciu . Suspendarea aia e pe hartie , in fapt clubul este condus de domnul Horoba. De fapt in toata perioada asta de pauza tot domnul Horoba a condus clubul , direct sau prin intermediul altor persoane . Lucrurile sunt simple , prea am fost natangi si am sperat . Urmeaza bataliile cu Pancota , Tarlungeniul si alte sate uitate , maestrul de ceremonii e la pupitrul de regie iar caseta tehnica e la domnul antrenor . Multumim pentru pleiada asta de jucatori care ne-au venit la echipa , poate avem noroc sa fie macar unul fotbalist, desi nu prea cred.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti deja enervant cu toate comentariile tale. Daca ai pune atata pasiune si in alte lucruri, cum pui in a ataca,conducerea, antrenorii si jucătorii .. poate ai realiza ceva măreț in viata ta. Odata la cateva ore vii cu ineptiile tale.ca terminam pe 10, ca ne bate toata lumea.. probabil o sa fi cel mai fericit daca toate astea decor intampla. Tare curios sunt cine se ascunde sub acest anonim, ca prea cu foc le spui ca sa fi un simplu spectator. Probabil esti vreo persoana sarită din schema, o persoana care daca venea pirvulescu ocupa un loc pe la echipa, ca acum cu horoba nu esti luat.

      Ștergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.