Toate detaliile.Gazul fără vlagă împotriva Campioanei.

Gaz Metan pare să își continue evoluția din play-out-ul sezonului trecut.
Medieșenii au pierdut cu scorul de 3-0, meciul susținut împotriva campioanei Viitorul Constanța.
Gaziștii au început meciul foarte amorțiți, cu foarte multe pase greșite, și cu un joc bazat pe defensivă, iar de cele mai puține ori,mijlocașii si atacanții nostri refuzând să iasă la presing.
Echipa gazdă,favorita acestei partide,a început meciul in forță,ratând ocazii peste ocazii.
În minutul 31, Aurelian Chiţu a plecat din poziţie regulamentară, a fost blocat iniţial de Greab, însă n-a mai ratat din a doua încercare şi a deschis scorul pentru Viitorul, care a pus o presiune incredibilă în ultimele trei minute pe apărarea ardelenilor.
Golul doi al gazdelor a venit în minutul 37, Cristi Ganea marcând un gol dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri.
In repriza secunda, gazdele au preferat sa tina de rezultat, mediesenii apropiindu-se de careul advers,insa fara ocazii de gol.
În minutul 63, Țucudean duce scorul la 3-0 după o intervenție ratată a fundașului Sorin Bușu.
În minutul 65 al partidei, Gaz Metan a pus pentru primadată probleme in careul advers, atacantul Alex Buziuc având o ocazie mare de a marca,însă acesta a trimis pe langă poartă din 5 metri.
În minutul 74, mijlocașul Cristi Danci a fost aproape de a marca, însă a trimis mingea in tranversală după o lovitură liberă executată de la 20 de metri.
În minutul 90, Alex Buziuc trimite din nou pe lângă poartă dintr-o poziție foarte bună.
În urma acestei înfrângeri, Gaz Metan cade pe ultimul loc,iar etapa viitoare va juca la CSMS Iași.

19 comentarii:

  1. Buziuc pentru ce mai e la noi? Mitic, Golubovici, Busu, pe nicăieri. Sa speram că vor începe să se lege relațiile cu timpul, că altfel e bai cu toate aceste transferuri de senzație. Tarcoveanu mai combativ decât mă așteptam, iar Greab printre cei mai buni jucători de pe teren.

    RăspundețiȘtergere
  2. daca m-au invatat ceva toti anii astia de cand ma uit la fotbal, pai m-au invatat sa nu fac nunta la victorie si inmormantare la infrangere. am jucat cu campioana, am jucat cu cea mai frumoasa echipa a campionatului, am jucat in deplasare. lucruri care au cantarit mult in rezultatul final. cel putin in aceasta prima etapa, viitorul pare sa aiba o clasa peste toate celelalte echipe. am avut totusi ghinion sa incepem campionatul fix cu o echipa atat de grea. nu cred ca e normal sa aruncam cu vorbe grele dupa prima etapa. nici n-a inceput bine lupta si noi ne consideram invisi. o sa apara si perendija pe linia de fund, probabil vor mai aparea si alti jucatori in primul 11. cred ca cel putin locul 8, loc pe care l-am luat sezonul trecut, il putem lua si anul asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De atata optimism s-a umplut acest site incat imi trebuie un kg de lamaie sa imi mai treaca din greata. Asa comentau ,,cunoscatorii" si dupa plecarea lui Llulaku si Axinte,ca nu e nimic grav,ca avem variante si s-a vazut ce a urmat; unul din cele mai proaste retururi din ultimii 10 ani.
      Eu personal sunt PESIMIST.
      Sti ce spune o butada a lui George Bernard Shaw despre pesimist? ,,Pesimistul e un optimist bine informat"
      Aceasta echipa e croita dupa chipul si asemanarea conducerii si a antrenorului; buget carpit in cur (conducerea Rom-Trans Gaz)si joc fricos,cu plasament al jucatorilor deficitar, datorita unui Antrenor sin Cojones.
      Sa le luam punctual;
      1) Aceasta conducere nu pricepe(fiind prea preocupata sa isi aloce premieri uriase propiului buzunar) conceptul NON MULTA SED MULTUM;adica decat sa aduca jucatori multi si fazi,mai bine aduci jucatori mai putini,dar cu acelasi buget,bine platiti. Decat sa fi adus 15 jucatori de calitate cel mult medie,mai bine aduceau 6 jucatori de clasa sau ii pastram pe cei valorosi.
      Eric, cu toata iubirea lui pentru Medias, a simtit ca LA ACEST CLUB NU SE DORESTE PERFORMANTA care sa aduca bani(nu le pasa,nu sunt banii lor ci bani publici) si pe drept,spre sfarsit de cariera a mers la O ECHIPA CU VIZIUNE,CURAJ si OBIECTIVE MARI;decat sa stea la o echipa cu salarii mici, performanta ioc si lipsita total de viziune.
      A propos, cum e posibil ca un singur om, care are ca sursa de castig un Hotel in Mamaia si in rest CASTIGA BANI DIN FOTBAL, sa aiba performante mai mari decat cele doua companii Sponsor,care au cifra de afaceri ce trece 1,5 miliarde de euro?? S-a gandit vreodate cineva la acest lucru? Si daca da, CUM DE NU LE ESTE RUSINE CA ECHIPA SA FIE IN INSOLVENTA SI CONDUSA DEZASTRUOS??
      2)Cu banii de salarii dati pe 15 jucatori fazi si batrani, mai bine il tineam pe Trtovac(care a jucat excelent campionatul trecut)si pe Cretu si le dadeam salariul pe care si-l doreau si aduceam inca 5 jucatori de calitate(2 varfuri,doi mijlocasi de banda ofensivi si un conducator de joc) dar ,,ilustra" noastra conducere a compus un mijloc de 13 jucatori; Milan Mitic, Alexandru Curtean, Darius Olaru, Răzvan Trif, Mihai Stancu, Laurenţiu Manole, Andrei Tîrcoveanu, Paul Păcurar, Olivian Surugiu, Cristian Danci, Ovidiu Bic, Paulo Jorge Gomes Pereira, Iulian Cristea. NOAPTEA MINTII;13 MIJLOCASI in conditile in care ACTUALUL ANTRENOR JOACA CU DOAR 3 mijlocasi.Cand o sa isi consolideze un ,,11" de baza, ce o sa faca cu ceilalti 10 mijlocasi ?O sa ia salarii pentru lustrul bancii de rezerve?
      3) Gica Hagi,care are fotbal in sange nu petrodolari, a simtit importanta rolului de conducator de joc si si-a asigurat serviciile a doi mijlocasi de clasa; Eric si Herea, pe cand la noi incapatanatul antrenor Pustai joaca cu VESNICUL TITULAR INEFICIENT numit CURTEAN, iar Bic care are tehnica,dribling,talent si paseaza bine, in loc sa fie pregatit prin meciuri pentru acest post, e tinut rezerva!
      DOMNULE PUSTAI, DACA IL AVETI TITULAR MECI DE MECI PE CURTEAN,si da un atat de,,mare" randament,de ce ati mai adus inca 9 milocasi?
      4)O dovada a celor spuse de mine e ocazia de gol a lui Tucudean. Un armasar pur sange arab a trecut ca marfarul prin gara pe langa doua gloabe neputincioase(CE CAUTA DANCI PE POSTUL DE FUNDAS CENTRAL?)
      Decat sa ai 26 de gloabe slabanoage si neputincioase(sa imi fie scuzata comparatia,vorbesc la modul figurat) mai bine ai 19 armasari frumosi,puternici si eficienti.
      5) Domnule Pustai de ce avem trei varfuri daca jucam numai cu unul?
      Ar mai fi multe de spus,dar e tarziu atat dpdv orar cat si mental. Nimeni nu asculta si ne zbatem intr-o mlastina puturoasa. ALTE CHIPURI;ACELASI JOC.
      Iar cei care vin aici;pe acest site cu Argumente,sunt ,,VOX CLEMENTA IN DESERTO". Poate cei care ar trebui sa ia aminte,aud dar nu asculta.
      AUGURI A TUTTI!

      Ștergere
    2. Gresesti in multe privinte. Eric le-a zis celor de la gazu ca pleaca undeva in strainatate, ca are oferte, toata lumea stia ca pleaca la arabi, cand colo el merge la hagi. da nu-i problema, cat despre salarii, daca nici lui eric nu i s-au indeplinit toate dorintele, atunci nu stiu cui i s-au mai indeplinit. zici ca a plecat de la gazu pentru ca acest club n-are viziune, n-are curaj si obiective mari. sa nu uitam ca acest club fara obiective si viziune i-a acceptat toti prietenii si toate neamurile lui eric. vitinho, igor si toti ceilalti care au mai fost la gazu si la gazu2. termianti cu prostiile. asa cum saracul llullaku dupa numai 4, 5 luni la astana a fost imprumutat la o echipa de mijloc de clasalemnt, asa nici lui eric nu-i garanteaza nimeni loc de titular. nici nu cred ca se pune problema sa fie titular de drept. hagi are o sumedenie de jucatori tineri, buni, pe care abia asteapta sa-i vanda. S-a mai dus si pirvulescu la viitorul si a jucat doar 20 de minute, intr-un meci cu gazu.. in rest a facut 6 luni banca de rezerva.
      Daca vii si imi spui ca tot ce a facut hagi in fotbal, academie, echipa in liga1, stadion etc etc. a facut doar din banii produsi de acel hotel si cu ce mai atrage din fotbal, ma faci sa rad. termina cu prostiile. nu o data s-a auzit de discutii despre acele fonduri de investitii din cipru.
      nu stiu unde vezi tu ca pustai joaca doar cu 3 mijlocasi, in meciul de la viitorul erau vreo 5 in teren, probabil vedem alte meciuri.
      cat despre danci, daca l-ai fi ascultat pe pustai, ai fi stiut ca transferul lui perendija nu a putut fi inca inregistrat de lpf si nu a avut drept de joc. probabil la iasi perendija va fi titular in aparare. la teorie toti suntem buni, insa practica ne omoara.

      Ștergere
    3. 1) Nu am reprosat conducerii de ce nu l-a tinut pe Eric. Totusi, cred ca daca prindeam un loc de grupe europene si cu salariul de la Viitorul ar fi ramas in Medias.Si da,daca conducerea aduce jucatori de care nu avem nevoie doar ca sa il multumim pe Eric,atunci chiar ca clubul nu are viziune. Dar nu asta e problema. Trebuie sa ne gandim si la viitor si eventual sa gasim un nou Eric(adica un tip tehnic care sa innoade picioarele fundasilor,adus de prin liga a 2-a dintr-un campionat sud american. Insa nu mai e la club un om priceput cum a fost Iozsi Biro care sa vada jucatori cu potential de play maker. Iar pe singurul jucator cu potential de conducator de joc(Bic) ilustrul Pustai l-a jucat mijlocas la inchidere.Conducator de joc VESNICUL RATANGIU SI INEFICIENT pe numele sau CURTEAN,care atat a intors mingea in careu ca sa si-o,,faca" pe dreptul(nu are stang) de a ratat o ocazie uriasa Quod erat demonstradum.
      2) Ma refeream la mijlocasii din spatele atacantului, caci la o echipa atat de defensiva cei doi mijlocasi la inchidere eu ii vad mai mult ca fiind fundasi. Ma rog,chestie de perceptie.
      3) Daca tot a improvizat in centrul apararii,putea sa puna acolo in locul lui Danci un fundas de meserie, de exemplu Popovici.
      4)Aceste doua echipe sunt croite dupa chipul si asemanarea antrenorilor lor. Viitorul cu un joc la firul ierbii, rapid,cu un-doiuri ametitoare,cu doi atacanti si cu inca un mijlocas cu potential de atacant(Chitu), iar echipa noastra speriata,ultradefensiva, cu mingi bubuite in fata, la nimereala, cu un varf solitar si nesustinut in atac.
      5)Cristi Pustai are si ceva scuze,gen lipsa lui Perendia, lipsa de omogenitate a lotului, insa ma intreb de ce in meciurile de pregatire a jucat sistemul 1-4-4-2, care mie personal mi se pare mai efficient(vad ca si Hagi agreaza acest sistem de joc) iar in oficiale jucam 1-4-2-3-1? Despre ce omogenizare vorbim?
      6)Iti place sau nu,la cele doua echipe se vede diferenta de valoare a antrenorului si de viziune a clubului. De pe luna

      Ștergere
    4. de bine, de rau, pustai are o calificare in grupele EL. asteptam sa se califice acolo si gicuță hagi. cand pustai a avut materie prima, a scos rezultate bune. niciodata pustai nu a fost sub lotul pe care l-a avut sa il antreneze, indiferent de echipa unde a fost. chiar nu cred ca steaua, de exemplu, ar fi o palarie prea mare pt pustai.

      Ștergere
    5. daca ai vazut azi meciul timisoara-steaua, poate ai auzit si cum nea popa a spus ca are nevoie de 3, 4 etape pana echipa lui sa se gaseasca. nea popa are nevoie de ceva timp, lui pustai nu ii acordam timpul asta. e ok ;)

      Ștergere
  3. Luati cu paine baieti sa nu va stea in gat ca mai urmeaza,de data asta ati scapat destul de ieftin .la cum arata jocul pronostic :dupa 4 etape = 0 puncte

    RăspundețiȘtergere
  4. voi mai tineti minte cand ne-a batut anul trecut CSMS IASI 3-1??cu Axente, Lullaku, ERIC, Munteanu, Cretu. etc nu va agitati !! aveti rabdare !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avem răbdare, că n-avem ce face, sunt ai noștri. Cred că profesorul își face treaba bine, face schimbări, schimba sistemul de joc in timpul meciului, ceea ce mie îmi place. Problema e că jucătorii încă nu au relațiile de joc formate, iar unii chiar par sa joace cu trac/emoții, ceea ce îi face foarte nesiguri. Aștept cu interes și drag primele noastre puncte. Hai Gazu!

      Ștergere
  5. Nu stiu ce se intampla,am crezut ca fiind mai multi jucatori noi au alta motivatie? Sper ca se vor indrepta lucrurile.

    RăspundețiȘtergere
  6. nu ii mai scuzati la experienta ce o au toti in liga 1 nu au voie sa joace asa lipsiti de atitudine,de placerea de a demonstra ca sint aici de ceva ani si nu au venit doar ca excursionisti sa puna umarul la scufundarea acestei echipe si altceva nimic,rusinee,a-ti facut cel mai slab meci nici cind a-ti promovat prima data n-ati jucat asa slab,atunci se mai vedea o posesie ,un presing,actiuni in viteza ,suturi la poarta,acum a-ti jucat mita,fiindca le-ati permis,ce a-ti facut la antrenamente de nu sinteti in stare sa alergati 90 de minute,scheme de joc nu ,de alergat nu zero fotbal,hai sa nu jucam ca doar ei sint campioni,oare cu asa mentalitate de intrati pe teren mai bine nu va mai prezentati la acele meciuri...rusinee

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cel mai slab lot din ISTORIA GMM !!!!!!!!!!!!!!!!
      oare cine este mastermind-ul acestei prostii renuntare la 15 FOTBALISTI si aducerea altor 13 FOTBALISTI ?????????

      Ștergere
  7. comentarii tipice de suporteri gazisti. cand jucatorii sunt la noi, ii injuram si ii facem cu ou si cu otet. in momentul in care au plecat, ii regretam si ii criticam pe actualii jucatori. pai nu tot unii dintre voi spuneati de unul ca munteanu, eric, trtovac, sikorski, petre, zaharia etc, ba ca-s batrani, ba ca-s grasi, ba ca-s slabi, ba ca-s pilele lui pustai. la fiecare i-ati gasit cate-un defect. acum ca au plecat, ziceti ca nu-i ok ca s-a desparit clubul de un asa numar mare de jucatori.
    imi aduc aminte cam ce l-ati mai criticat in inceputul sezonului trecut pe axente, ca e ratangiu, ca e slab, in toate felulrile l-ati facut, ca in momentul plecarii.. sa spuneti ca asa atacant nu o sa mai aiba gazu. :))) cine sa va mai inteleaga pe unii dintre voi?
    ca valoarea lotului, actualul e cel putin la fel de bun ca cel de sezonul trecut, trebuie un pic de timp sa se rodeze in meciurile oficiale si o sa fie bine. echipa o sa arate din ce in ce mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  8. Exhipa e buna sunt jucatori buni dar antrenorul e prost rau sa vazut ca a intrat cu niste jucatori cu cRe sa aparat la 3 0 a schimbat jucatori cu care trebuia de fapt sa inceapa meciul sa vazut dupa ce a schimbat ca am contat mai mult in atac si am avut ocazii dar daca fiecare data incepi cu frica orice meci si te bucuri sa marcezi primul si dupa sa te bagi in aparare cu toti jucatorii nu o sa facem nimic

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu zic ca putina maturitate in gandire nu ne-ar strica,avand in vedere ca am vazut fotbal de liga 1 de ani buni la Medias.Rezultatul din meciul cu Viitorl este unul firesc daca stam sa ne gandim putin dintr-o serie motive pe care nu are rost sa le mai enumar si pe care ar trebui sa le vedeti si voi!O concluzie pe care totusi pot sa o trag dupa acest meci e ca pare sa nu avem un lider in teren.Si cind zic ,,un lider,, ma gindesc in primul rand la un jucator care sa se impuna prin valoare si personalitate.Nu avem un capitan adevarat,pentruca sa-mi fie cu iertare Akaki e departe tare pentru asa un rol.Avem niste jucatori de valori apropiate,o echipa asa....plata,iar in acest caz cind un ai valori,jucatori care pot face diferenta,e evident ca Pustai trebuie sa lucreze mult la omogenizare,la forta grupului,iar pentru asta e nevoie de timp!Ma ingrijoreaza faptul ca nu avem o strategie clara,mergem intodeauna dupa cum bate vantul,in felul acesta vom ramane intodeauna o echipa mediocra.Pustai are un mare, mare merit pentu tot ceea ce s-a realizat la Medias in toti acesti ani,la conditile si lipsa oricarui orizont care a fost in acest club.Sa speram ca o sa terminam cu bine si acest campionat,si o sa mai bifam inca un sezon in liga 1,asta-i adevarul,orice sezon pentru Medias pe prima scena a fotbalului romanesc e in fapt o performanta!

    RăspundețiȘtergere
  10. pai nu avem un lider in teren, pentru ca nu mai prea avem jucatori cu ștate vechi in echipa. greab - de 5 ani, plesca - de 7 ani(cu acea pauza la botosani) si romeo - 4 ani. in rest nu prea avem jucatori care sa fie vechi in echipa. ar mai fi buziuc sau iulian cristea. dar sunt inca, copii, mai ales iulian cristea.
    Nu stiu de ce am senzatia ca in cateva saptamani, luni, mai ales daca o sa inceapa sa joace titular, Ionut voicu o sa devina cel mai important jucator din vestiar si totodata lider. jucator de mare experienta, pare sa aiba si insusirile unui lider. akaki pare prea baiat bun, prea moale.:) :)
    dar nici nu prea avea cui sa-i dea pustai banderola.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E posibil,insa Voicu e prea coleric,temperamental,el cade in extrema cealalta.Are la activ destule cartnase rosi in cariera lui,tocmai din cauza temepramentului pe care il are.Iarasi ceva care imi vine rapid in minte e un meci al Iasului in care a facut un hent absolut inexplicabil in careu,penalty indiscutabil.Plesca ar fi o solutie rezonabila,dar nu se poate din moment ce nu prinde primul 11 ,ramane sa vedem ce va mai fi!

      Ștergere
  11. sa zicem ca am jucat cu Cam pioana Ligii 1, sa nu le cerem prea mult. Vedem dupa 4-5 etape ca avewm 1-2 puncte atunci e bai!

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.

Pages