Widget powered by WhatstheScore.com

Remiză pentru Gaz Metan în etapa a 16-a

Gaz Metan a terminat la egalitate, scor 1-1 partida disputată la Ovidiu în compania formației FC Viitorul într-un meci contând pentru etapa a 16-a a Ligii 1. Derby-ul locurilor 3 și 4 a fost decis de doi stranieri, Azdren Llullaku și Alex Tchuimeni-Nimely. 



Scorul a fost deschis de Azdren Llullaku în minutul 19 după un corner executat de Eric de Oliveira. Balonul boxat de Râmniceanu a fost deviat de unul dintre fundașii gazdelor ajungând la Llullaku care n-a ratat ocazia de a-și trece în cont cel de-al 13-lea gol stagionar. Același jucător a avut golul desprinderii în vârful ghetei doar câteva minute mai tărziu când s-a aflat singur cu portarul advers însă lobul lui a trecut mult peste bara transeversală. La pauză, echipa noastră a intrat cu avantaj minim. 


După pauză, echipa lui Hagi a ieșit mai motivată având câteva ocazii bune a reveni pe tabelă. Atacurile Viitorulu au dat roade în minutul 56 când Nimely l-a învins pe Pleșca din două încercări. Ocaziile au continuat la poarta noastră însă atât fundașii cât și Pleșca au fost la post, reușind să păstreze rezultatul de 1-1. 

După această partidă, Viitorul și Gaz Metan rămân la egalitate de puncte, fiecare cu câte 27 de puncte însă cu un golaveraj mai bun în dreptul formației noastre. Cele două echipe își păstrează locurile indiferent ce se va întâmpla în ultimul meci al etapei, Dinamo - CFR Cluj, ambele aflându-se la 4 puncte distanță. 

Cele două formații:


Clasamentul în acest moment, arată în felul următor: 



În etapa a 17-a, Gaz Metan va întâlni pe teren propriu pe Concordia Chiajna. partida se va juca sâmbătă, 26 noiembrie de la ora 18:00. 


daninho

Site-ul suporterilor echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș.
    Comentează

6 comentarii:

  1. se putea mai mult.pacat...

    RăspundețiȘtergere
  2. un punct mare obtinut de baietii nostri. desi in prima repriza am jucat cat de cat bine si am avut si cateva ocazii, in a2a repriza balanta s-a inclinat clar in favoarea viitorului si ne puteau da destule goluri. una peste alta, ar trbui sa fim multumiti dupa acest egal, plus ca am prelungit seria de meciuri fara inrangere.

    RăspundețiȘtergere
  3. Se putea mai mult , se putea mai putin...important e ca n-am pierdut desi daca faceam 2-0 la faza aceea cu siguranta ne-am fi intors acasa cu 3 puncte. Nu inteleg de ce tot incearca loburi Llullaku , nu-i ies deloc. A incercat si cu Steaua unul la fel , de asemenea dat mult peste poarta. Un lat simplu pe langa portar , era 2-0 . Asa , era sa pierdem pana si punctul asta , trebuie sa recunoastem ca a fost o faza in care Coltescu daca era escroc dadea unspe metri.
    TREBUIE SA BATEM PE CHIAJNA !!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bravo !!!!!!!!! dar trebuie sa castigam obligatoriu cu CHIAJNA !!!!!!!!!!!!!!

    hAI GAZUUUUUUUUUUUUU

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca maine castigam la diferenta de 3 goluri urcam automat pe locul doi. Hai Gazuuu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. la 10 goluri diferenta batem. importante sunt cele 3 puncte, nu golurile. atentie la neatentie, sa nu credeti ca e meci usor, campionatul e atat de slab si echilibrat, incat poti bate pe oricine si poti pierde cu oricine.

      Ștergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.